Vecin, coleg, soacră, noră… Se întâmplă uneori să trăim alături de persoane greu de suportat. În acest context, atitudinea Sfintei Tereza față de una dintre surorile din carmel este cel puțin edificatoare!
Tânără carmelită, Sfânta Tereza s-a confruntat devreme cu provocările vieții în comunitate. Nu toate surorile erau agreabile, departe de asta! În autobiografia sa, se plânge de superioara carmelului, care era severă cu ea și o copleșea cu reproșuri, de o soră care făcea "un zgomot ciudat care semăna cu cel produs de frecarea a două scoici" în timpul rugăciunii de seară, lucru care o scotea din sărite, și de o altă soră care avea "talentul de a-i displăcea în toate lucrurile": "manierele ei, vorbele ei, caracterul ei mi se păreau foarte neplăcute", mărturisește mica Tereza. Față de această ultimă soră, Tereza a câștigat o luptă spirituală de care este destul de mândră. "Nevrând să cedez antipatiei naturale pe care o simțeam, mi-am spus că dragostea nu trebuie să constea în sentimente, ci în fapte." Aceasta este marea luptă a iubirii pe care Tereza a dus-o toată viața, iar uneori asta înseamnă să acționezi împotriva propriilor sentimente.
"De fiecare dată când o întâlneam, mă rugam lui Dumnezeu pentru ea." Așadar, cum pune Tereza în practică iubirea în acest caz concret? În primul rând, se roagă pentru această soră pe care nu o iubește: "M-am străduit să fac pentru această soră ceea ce aș fi făcut pentru persoana pe care o iubesc cel mai mult. De fiecare dată când o întâlneam, mă rugam lui Dumnezeu pentru ea, oferindu-i toate virtuțile și meritele ei." Dar Tereza nu se oprește aici. Ea împinge caritatea până la a-i face acestei călugărițe "toate serviciile posibile". În zilele în care era tentată să-i răspundă neplăcut, îi oferea cel mai frumos zâmbet al său. Iar când lupta devenea prea dificilă, Tereza prefera să se retragă decât să-i spună în față adevărul dur.
Recunoscându-l pe Isus ascuns în sufletul fiecăruia
Culmea este că această soră nu avea nici cea mai vagă idee că Tereza avea dificultăți în a o suporta. Într-o zi, în timpul recreației, sora vine la Tereza și îi spune: "Ați vrea să-mi spuneți, sora mea Tereza a Pruncului Isus, ce vă atrage atât de mult la mine, de fiecare dată când mă priviți, îmi zâmbiți?" Ne putem imagina cu ușurință cât de nedumerită a fost Tereza de întorsătura situației. I-a răspuns că zâmbește pentru că este bucuroasă să o vadă! "Bineînțeles, nu am adăugat că mă refeream din punct de vedere spiritual", precizează Tereza în memoriile sale, între paranteze.
Ipocrizie totală? Nu. Tereza s-a străduit să o iubească pe această soră cu o adevărată iubire, fără a rămâne la nivelul propriilor sentimente, ci recunoscând în ea locuința pe care Dumnezeu și-o face în fiecare dintre creaturile sale. "Ah! Ceea ce mă atrăgea era Isus ascuns în adâncul sufletului său…", scrie ea. "Isus, Artistul sufletelor, este fericit atunci când nu ne oprim la exterior, ci, pătrunzând până la sanctuarul intim pe care și l-a ales ca locuință, admirăm frumusețea acestuia."
Traducere: ACC
