Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


5 - = 1
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Telefoanele inteligente: o minune sau o pacoste

 
Telefoanele inteligente: o minune sau o pacoste
  • 08 Aug 2023
  • 779

„Problema este că telefoanele inteligente, ca cele mai multe tehnologii, nu sunt pur și simplu rele. Sunt mai rău: un amestec diabolic de rău și foarte bun”.


Cum ne putem apăra de ceea ce a devenit un companion inseparabil și în același timp invaziv?

Primul lucru pe care îl faci când te trezești dimineața consistă în a-ţi verifica telefonul inteligent  pentru a vedea dacă nu cumva ai primit mesaje noi ? Repeți această acțiune de nenumărate ori pe parcursul zilei, chiar dacă eşti la masă, în compania prietenilor sau singur/ă cu soțul / soția?

Ultimul lucru pe care îl faci în fiecare zi înainte de a merge la culcare este de a-ţi verifica email-ul pentru a suta oară? Te bagi  în pat însoțit/ă de smartphone-ul tău? Dacă răspunsul  tău este da, înseamnă că eşti dependent/ă de dispozitivul tău electronic,  dependenţă care începe să fie recunoscută ca o adevărată boală.

Această patologie a primit de curând un nume.  Deși nu este chiar o fobie, a fost botezată  „nomofobie”. Termenul, care este un neologism folosit pentru prima dată în 2008 într-o publicaţie britanică, este compus din „nomo” - care în acest caz nu are nimic în comun cu cuvântul grecesc nomos (lege) şi este abrevierea expresiei „no-mobile-phone” (fără telefon mobil) - și sufixul „fobie”, referindu-se la starea de anxietate caracteristică celor care se tem să fie  deconectaţi/ deconectate sau să nu aibă acces la reţeaua lor de telefonie mobilă.

Raportul privind comportamentul utilizatorilor de telefoane inteligente (2018)

Un raport de cercetare britanic numit „Raportul privind comportamentul utilizatorilor de telefoane inteligente (2018) oferă câteva informații interesante despre utilizarea sau abuzul de telefoane inteligente, dispozitive la care raportul se referă ca „versiunea digitală a cuțitului armatei elvețiene”.

Această cercetare, realizată de Textlocal - o companie de mesagerie în domeniul afacerilor - arată că 85% dintre adulții din Marea Britanie dețin un smartphone și că în medie, utilizatorul își schimbă telefonul mobil la fiecare doi ani, cheltuind anul trecut în medie, 433,41 de lire sterline (adică aproximativ 570 de dolari).

Ceea ce poate este mai şocant este nivelul de dependență de telefoane inteligente, efectul căruia a fost descris de un terapeut ca fiind „asemănător cu cocaina”,  după cum arată studiul.

De fapt, mai mult de jumătate dintre utilizatorii britanici îşi verifică dispozitivul în primele  15 minute după trezire, probabil pentru că sunt în căutarea unui loc de muncă. Într-adevăr, 89% dintre persoanele care caută un loc de muncă consideră smartphone-ul lor ca un instrument „esențial”.

Utilizatorul obișnuit, studiul Textlocal relatează, îşi verifică telefonul mobil de 10.000 de ori pe an, 4 din 10 ori (40%) din simplă  obișnuința. Tocmai din acest motiv Apple a anunțat că intenționează să extindă opțiunile „Nu deranjați” ale sistemul său de operare.

Utilizarea obsesivă

Aproape o treime dintre participanții la studiu (30,4%), recunosc că își verifică rețelele de socializare „în mod constant” pe tot parcursul zilei, în timp ce o cincime (21,6%) trimit sau priesc mesaje în mod constant pe diverse platforme de mesagerie.

Utilizatorii de sex masculin cu vârste cuprinse între 25 şi 44 petrec  cel mai mult timp navigând online. În ansamblu, femeile sunt cei mai frecvenți utilizatori ai SMS-urilor și a mesageriei instant (IM), dar cei mai avizi utilizatori de mesagerie sunt femeile cu vârste cuprinse între 16 şi 24. Conform studiului, mai mult de două treimi dintre acestea sunt „în permanență” lipite de ecranele lor, schimbând mesaje SMS sau IM.

Persoana obișnuită dedică mai mult de 9 ore pe săptămână navigării pe smartphone, adică mai mult de o oră pe zi. De fapt, conform studiului lui Textlocal, timpul pe care oamenii l-au petrecut on-line pe telefoanele lor anul trecut a depășit pentru prima dată timpul petrecut online folosind un computer.

Probleme de sănătate

Utilizarea excesivă a smartphone-ului poate provoca o întreagă serie de probleme de sănătate. Potrivit cercetătoarei Kristin D. Zhao de la Clinica Mayo din Rochester, Minnesota, utilizarea telefoanelor inteligente poate duce la o mișcare anormală a degetului mare cauzând durere, tendinită sau chiar osteoartrită.

Alte riscuri asociate utilizării prelungite a smartphone-urilor sunt tendinita la încheietura mâinii și „text neck syndrome” , o problemă a coloanei vertebrale cauzată de postura incorectă adoptată de mulți utilizatori de smartphone-uri și calculatoare. Și, de parcă nu ar fi fost suficient,  perioadele lungi de timp petrecute cu ochii lipiți de ecranul mic al unui smartphone poate duce la probleme de vedere și chiar la degenerescența maculară.

Utilizarea excesivă a telefoanelor inteligente este asociată şi cu alte probleme, cum ar fi durerile de cap, depresia și insomnia. În Italia, centrul de medicina pentru somn de la Spitalul Don Calabria Sacred Heart din Negrar , Verona a tras semnalul de alarmă în martie anul trecut în legătură cu numărul tot mai mare de tineri care suferă de insomnie ca urmare a utilizării excesive a dispozitivelor mobile.

Există chiar și  „sindromul de vibrații fantomă”. Este mai comun decât credeți : potrivit unui studiu realizat de Institutul de Tehnologie din Georgia, publicat în revista „Computers in Human Behavior”, 9 din 10 utilizatori experimentează fenomenul. „Ei percep spasme musculare mici și frecvente și le interpretează ca vibrațiile telefonului mobil”, explică autorul lucrării, Robert Rosenberger, citat de ANSA.

Câteva remedii

Prin urmare, o distanţă sănătoasă de smartphone-ul  tău nu ar fi întru nimic dăunătoare, dimpotrivă. Dar cum poţi să o obţii? Poate că cea mai simplă cale este de a reveni asupra unui remediu care a trecut testul  timpului : auto-disciplina.

Nu este ușor, dar cu câteva mici trucuri ar putea funcționa, mai ales când ești la locul de muncă. După cum explică un articol publicat pe 9 iulie anul trecut pe site-ul Wtop.com, primul lucru pe care îl poți face este să iți verifici smartphone-ul doar la ore prestabilite, mai ales în timpul serviciului.

Conform unui studiu realizat de Microsoft, după o întrerupere datorată unei notificării prin programul de email sau un eveniment similar, persoanele au nevoie de 20 până la 25 de minute pentru a-şi relua în mod productiv sarcina pe care o îndeplineau înainte de notificare.

Dacă trucurile acestea sau altele asemănătoare nu funcționează pentru tine, există posibilitatea de a recurge la instrumente electronice, cum ar fi optarea modului "Nu deranjați" sau, dacă sistemul tău de operare permite acest lucru, comutarea ecranului în alb-negru sau în tonuri de gri. Această sugestie este menționata în cartea "Cum să îi dai papucii telefonului tău", a autoarei Cathrine Price. Bineînțeles, există şi aplicații și programe care te pot ajuta, cum ar fi Flipd, Checky, Wind Down și Forest.

Desigur, aceste metode sunt puțin ambivalente, pentru că de fapt  cer "Big Tech"/ companiilor mari de technologie să ne protejeze de propria lor tehnologie. Oliver Burkeman observă în The Guardian că această metodă presupune folosirea focului pentru a stinge un incendiu.

În ciuda acestei observații,  același autor şi-a pus încrederea în Ditto şi nu a fost dezamăgit.  Ditto este un dispozitiv mic care vibrează când un apel sau un mesaj de la anumite persoane este în curs,  astfel încât smartphone-ul devine plictisitor/redundant. Atâta timp cât știm că vom fi notificați în cazul în care ceva important se întâmplă, ce sens are să-ţi verifici în mod constant telefonul?

Pentru Burkeman, "Problema este că smartphone-urile, ca majoritatea  tehnologiei, nu sunt pur și simplu rele. Sunt chiar mai rău: un amestec diabolic de rău și foarte bun.

 

Traducere: Iulia Molnar
 



Sursa:it.aleteia.org

Știri din aceeași categorie