Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


4 - = 1
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

FOTO: „Vă mulțumesc pentru solidaritatea voastră!” Arhiepiscopul american Borys Gudziak în Catedrala Blajului

 
FOTO: „Vă mulțumesc pentru solidaritatea voastră!” Arhiepiscopul american Borys Gudziak în Catedrala Blajului
  • 05 Sep 2022
  • 1106

IPS Borys Gudziak, Arhiepiscop și Mitropolit de Philadelphia (SUA) pentru greco-catolicii ucraineni, a mulțumit poporului român și Bisericii Greco-Catolice din România, „o Biserică a Martirilor”, pentru sprijinul și solidaritatea cu poporul ucrainean, în cuvântul de învățătură la Sfânta Liturghie Arhierească, pe care a concelebrat-o, alături de Preasfinția Sa Cristian, în Catedrala Arhiepiscopală Majoră „Sfânta Treime”, duminică, 4 septembrie 2022.

„Este o mare bucurie să mă aflu astăzi aici, să mă rog împreună cu dumneavoastră și să primim Harul Sfintei Liturghii, Cuvântul lui Dumnezeu și Puterea Sfintei Euharistii. Este o mare onoare să pot reprezenta aici Conferința Episcopală Americană (USCCB), care este solidară cu Biserica din Europa, din România și din întreaga lume. Voi sunteți membri ai unei Biserici a Martirilor, în memoria dumneavoastră încă sunt vii evenimentele din timpul persecuției. Voi aveți episcopi, preoți, călugări si credincioși care și-au sacrificat viața pentru credință. Această jertfă a fost făcută cu o mare dragoste față de Dumnezeu și cu o mare încredere în Adevărul Evangheliei. Eu, în numele întregii Biserici din America, vă mulțumesc vouă pentru că ați rămas fideli Evangheliei lui Isus Cristos!”

Arhiepiscopul Borys Gudziak a vorbit și despre situația din Ucraina, țară greu încercată, în ultimele luni, de război:

„În calitate de episcop greco-catolic, reprezint poporul și Biserica din Ucraina, care suferă în aceste zile din cauza războiului. Astăzi, Ucraina este epicentrul schimbărilor mondiale. Se schimbă politica, diplomația, economia, totul se schimbă astăzi și aceste schimbări se simt în întreaga lume. Din cauza agresiunii ruse, sunt încălcate toate poruncile Domnului și trebuie să ne gândim că, chiar în acest moment, mii de tineri mor în Ucraina, tineri precum cel din Evanghelia de astăzi. Șapte milioane de refugiați în afara Ucrainei, șapte milioane în interiorul țării, alte cinci milioane aproape că nu pot să trăiască din cauza acestei tragedii! Și toate acestea pentru că un popor și o cultură repetă vechea greșeală de a încerca să își însușească ceea ce nu este al său. Domnul i-a dăruit totul lui Adam, dar i-a interzis să mănânce din acest fruct, pentru a nu muri. Totuși, Adam a luat și a adus moartea în ființa noastră omenească. Cel care ia și fură aduce de fapt moartea. Acum, la fel ca în timpurile comuniste, există mărturisitori ai credinței.

Sunt foarte recunoscător poporului român, Bisericii Greco-Catolice din România și tuturor persoanelor de bună voință din România, care se roagă pentru Ucraina. Le mulțumesc tuturor celor care primesc în casele lor refugiații din Ucraina. Pentru că în Ucraina sunt tineri care iși dăruiesc viața, ei fac un lucru dumnezeiesc, supranatural, pentru că își dăruiesc propria viață în fiecare zi, iar voi sunteți solidari cu ei. În numele lor, eu vă mulțumesc!

Astăzi, ei iși riscă viața pentru că au credință, dumneavoastră știți că majoritatea dintre ei sunt voluntari. Poate că nu merg la biserică în fiecare duminică, dar au credință, pentru că cel care își dăruiește propria viață nu face acest lucru doar prin puterile sale. Natura noastră umană, din cauza slăbiciunii ei, tinde să se apere, să se pună la adăpost. Numai cu ajutorul lui Dumnezeu putem să ne dăruim viața așa cum a făcut Isus Cristos prin Harul primit de la Tatăl Ceresc. [...] Isus a murit pentru noi, a Înviat, le-a apărut lui Petru și Apostolilor, iar noi îl urmăm. În Cristos noi putem să ne dăruim. Fără Cristos întotdeauna vom incerca să luăm!”

Înaltul prelat a vorbit și despre semnificația actuală a martiriului în lumina Evangheliei duminicii (a tânărului bogat):

„Există un tânăr în Evanghelia lui Matei, care, ca și voi, se întâlnește astăzi cu Cristos. El îl întreabă și vă întreabă dacă sunteți pregătiți să vă dăruiti astăzi viața. [...] Isus ne spune să dăruim tot ceea ce avem și să-L urmăm. Acest lucru fac astăzi tinerii în Ucraina! Pentru că nu există o dragoste mai mare decât atunci când cineva își dă viața pentru prietenii săi. Iar voi sunteți părtașii acestei iubiri, prin solidaritatea voastră. Voi aparțineți unei Biserici a Martirilor și știți ce înseamnă acest termen. Un martir este un mărturistor, care dă mărturie despre valori, despre Adevăr, despre iubirea lui Dumnezeu. Vedem acum cum se schimbă lumea, viața devine tot mai grea și acum a venit clipa creștinilor, a celor care cred că Isus a murit și a Înviat pentru noi. Noi suntem chemați să fim mărturisitorii Lui! Este o frumoasă chemare care ne duce la viața veșnică, ne conduce la Adevăr, ne pune în relație cu Isus cel Viu, ne garantează pacea și adevărata bucurie. Să-i urmăm pe martirii dumneavoastră, pe cei care au luat exemplul lui Isus!”

La finalul Sfintei Liturghii, Preasfinţia Sa Cristian, Episcop auxiliar al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș, i-a transmis Arhiepiscopului Borys Gudziak salutul Preafericirii Sale Cardinal Lucian Mureșan, asigurându-l, totodată, de sprijinul și solidaritatea Bisericii Române Unite cu Roma cu poporul ucrainean:

„Doresc să vă transmit gratitudinea și comuniunea de rugăciune din partea Preafericitului Părinte Cardinal Lucian. Biserica noastră știe bine ce înseamnă suferinta, a impărtășit-o, de-a lungul deceniilor, cu Biserica soră Greco-Catolică din Ucraina. Suntem alături, în comuniune de rugăciune, de poporul ucrainean, de toți refugiații, pe care îi primim în casa noastră și în inima noastră. Vă asigurăm de toată dragostea, de tot sprijinul și de rugăciunea întregii noastre Biserici.”

La Sfânta Liturghie Arhierească din Catedrala Blajului, concelebrată de IPS Borys Gudziak și de Preasfinția Sa Cristian, împreună cu un sobor de preoți, a participat și un grup de refugiați ucraineni, găzduiți în parohiile și în familiile greco-catolice din Arhieparhie.

IPS Borys Gudziak, Arhiepiscop și Mitropolit de Philadelphia (SUA) pentru greco-catolicii ucrainieni, a vizitat, în zilele de 3 și 4 septembrie 2022, Arhieparhia de Alba Iulia și Făgăraș, la invitația Preafericirii Sale Cardinal Lucian Mureșan, Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică. Arhiepiscopul Gudziak, care s-a aflat în fruntea unei delegații a Conferinței Episcopale Americane (USCCB), a concelebrat Sfintele Liturghii Arhierești de la Capela Arhiereilor și Catedrala „Sfânta Treime”, s-a întâlnit cu Întâistătătorul Bisericii Române Unite cu Roma și a susținut, la Târgu Mureș, o conferință pe tema războiului din Ucraina. În ccele două zile, înaltul prelat a vizitat instituțiile Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș, din Blaj, care beneficiază de programe finanțate de USCCB, și a poposit în parohiile greco-catolice din Ungheni și Sângeorgiu de Mureș.

 

Biroul de Presă al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș

 

 



Sursa:aegc.ro