A douăsprezecea aniversare a pontificatului cade în acest an într-un moment deosebit pentru Papa Francisc, care de aproape o lună trăieşte în camera sa din spital, la etajul al zecelea al Policlinicii Gemelli. Ştirile care vin din ultimele buletine medicale sunt încurajatoare, prognosticul a fost clarificat, se speră că în curând se va putea întoarce în Vatican, dar fără îndoială ceea ce papa trăieşte în aceste zile este o aniversare a pontificatului foarte singulară. Chiar în anul marcat de călătoria intercontinentală cea mai lungă (Indonezia, Papua Noua Guinee, Timorul de Est şi Singapore), de încheierea Sinodului despre sinodalitate şi de deschiderea Porţii Sfinte care a început Jubileul, înregistrează acum această trecere delicată. Succesorul lui Petru, bolnav între bolnavi suferă şi se roagă pentru pace, însoţit de rugăciunea corală a foarte multor persoane din toată lumea. El, care în aceşti doisprezece ani n-a încheiat niciodată o întâlnire, o cateheză sau un Angelus fără cuvintele "Şi vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine", experimentează astăzi îmbrăţişarea atâtor credincioşi şi necredincioşi care îl iubesc.
Este un timp care dezvăluie inimile. Este un timp în care nu este inutil să ne întrebăm cu privire la natura Bisericii şi la misiunea episcopului de Roma, aşa de diferite de general manager al unei multinaţionale. În urmă cu doisprezece ani, fostul cardinal Bergoglio a intervenit la congregaţiile generale citând ceea ce Henri De Lubac considera "răul cel mai rău" în care poate să ajungă Biserica, "mondenitatea spirituală". Riscul unei Biserici care "crede că are lumină proprie" bazându-se pe propriile forţe, pe propriile strategii, pe propria eficienţă, încetând astfel să fie "mysterium lunae", adică să reflecte lumina Altcuiva, să trăiască şi să acţioneze sprijinită şi purtată numai de harul Celui care a spus: "Fără mine nu puteţi face nimic."
Amintind încă o dată acele cuvinte, astăzi, privim cu afect şi speranţă la ferestrele de la etajul al zecelea de la Gemelli. Îi mulţumim Papei Francisc pentru acest magisteriu al fragilităţii, pentru acea voce a sa încă slabă care în zilele trecute s-a unit cu Rozariul din Piaţa "Sfântul Petru". O voce fragilă care continuă să implore pace şi nu război, dialog şi nu samavolnicie, compasiune şi nu indiferenţă. Aniversare frumoasă, încă avem nevoie de vocea ta.
Andrea Tornielli
(După L'Osservatore Romano, 12 martie 2025)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
