Sărbătoare de hram și binecuvântarea bustului Fericitului Iuliu Hossu și pe cel al memorandistului Teodor Mihali în parohia „Fericitul Arhiereu Iuliu”, Mesteacăn
Duminică, 1 septembrie 2024, a fost o zi de mare sărbătoare în parohia „Fericitul Arhiereu Iuliu”, din loc. Mesteacăn, com. Valea Chioarului, Maramureș. Doi Ierarhi ai Bisericii Greco-Catolice, s-au aflat în mijlocul credincioșilor, reuniți în număr mare din Eparhiile Greco-Catolice de Cluj-Gherla și de Maramureș, precum și din Arhieparhia de Alba Iulia și Făgăraș. Au fost întâmpinați în mod tradițional și prin cuvinte de bun venit, la intrarea în curtea bisericii, Preasfinția Sa Claudiu, Episcopul de Cluj-Gherla, și Preasfinția Sa Cristian, Episcopul auxiliar de Alba Iulia și Făgăraș, reprezentant al Preafericirii Sale Lucian Cardinal Mureșan, Arhiepiscopul Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică.
Bucuria acestei duminici a fost prilejuită de serbarea hramului secundar – Nașterea Maicii Domnului -, împlinirea primului an de la sfințirea frumoasei biserici parohiale de lemn în stil maramureșean, a fost marcat și începutul noului an pastoral. Totodată, au fost evocate două mari personalități ale zonei prin binecuvântarea busturilor lor, care au fost amplasate în curtea bisericii prin grija vrednicei comunități păstorită de pr. Simion Mesaroș. Prin rugăciune și stropire cu apă sfințită, cei doi Ierarhi au binecuvântat bustul Fericitului Episcop martir Iuliu Hossu și pe cel al omului de stat și memorandistului Teodor Mihali, care vor păstra vie peste timp exemplul și memoria vieților lor pilduitoare. Episcopul Iuliu Hossu este legat de loc. Mesteacăn prin descendenții familiei sale care își are originile în această localitate, iar omul de stat Teodor Mihali s-a născut în apropiere.
Sfânta Liturghie a fost celebrată la altarul amenajat în fața bisericii. În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa Claudiu a mulțumit tuturor pentru prezența la Sfânta Jertfă a Liturghiei. A spus: „Biserica se înalță, falnică, înspre cer, atât de frumoasă și astăzi avem bucuria să vedem ce înseamnă adevărata temelie, fiindcă este ușor să punem o temelie de piatră. Dar, la orice temelie importantă a Bisericii, a lumii în care trăim, stau oamenii. Și astăzi am sfințit două statui, două busturi ale unor personalități care au stat la temelia acestui loc în care noi celebrăm, dar au stat mai mult decât atât, la temelia țării noastre.” Este ceea ce, a continuat, spune și Evanghelia acestei duminici, a „Vindecării lunaticului” (Mt 17,14-23), „care vorbește despre o realitate vizibilă și o realitate ascunsă”. Și, a spus, „suntem chemați să construim nu doar pe ceea ce vedem”. În mesajul evanghelic, în care „ucenicii Mântuitorului încearcă să lupte cu un spirit rău, încearcă să îl alunge” vedem cum „Mântuitorul le revelează o realitate mult mai subtilă: le vorbește de credința care schimbă cu adevărat lucrurile. (…) Și când ucenicii îl întreabă de ce nu pot să scoată acest diavol din om, Isus le răspunde: «din cauza puținei voastre credințe, credinței voastre slabe». Și atunci înțelegem că dincolo de ceea ce vedem, chiar și astăzi există o realitate pe care Iuliu Hossu și cei împreună cu el au perceput-o și au lucrat la acea realitate. Nu i-a interesat atât de mult ce se vede. Pentru ei nu a contat atât de mult că predicau din Catedralele lor, sau din închisori, fiindcă ei percepeau realitatea credinței și nu erau dispuși să renunțe pentru nimic în lume la acea realitate, fiindcă este singura realitate care există cu adevărat.”
A arătat: „Dacă ne vom limita doar să admirăm biserica și statuile, vom fi trecători prin lumea aceasta. Dacă, în schimb, ca și ei, împreună cu ei, căutăm realitatea ascunsă, atunci biserica din sufletele noastre va dăinui și noi vom fi cu adevărat ucenici ai Mântuitorului. La aceasta se rezumă Evanghelia de astăzi. (…) Așadar, prin credință avem acces la puterea lui Dumnezeu. Așa s-au ridicat toate lucrurile minunate din țara noastră și din lumea în care trăim. Așa s-au ridicat toate lucrurile care dăinuie cu adevărat. Așa s-au ridicat oameni ca Iuliu Hossu, care își are originea aici, la Mesteacăn, și pe care astăzi îl numim Fericit. Ce înseamnă că îl numim fericit? (…) Este fericit, nu fiindcă a murit și a suferit atât, ci este fericit fiindcă și-a clădit Biserica pe credința în Dumnezeu și așa o temelie nimeni și nimic nu o poate distruge. (…) Așadar, iubiți credincioși, astăzi suntem chemați nu doar să contemplăm, ci să ne și decidem pe ce temelie vrem să construim. Dacă construim doar pe temelia acestei lumi, ceea ce construim poate fi frumos, poate fi înălțător, poate fi mare, dar va trece la fel ca lumea asta. Dacă, în schimb, construim la fel ca Fericitul Iuliu Hossu și ca toți martirii și mărturisitorii secolului XX și ai istoriei Bisericii dintotdeauna, atunci temelia noastră va rămâne și pentru noi moartea nu va fi sfârșit, ci va fi un nou început. Moartea, pentru noi, ca și creștini, este o ușă care se deschide înspre viața veșnică.”
„Fericitul Iuliu Hossu și însoțitorul lui Teodor Mihali, și atâția alții, pe care nu îi știm și care nu au statui și busturi, au construit lumea în care trăim. De aceea suntem astăzi aici, să îi mulțumim Domnului pentru ei, pentru darul pe care l-au făcut Bisericii noastre, neamului nostru, și, mai ales, pentru ca privind la ei să încercăm să fim și noi la fel. Nu să ne ridicăm la înălțimea lor, dar trebuie să fim oameni care construiesc, nu doar pentru ei, ci și pentru semenii lor, pentru locul, țara, lumea în care trăiesc”, a mai spus Preasfinția Sa Claudiu.
Împreună cu Ierarhii, au concelebrat Sfânta Liturghie: pr. Vasile Tofană SJ, Vicar general, pr. Adrian Avram, protopop de Ileanda, pr. paroh Simion Mesaroș, de asemenea, zeci de preoți au participat la rugăciune. Răspunsurile liturgice au fost date de corul Catedralei Arhiepiscopale Majore „Sfânta Treime” din Blaj. Au ajutat la altar diaconi, subdiaconi și studenți ai Seminarului Teologic eparhial „Sf. Ioan Evanghelistul” din Cluj-Napoca.
Au participat la eveniment, Ioan Sorin Burde, primarul com. Valea Chioarului, și autorități locale, precum și descendenți ai celor două personalități, ale căror busturi au fost binecuvântate: ing. Iuliu Hossu de la Milaș, nepot al Cardinalului Iuliu Hossu și Teodor Mihali din Sibiu. În cuvântul de mulțumire, după Sf. Liturghie, părintele paroh i-a salutat pe toți descendenții acestor mari personalități, între care, a arătat, pe linie maternă, este și primul curator al parohiei greco-catolice Mesteacăn, Adrian Pop. A adus calde mulțumiri și artiștilor din fam. Protopopescu, din Gherla, care au realizat cu măiestrie cele două busturi, a spus: „Privindu-le, te regăsești față în față cu aceste personalități”.
Mulțumind lui Dumnezeu, Ierarhilor pentru prezența lor și tuturor participanților la sărbătoare, pr. Simion Mesaroș a arătat: „Pentru tot ceea ce am reușit să mai realizăm aici în anul care s-a scurs de la sfințirea bisericii: cele două busturi cu soclu și inscripție, mobilier pentru biserică și pentru bibliotecă, automatizarea clopotelor, alei de acces, spații de parcare și alte căi exterioare, noi aducem mulțumirile noastre generoșilor sponsori care ne-au susținut.” L-a rugat pe Bunul Dumnezeu să le răsplătească din bogăția bunătății Sale și a oferit totul „spre mai mare mărirea lui Dumnezeu”.
În încheiere, Preasfinția Sa Cristian a rostit câteva cuvinte, mulțumind Preasfințitului Claudiu pentru invitație și a adresat tuturor salutul, cu bucurie, „din partea Preafericitului Părinte Cardinal Lucian Mureșan, cu care” a mărturisit, „m-am întâlnit ieri și care m-a rugat în mod deosebit să salut iubitul său Maramureș și pe iubiții săi maramureșeni”. I-a încredințat: „Sunteți mereu prezenți în rugăciunile Preafericirii Sale și locul acesta, biserica aceasta de la Mesteacăn și Iuliu Hossu, sunt profund legați, nu doar de o amintire nostalgică a Preafericitului, ci tocmai de acea întâlnire care l-a marcat în viața sa pe Întâistătătorul Bisericii noastre și de care vorbește mereu, cu atâta drag și cu atâta afecțiune, întâlnirea cu Cardinalul Iuliu Hossu, când Preafericitul, tânăr fiind, însoțit de câțiva tovarăși, l-au vizitat la domiciliul forțat pe Cardinalul Iuliu Hossu. Acea întâlnire, acea privire a Cardinalului, acea binecuvântare îl însoțește mereu pe Preafericitul Părinte Cardinal Lucian și în felul acesta pe fiecare dintre noi.” Și, mulțumind tuturor primirea călduroasă, a spus: „Am venit cu mare drag, împreună cu părintele protopop de Blaj, și cu corul Catedralei, aducându-vă în felul acesta ceva din spiritul Blajului, din spiritul Micii Rome, aici, la Mesteacăn”.