România, ca naţiune europeană integrată, nu este o realizare exclusivă a politicii actuale. Asemeni cu a tuturor naţiunilor din Uniunea Europeană, conştiinţa continentală a românilor a secondat întregul demers al istoriei noastre. Originea latină, romană, este rădăcina axiologică pe care s-a întemeiat conştiinţa europeană a românilor. Nenumărate fenomene şi evenimente istorice de pe parcursul celor două milenii au revelat faptul că românii au busola orientată spre ideologia şi civilizaţia Europei occidentale, în pofida unor mari puteri politice, care forţau stagnarea lor într-un Orient ambiguu şi asupritor. Ştefan cel Mare este numit de papa de la Roma „atlet al lui Hristos”, pentru biruinţele împotriva Imperiului Otoman, principalul duşman al Europei acelei vremi. Mihai Viteazul a realizat, la 1600, o unire a celor trei ţări române, sub egida ideii de unitate culturală iniţiată de Imperiul Romano-German, principalul factor de echilibru politic şi economic pe continent. Şi exemplele pot continua.
De-a lungul istoriei însă, esenţial pentru construirea conştiinţei noastre europene a fost afluxul permanent al modului de gândire occidental, al ideologiilor filosofice, politice şi culturale care au conturat epoca modernă a continentului, cu fizionomia lui persistentă până astăzi. Rolul cardinal în această receptare a gândirii Europei occidentale de către marea etnie românească de la Carpaţi şi Dunăre l-a avut mişcarea ideologică şi culturală cunoscută sub numele de Şcoala Ardeleană. Originea ei se regăseşte în faptul că Transilvania a fost poarta de intrare a cărţilor occidentale în arealul amintit, „spaţiul de recuperare din Est”, cum o numeşte istoricul francez Pierre Chaunu, referindu-se la situaţia secolului al XVIII-lea. Elitele româneşti ardelene ale secolului amintit au preluat ideile din aceste cărţi, prelucrându-le în sensul unei construcţii identitare a naţiunii române moderne. Reprezentanţii de marcă ai Şcolii Ardelene, Samuil Micu, Gheorghe Şincai, Petru Maior şi Ioan Budai-Deleanu, dar şi întreaga clasă intelectuală pe care au creat-o prin ideile lor în toate cele trei principate româneşti istorice, au preconizat logica unităţii poporului român într-o singură formaţiune politică, logică întemeiată pe unitatea originară a limbii românilor din întregul spaţiu locuit de aceştia, peste graniţele vremelnice instituite de vitregiile istoriei. Limba română, ca moştenire istorică de bază a poporului nostru, a constituit un obiect profund de cercetare a Şcolii Ardelene, prin orientări programatice curajoase, dintre care unele continuă până astăzi, cum este cazul Dicţionarului tezaur al limbii române. Cercetătorul atent poate constata că toate aliniamentele gândirii politice, ale filosofiei sociale, ale ideologiei culturale şi pedagogice din zilele noastre sunt, în bună parte, tributare tenacelui curent maturizat în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea.
Şcoala Ardeleană este un curent întemeietor prin definiţie, este kilometrul zero al celor mai valoroase idei şi opere care ne definesc genetic, istoric şi sociologic în aria de cugetare a Europei, printr-un uriaş efort de aclimatizare a spiritului european în viaţa românilor, de creare a unei gândiri româneşti în consens continental, dar cu specificul local pe care în apreciem, îl cultivăm şi îl apărăm şi astăzi. Apreciind această eflorescenţă valoroasă a istoriei noastre, cunoscând şi valorificând lăsământul acestor înaintaşi providenţiali, ne dovedim a fi o naţiune cu simţul demnităţii pe frontonul imaginii României de astăzi, pe care gânditorii Şcolii Ardelene au premoniţionat-o ca parte organică a civilizaţiei europene.
Naţiunile cu simţul demnităţii ştiu să-şi cinstească marii înaintaşi, marile fapte şi evenimente din trecut, printre altele şi prin simbolistica zilelor dedicate. Pe lângă ziua naţională de la 1 decembrie, avem o zi a armatei la 25 octombrie, ziua drapelului naţional la 26 iunie, ziua muncii la 1 mai, ziua copilului la 1 iunie, ziua educaţiei la 5 octombrie, ziua pompierilor la 13 decembrie etc. În repertoriul acestor zile dedicate oficial, Şcoala Ardeleană şi-a meritat-o cu prisosinţă pe a sa, ca pe un prilej nu doar de pioasă aducere aminte a corifeilor noştri iluminişti şi a operei lor nemuritoare, dar şi ca pe un moment cultural de seamă, când s-ar desfăşura în toată ţara manifestări publice (simpozioane, serbări, pelerinaje la locurile legate de numele reprezentanţilor de seamă, îngrijiri şi restaurări de monumente etc.), prin colaborarea instituţiilor laice şi bisericesti, a fundaţiilor şi societăţilor culturale din ţară şi de peste hotare. Ziua ideală a Şcolii Ardelene este 11 octombrie, ziua în care, la 1754, Petru Pavel Aron a emis decretul de înfiinţare, la Blaj, a primelor şcoli sistematice şi moderne din istoria românilor.
Ne bucurăm că parlamentul României a instituit prin lege această zi ca Ziua Școlii Ardelene. Această inițiativă lăudabilă este rodul colaborării dintre Episcopia de Oradea și dl. deputat Adrian Miroslav Merka. Mulțumim tuturor celor care s-au implicat în acest proiect, în special pr. Florin Jula și dl. prof. dr. Ioan Chindriș.
Dorim ca de acum înainte Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, să se implice alături de autorități în manifestările dedicate acestei zile.
+ Dr. Virgil Bercea
Episcop
Sursa:www.egco.ro
