Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


7 - = 5
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Catedrala Sf. Vasile a găzduit Sfânta Liturghie arhierească care a deschis Conferința Episcopilor Catolici din România

 
Catedrala Sf. Vasile a găzduit Sfânta Liturghie arhierească care a deschis Conferința Episcopilor Catolici din România
  • 28 Sep 2023
  • 878

 

Catedrala Sf. Vasile a găzduit Sfânta Liturghie arhierească care a deschis Conferința Episcopilor Catolici din România

La Catedrala greco-catolică „Sfântul Vasile cel Mare” a fost celebrată în 25 septembrie 2023 Sfânta Liturghie arhierească de deschidere a întâlnirii de toamnă a Conferinței Episcopilor Catolici din România.

Găzduită de Eparhia Greco-Catolică „Sfântul Vasile cel Mare” de București, Conferința Episcopală din România (CER) se desfășoară între 25-27 septembrie.

În predica sa din catedrală, PS Mihai, episcopul greco-catolic de București, a subliniat că harul lui Dumnezeu nu se măsoară în cifre, iar mântuirea nu are de a face cu contabilitatea:
„Maniera de a vorbi a lui Isus și lucrurile pe care El ni le împărtășește ne spun că viața e mult mai mult decât procedurile care vizează confortul și supraviețuirea. Nu putem uita că în viața sa publică, după treizeci de ani de discreție și ascultare, Isus a vorbit destul de puțin despre Lege. A proclamat, în schimb, această Împărăție a Cerurilor, afirmând că omul credincios nu doar respectă norme pentru o investiție sigură – mântuirea! –, ci se străduiește să trăiască iubirea lui Dumnezeu.
 
Prin urmare, harul nu este o cifră a abilităților noastre, ci bucuria că Dumnezeu găsește în noi ecoul dragostei sale. De aceea, Dumnezeu când dorește să-și facă de lucru cu noi pare să ne desprindă de orice formă de certitudine lumească. Tocmai pentru ca să strălucească în noi lumina ajutorului său. Aici este calea apostolilor, aici suntem invitați și noi ca păstori ai turmei încredințate să ne rescriem prioritățile.
 
Ne păstrează temerile, preocupările, ne invită să ne asumăm eșecurile pentru ca apoi să ne surprindă și să nu uităm niciodată că binele „nostru” este harul dragostei și al prezenței sale”, a spus PS Mihai.
 
 
Sesiunile de lucru ale  CER au loc la Mănăstirea Carmelitană de la Ciofliceni. Miercuri, 27 septembrie 2023, la Academia Română, vor fi evocați cei șapte fericiți episcopi martiri greco-catolici, beatificați în 2019, la Blaj, de către Sfântul Părinte Papa Francisc. Evenimentul „Credința noastră, viața noastră” – de evocare a celor șapte episcopi uniți, mărturisitori ai credinței și oameni de caracter – se va desfășura cu intrare liberă, de la 10.30, în aula Academiei Române (Calea Victoriei 125, București).
 
 

* Foto: Alexis Dimcev

 



Sursa:episcopiabucuresti.ro