Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


9 - = 6
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

A DOUA ZI A CONFERINȚEI EPISCOPILOR CATOLICI DIN ROMÂNIA

 
A DOUA ZI A CONFERINȚEI EPISCOPILOR CATOLICI DIN ROMÂNIA
  • 21 Sep 2022
  • 1390

Cea de-a doua zi a Sesiunii de toamnă a Conferinței Episcopilor Catolici din România și Republica Moldova, care se desfășoară în aceste zile la Oradea, a început cu celebrarea Sfintei Liturghii în rit latin, în Biserica Seminarului greco-catolic.

După terminarea sesiunii de lucru, episcopii au vizitat Casa Darvas – La Roche, una dintre cele mai de preţ bijuterii arhitectonice ale oraşului Oradea, fiind construită între anii 1909 şi 1912 de către fraţii László şi József Vágó în stil Art Nouveau-Secession. Vizita a fost ghidată de către Doamna Angela Lupșe, managerul Muzeului Orașului din Oradea.

Începând cu ora 17, episcopii și însoțitorii lor au fost primiți în Sala Mare a Primăriei din Oradea, de către Domnul Florin Birta, primarul Municipiului Oradea și de către Domnul Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor. În cuvântul adresat celor prezenți, domnul primar a scos în evidență bunele relații și raporturi pe care Primăria Oradea le are cu Episcopia greco-catolică și romano-catolică, precum și cu celelalte culte din Oradea, într-un ambient de înțelegere și respect reciproc.

Aflat în imediata apropiere a primăriei, s-a vizitat după aceea Palatul Episcopal greco-catolic din Piața Unirii, care în data de 25 august 2018 a fost mistuit de un incendiu devastator care a distrus acoperișul și interiorul etajelor superioare. Fațada și acoperișul palatului au fost restaurate, urmând ca interiorul să fie reabilitat în anii ce urmează. La sfârșitul vizitei, fiecare dintre episcopi au primit ca suvenir o vedere cu bucăți din vitraliul din casa scării palatului, distrus în urma incendiului.

Programul a continuat în Catedrala Sfântul Nicolae, unde episcopii împreună cu seminariștii și credincioșii prezenți s-au rugat Acatistul Fericiților Episcopi Martiri, după care, însoțiți de PS Virgil, au coborât în cripta catedralei pentru a vizita mormintele episcopilor și preoților înhumați acolo.

Seara s-a încheiat la Complexul Baroc, unde însoțiți de PS László Böcskei, episcop romano-catolic de Oradea și gazda serii, invitații au putut vizita și admira încăperile și obiectele de artă din cadrul Palatului Episcopal romano-catolic.

Ziua de azi va începe cu Sfânta Liturghie în rit bizantin, celebrată în Catedrala Sfântul Nicolae din Oradea, începând cu ora 8.00.

Biroul de Presă

 



Sursa:egco.ro