Naşterea Fiului lui Dumnezeu, el care la început era Cuvântul şi care se face mic şi fragil ca un prunc care încă nu vorbeşte: forţa şi măreţia micimii este cuprinsă în întregime aici. Acesta subliniază părintele Roberto Pasolini, franciscan capucin, predicator al Casei Pontificale, în a treia şi ultima meditaţie de Advent propusă Curiei Romane în dimineaţa de vineri, 20 decembrie 2024, în Aula "Paul al VI-lea". Tema aleasă pentru cele trei reflecţii este "Porţile speranţei. Spre deschiderea Anului Sfânt prin profeţia Crăciunului".
Măsura ascunsă a adevăratei măreţii a lui Dumnezeu
După ce s-a oprit - în primele două predici din 6 şi din 13 decembrie - asupra porţilor uimirii şi încrederii, acum predicatorul îndeamnă să trecem pragul "micimii": cheie de acces a Împărăţiei lui Dumnezeu, afirmă el, ea nu este o limită sau o lipsă, ci este forţă "umilă şi silenţioasă" ca aceea a seminţei care, în întunericul pământului, încolţeşte şi creşte. Măsură ascunsă a adevăratei măreţii a lui Dumnezeu, Cel care cu încredere se înjoseşte la nivelul celuilalt pentru a-l însoţi în creştere, micimea este "parametru" al Domnului, este "locul în care alegerile şi promisiunile sale pot să se realizeze", precum şi "o alegere conştientă, condusă de dorinţa de a crea relaţii autentice, unde i se recunoaşte celuilalt dreptul de a exista, de a respira şi de a se exprima în mod liber". În acest sens, a fi mici înseamnă a deschide "spaţii de întâlnire, permiţând fiecăruia să fie el însuşi fără a se suprapune faţă de celălalt sau a anula unicitatea sa".
Înainte de a face bine, trebuie să ne facem mici
Pentru a aprofunda această trăsătură mai delicată şi decisivă a lui Dumnezeu, părintele Pasolini face o recitire atentă şi nouă a parabolei judecăţii finale, relatată de evanghelistul Matei (25,31-46): în accepţiunea cea mai consolidată, textul afirmă că, la sfârşitul timpurilor, Domnul va judeca omenirea după parametrul iubirii fraterne. Dar în semnificaţia sa mai profundă, explică predicatorul, parabola spune că într-o zi toate popoarele, chiar şi cele neevanghelizate, vor putea intra în Împărăţia lui Dumnezeu "prin caritatea exercitată faţă de fraţii mai mici ai Domnului". Din aceasta derivă "o responsabilitate mare şi gravă pentru creştini": necesitatea nu numai de "a face bine celorlalţi", ci şi de "a permite celorlalţi să facă asta, exprimând astfel ceea ce este mai bun din umanitatea lor" şi făcând din micime "criteriul de conformitate şi de fidelitate" faţă de Dumnezeu. Prima semnificaţie a parabolei judecăţii universale, reafirmă părintele Pasolini, este aşadar tocmai aceasta: "Înainte de a face bine, este frumos şi necesar să ne amintim să ne facem (mai) mici".
Micimea este un act de evanghelizare
De fapt, Dumnezeu - adaugă franciscanul capucin - nu doreşte numai ca fiii săi să ştie să iubească, ci ca să ştie şi să se lase iubiţi de ceilalţi, oferindu-le "ocazia de a fi buni şi generoşi". Este vorba de un mod de a iubi "mai profund", continuă părintele Pasolini, deoarece lasă locul celuilalt pentru a permite umanităţii sale "să se manifeste în cel mai bun mod". În substanţă, îl iubim pe aproapele mai ales atunci când ne apropiem de el "cu blândeţe dezarmantă" şi îi permitem "să întâlnească şi să primească fragilitatea noastră", punând în practică "arta mai dificilă care nu este a iubi, ci a ne lăsa iubiţi". Aşadar, înţeleasă ca "stil de viaţă" şi de umanitate extrem de generativă, micimea devine "act de adevărată evanghelizare", pentru că îl pune pe celălalt în condiţia de a întrupa gesturile iubirii fraterne.
Exemplul Sfântului Francisc de Assisi
Ca exemplu pentru toate acestea, părintele Pasolini îl citează pe Sfântul Francisc de Assisi care a făcut din micime "criteriul de urmare" a Domnului şi "pare din identitatea noastră cea mai profundă". Asta s-a întâmplat, în mod deosebit, în întâlnirea dintre Sărăcuţ şi sultanul Malik-al-Kamil: după acel dialog, sultanul nu s-a convertit, dar oricum l-a primit pe Francisc şi s-a îngrijit de el, profitând de ocazia, oferită lui de sfânt, de a exprima ceea ce era mai bun în el. "Creştinii - continuă de fapt predicatorul - nu au «monopolul» binelui", ci trebuie să permită şi celorlalţi să-l practice.
Angajarea de a deveni mai autentici fără a-i judeca pe ceilalţi
După aceea, părintele Pasolini se opreşte asupra unui alt aspect fundamental din parabola judecăţii universale: ea, explică el, invită să suspendăm toate judecăţile umane care tind să se dea înainte de timp, adică înainte de judecata finală a Domnului. Pentru aceasta, afirmă predicatorul, mai mult decât despre parabola "judecăţii universale", ar trebui să vorbim despre parabola "sfârşitul oricărei judecăţi", pentru că dacă încetăm să-l judecăm pe aproapele - lucru care nu ne revine nouă -, atunci vom putea să ne concentrăm asupra a ceea ce contează cu adevărat: a fi tot "mai gratuiţi, ieşind din logica «economică» prin care facem lucruri în vederea unei răsplăţi".
Recunoştinţa nu se cumpără, ci este gratuită
De fapt, rămânând departe de aşteptări şi dinamici oportuniste, omenirea va reuşi să parcurgă unicul, adevăratul drum: cel al "unei gratuităţi complete", încetând să facă acele gesturi cu care tinde să cumpere recunoştinţa celorlalţi şi încălcând regula confruntării cu care măsoară propria statură. Numai în acest mod, mai evidenţiază părintele Pasolini, va fi posibil să ne deschidem la "o fericire profundă şi concretă", depăşind frica de a nu valora nimic şi începând să ne dăruim pe noi înşine, "permiţând celorlalţi să facă la fel cu noi".
Valoarea binelui inconştient
Aşadar, "binele inconştient" este adevărata cheie pentru a intra în Împărăţia lui Dumnezeu, acel bine pe care îl vom fi făcut fără să ne dăm seama, dar pe care ceilalţi vor şti să-l recunoască. Atunci, la sfârşitul timpurilor - explică predicatorul - "marea surpriză" va fi să descoperim că Dumnezeu "nu avea nicio aşteptare cu privire la noi, decât marea dorinţă de a ne vedea asemenea cu el în iubire". În acea zi, nu va conta "cantitatea de acţiuni bune sau rele făcute, ci dacă, prin intermediul lor, vom fi reuşit să acceptăm şi să devenim noi înşine până la capăt".
A întrupa micimea pentru a împărtăşi speranţa
În sfârşit, în apropierea Crăciunului şi a Jubileului, părintele Pasolini invită "să alegem să întrupăm micimea pentru a împărtăşi speranţa evangheliei" într-o lume care pare "ostilă sau indiferentă", dar care în realitate aşteaptă numai să întâlnească "faţa milostivă a Tatălui în trupul fragil, dar mereu vrednic de iubire, al fiilor săi". "A trece prin poarta sfântă a Jubileului cu mare sinceritate, reafirmă el, fără preocuparea de a trebui să prezinte un profil diferit de cel pe care Biserica a ştiut să-l matureze de-a lungul secolelor, ar putea să fie cu adevărat o mare speranţă". Meditaţia se încheie cu rugăciunea pentru Anul Sfânt, pentru ca harul Domnului să-i transforme pe oameni în "cultivatori activi ai seminţelor evanghelice", în "aşteptarea încrezătoare a cerurilor noi şi a pământului nou".
Isabella Piro
(După Vatican News, 20 decembrie 2024)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu