Soția lui Noe este, fără îndoială, una dintre cele mai importante femei, nu numai din istoria Bibliei, ci și din istoria omenirii. Noe și soția sa sunt considerați de tradiție ca strămoșii întregii omeniri. După Eva, ea este femeia care a avut cea mai mare importanță pentru însăși existența noastră: fără ea nu am fi pe lume. Cu toate acestea, nu avem nicio înregistrare a numelui ei. Ea este numită pur și simplu „soția lui Noe” de toate cele cinci ori în care apare în Biblie (Geneza 6:18; 7:7,13; 8:16,18). În schimb, alte scrieri și cărți ebraice străvechi menționează diverse nume precum Emzara sau Naama / Naamah (descendentă din Set, fiul născut din Adam și Eva după uciderea lui Abel), dar nu se cunoaște unul cu certitudine. Tradiția iudaică a numit-o Noema - o figură feminină menționată o singură dată în Geneza 4.22. Ea cobora din descendența lui Cain, fiind singura fiică a fiului său Lameh și sora lui Tubalcain, primul fierar din istoria umanității. În ebraica modernă, Noema este folosit ca nume feminin. Despre această femeie, care a trăit cel puțin zece generații după Eva, nu știm unde s-a născut, nici unde a locuit, nici unde și când a murit. Știm doar că ea a trăit în timpul potopului, și-a susținut soțul în toate demersurile lui și a devenit o femeie care a ocupat, pe drept, un loc demn în istoria omenirii.
În Sfânta Scriptură, în capitolele 5-10 din Cartea Facerii, care descriu misiunea lui Noe, despre soția lui Noe (și cele trei nurori ale ei) nu avem nici o mențiune în afara faptului că au intrat împreună cu soții lor în arca pe care Dumnezeu i-a cerut lui Noe să o construiască. Despre Noe citim în Scriptură că era un om drept (Facere 7; Ezechiel 14:14) și un vestitor al neprihănirii într-o lume atât de nelegiuită încât l-a făcut pe Dumnezeu să-i pară rău că l-a creat pe om. De aceea, când Dumnezeu a hotărât să nimicească lumea printr-un potop de ape, el avea să-l salveze pe Noe și pe familia lui într-o arcă. Biblia scrie: „Noe a făcut așa cum îi poruncise Domnul“ (Gen. 6:22).
În acest articol vrem să subliniem câteva calități ale soției patriarhului Noe ca virtuți-model pentru soțiile de preot și pentru orice femeie și familie creștină.
(1) O soție și o mamă cu credință puternică. Putem considera că soția lui Noe nutrea o credință puternică, alături de credința soțului ei. Ea a văzut ce fel de om era Noe și a fost inspirată de credința lui în Dumnezeu iar această credință a motivat-o ca să-l urmeze pe Noe din convingere, atunci când a sosit momentul. Este posibil ca și ea să fi fost supusă ridiculizării de către femeile din vremea aceea, asemenea lui Noe, când vorbeau despre venirea nenorocirii din pricina păcatului strigător la cer al fiecărui om. Soția lui Noe a ignorat vorbele de batjocură și a rămas supusă și ascultătoare până la capăt, deși viața pe o corabie în mijlocul apelor, deasupra munților și cu atâtea perechi de animale în cuști, nu a fost prea confortabilă (Lidia Crișan, Femei imperfecte, dar cu dorul împlinirii). Soția lui Noe era soția unui slujitor al lui Dumnezeu, dar unul care nu era înțeles de contemporanii lui. În sprijinul fiecărui bărbat de succes se află o femeie devotată. Cu toate acestea, puțini oameni își pot imagina ce înseamnă să trăiești cu o persoană care este obiectul ridicolului din partea oamenilor din jurul său. Gândiți-vă doar la cât de descurajat era Noe de bărbații și femeile care râdeau de el ca răspuns la cuvintele lui despre pedeapsa lui Dumnezeu. Iar după potop, ea a îndurat cu sensibilitate toate greutățile vieții lui, rămânând alături de el și ajutând să-și depășească toate problemele. Credința și Biserica sunt o corabie a mântuirii; oriunde ne-am afla în prezența lui Dumnezeu, ceea ce pare a fi o închisoare devine un loc de refugiu și un palat.
Potopul a durat multă vreme. Contribuția pe care soția lui Noe și nurorile ei au avut-o în această operație de salvare a fost aceea că au pregătit hrana „din toate bucatele care se mănâncă” și „și-au făcut merinde din ele” (Fac. 6,21), pregătind semințe și fructe uscate. Soţiile s-au îngrijit, probabil, ca arca să fie un loc potrivit pentru locuit. Putem presupune că soția lui Noe și nevestele fiilor lui au anticipat cu bucurie timpul când își vor pune piciorul pe pământ și cu siguranță credința lor în Dumnezeul care-i vorbise lui Noe precum și loialitatea față de soții lor au fost bine răsplătite. Cu toate că numele lor nu este pe lista eroilor credinței din Evrei 11, noi credem că ele împărtășesc aceeași laudă și apreciere din partea lui Dumnezeu. Este o mare binecuvântare atunci când întreaga familie, fiii și nurorile, sunt oameni credincioși.
Cum arăta lumea în care ea a trăit? Lumea ei era diferită de a noastră în multe privințe. Înregistrările fosile arată că animalele și plantele erau mai mari decât cele de același tip care trăiesc astăzi. Poate acesta este motivul pentru care apar giganții în poveștile pentru copii. În multe privințe, însă, lumea soției lui Noe era asemănătoare cu a noastră. Omenirea dezvoltase deja multe abilități (Gen 4). Primul oraș fusese deja construit de Cain, fiul lui Adam. Odată cu generația a șaptea, a existat păstorit (Geneza 30:35,36), au fost inventate instrumente muzicale (Geneza 4:21; 31:27), metalurgie (Gen. 4:22) și chiar poezie (Gen. 4:23,24). Lumea soției lui Noe era și ea supravegheată de Dumnezeu (Geneza 6:5,6), la fel ca și a noastră (Ps 95:9). Nicio femeie, fără credință, nu ar fi putut face ceea ce a făcut ea. În anii lungi de muncă și așteptare a trebuit să aibă credință și perseverență, fără a se descuraja. Această femeie a avut curaj și hotărâre. Acestea erau calități pe care le avea fără îndoială, deoarece a reușit să-și mențină credința într-o lume îndepărtată de Dumnezeu. A fost nevoie de putere spirituală pentru a îndura ostilitatea și ridicolul. Sensibilitatea ei feminină a fost probabil zdruncinată de strigătele disperate care au apărut în timpul înecurilor. Trebuie să fi avut o mare răbdare și rezistență pentru a rămâne închisă cu alte șapte persoane, împreună cu multe animale, mai mult de un an de zile. Numai curajul ei neobișnuit i-a putut permite să înfrunte panorama terifiantă care i se prezenta acolo unde arca a acostat: o lume total transformată, cu semnele morții și distrugerii.
Soția lui Noe era mama a trei copii, Sem, Ham și Iafet, care crescuseră împreună cu copiii acelor părinți ale căror valori erau diferite de ceea ce credeau ea și soțul ei. Soția lui Noe a fost o mamă bună, o matriarhă gospodină. Desigur, mama a fost nevoită să ștergă lacrimile copiilor ei când prietenii lor chicoteau la ideile ciudate ale tatălui lor. Toți cei trei copii L-au cunoscut pe Dumnezeu. Mai mult, soția lui Noe a devenit o bunică cu multă experiență. Toți copiii își doresc o bunică care să le spună ceva interesant la culcare. Nimeni din lume nu va putea concura cu posibilitatea soției lui Noe de a fi spus nepoților povești pe care a trebuit să le vadă de-a lungul vieții ei.
(2) Noe și soția lui: o familie unită. Un alt merit al lui Noe este că reușește să-și țină familia alături de el. Copiii nu-l abandonează, nici când acesta vine acasă cu o știre neverosimilă. Stau lângă Noe. Ascultă de tata. Se pun pe lucru și construiesc împreună corabia. Muncesc împreună. Iar aceste familii sunt salvate împreună de apele potopului. Și tot împreună vor construi o lume nouă (Petru Lascău, Familiile patriarhilor, 2008, 46). Părinţii din prezent îi înţeleg bine pe Noe şi pe soţia lui, care trebuiau să-şi ocrotească fiii de influenţele rele din jurul lor. De obicei, băieţii îi privesc cu admiraţie pe oamenii „puternici” şi „faimoși“. Părinţii înţelepţi fac tot ce pot pentru a lupta împotriva acestor influenţe, învăţându-şi copiii despre Dumnezeul păcii. Noe şi soţia lui au reuşit. Băieţii lor au devenit adulţi responsabili şi s-au căsătorit cu femei care şi ele au fost credincioase. Familia lui Noe a fost o familie deosebită, pentru că într-o vreme de criză majoră a reușit să-și mențină integritatea. Nu este o familie perfectă. După potop, după ce aduce jertfă de mulțumire lui Dumnezeu pe un altar (Fac. 8,20), „a început Noe să fie lucrător de pământ şi a sădit vie” (Fac. 9,20), a băut vin și s-a îmbătat. Soția lui a trebuit să-i îndure beția. După ce trece momentul forte urmează o relaxare plină de ispite. Supraviețuim potopului, dar ne înecăm în câteva pahare de vin (Ibidem, 55). Sucombăm jalnic în câteva ispite la vreme de relaxare, când punem armele jos și începem să ne bucurăm că am biruit.
Dumnezeu l-a făcut pe Noe un predicator al pocăinței pentru oamenii din generația lui, când au fost scăpate prin apă un mic număr de suflete și anume opt (1 Petru 3:20). Credința este cea care ne face plăcuți lui Dumnezeu. Ascultarea femeilor de Cuvântul lui Dumnezeu și relațiile armonioase în familie (1 Corinteni 11:3) arată că soțiile celor chemați să slujească și să predice dovedesc încă o dată că ele pot fi binecuvântate și pot beneficia de aceleași binecuvântări materiale și spirituale ca și soții lor, dacă stăruie cu smerenie în credință, în dragoste și în sfințenie.
Ce pot să înveţe familiile creştine din prezent de la Noe şi familia sa? Familia lui Noe și a soției sale este un exemplu de credinţă pentru familiile creştine din vremurile noastre. Deși lumea în care ne ducem traiul e considerată a fi în general religioasă, să nu uităm că Isus a asemănat perioada în care trăim cu perioada în care Noe a construit arca: referindu-se la zilele lui Noe, Isus Hristos a propovăduit că oamenii erau atât de absorbiţi de activităţile cotidiene, precum mâncarea, băutura şi căsătoria, încât nu i-au dat atenţie lui Noe (Mat. 24:37-39). Chiar dacă oamenii în mijlocul cărora trăiau considerau că misiunea lor era lipsită de importanţă, fără sens, ba chiar ridicolă, Noe şi familia sa nu au renunțat, ci au continuat să lucreze cu devotament. Deși creștinii (încă) nu sunt o enclavă, ci stabilesc un dialog constant cu cultura timpului lor, totuși atunci când oamenii sunt indiferenţi, îi ridiculizează sau chiar îi persecută când le vorbesc despre Împărăția lui Dumnezeu, creștinii își amintesc de Noe și de soția lui: și ei au trecut prin astfel de încercări.
Desigur, soția lui Noe avea și alte virtuți decât cele menționate de noi aici. Deși vocea ei nu este auzită direct în Sfânta Scriptură, rolul său în narațiunea biblică este unul semnificativ. Este important să reflectăm asupra modelelor biblice utile pentru soțiile de preot, pentru femeile creștine și pentru familiile (sacerdotale sau laice) de azi.
Pr. Anton Rus
Facultatea de Teologie, Blaj