În seara aceasta îmi urmăream copiii. Întotdeauna se repetă aceeași poveste. Mereu sunt gata să sublinieze realele sau presupusele nedreptăți de care au parte.
De ce trebuie să pun masa? Am făcut ieri acest lucru. De ce trebuie să fac ordine? Nu eu am făcut dezordine, el a făcut.
Aceasta este dreptatea lumii. Au învățat-o bine sau poate o au întipărită în minte. Dreptate pe care, probabil, le-o transmitem noi, părinții, deoarece suntem și noi influențați de ei. Cei care comit eroarea trebuie să plătească. Așa este pentru noi. Dar pentru Isus nu este așa. Isus ne învață că El, nevinovat și curat, plătește pentru noi. El ne-a răscumpărat, plătind un mare preț. El nu a avut greșeli dar a murit pentru a ne permite nouă, care avem atâtea greșeli, să trăim. Aceasta este iubirea. Pentru lume această iubire este nedreaptă, dar este absolut corectă în logica lui Dumnezeu. Să învățăm așadar să plătim pentru soțul sau pentru soția noastră. Să învățăm să nu ne condamnăm soțul sau soția pentru greșeli, ci să le luăm asupra noastră și să îi iubim mai mult. Doar în acest fel căsătoria capătă un sens și devine credibilă, iar sacrificiul devine un gest dăruit lui Dumnezeu și o iubire mântuitoare pentru soț sau soție.
Cu toții suntem învăluiți în această logică a dreptății lumii, dar Isus ne cere să ne convertim sufletul și să învățăm să iubim în logica Sa.
În Sfânta Scriptură există o istorie care ne ajută să înțelegem mai bine acest lucru.
Este povestea lui Osea, un om încercat de viață și de căsătoria sa. El se căsătorește cu Gomer, iar aceasta îl trădează. Osea nu răspunde cu furie și cu răzbunare, ci meditează și își citește istoria în lumina lui Dumnezeu. Descoperă că situația sa este foarte asemănătoare cu cea pe care o trăiește Dumnezeu cu poporul lui Israel. Profetul Osea rămâne profund marcat de fidelitatea lui Dumnezeu față de un popor care l-a trădat de nenumărate ori. Dumnezeu este fidel promisiunii, Dumnezeu este fidel iubirii. Dumnezeu continuă să-și iubescă mireasa. Dumnezeu continuă să o caute și să o ierte. Aceasta este iubirea autentică, aceasta este iubirea lui Cristos și aceasta este iubirea pe care soții creștini pot și trebuie să o mărturisească cu viața. „Te voi logodi cu Mine pe vecie şi te voi logodi Mie după dreptate şi bunăcuviinţă întru bunătate şi dragoste; Şi te voi logodi Mie întru credincioşie, ca să cunoşti că Eu sunt Domnul!” (Osea 2, 21-22).
Soții care se iartă îl fac cunoscut pe Dumnezeu celuilalt și lumii întregi. Îl fac cunoscut prin acțiunile lor și împărtășesc o iubire care poate salva și duce la o adevărată înviere.
Traducere: LNU
Sursa:it.aleteia.org