„Este bine cunoscut faptul că Albino Luciani a desfășurat o slujire pastorală intensă, bogată în roade și sub semnul motto-ului său episcopal – Humilitas – pe care l-a preluat din exemplul sfântului Carol Borromeo și al sfântului Augustin, despre care a amintit de mai multe ori, evidențiind că, în Biserică, orice cale începe cu smerenia.”
Astfel reliefează Stefania Falasca, jurnalistă specializată în chestiuni privind Vaticanul și vice-postulatoare a cauzei de beatificare și canonizare a papei Albino Luciani – Ioan Paul I.
„Prima sa virtute? Este vorba despre smerenie. A doua? Din nou, smerenia. A treia? Mereu smerenia”. Astfel subliniază jurnalista Stefania Falasca în ocaziile în care prezintă portretul papei Luciani, slujirea sa în Biserică, caracterizată nu doar de misiuni de guvernare, ci și de forța spirituală, caritativă și culturală.
Oprindu-se asupra virtuții smereniei, care a caracterizat în mod deosebit viața și misiunea papei Ioan Paul I, Stefania Falasca a evidențiat faptul că în scrierile lui Albino Luciani „nu se întrevede nici o intenție de a-și construi o imagine de sine, nici perspectiva sau speranța unei cariere”. „Pe scurt” – observă Falasca – „a rămas fidel smereniei – Humilitas – amintită în motto-ul său episcopal, care pentru el a reprezentat esența creștinismului, virtutea adusă în lume de Cristos și singura care conduce la el”.
De altfel, despre smerenie a vorbit și papa Benedict al XVI-lea, la împlinirea a 30 de ani de la moartea lui Ioan Paul I. În alocuțiunea care a însoțit rugăciunea antifonului marian „Angelus”, din 28 septembrie 2008, de la Castelgandolfo, Benedict al XVI-lea a spus: „Și-a ales ca deviză episcopală același motto ales de sfântul Carol Borromeo: Humilitas. Un singur cuvânt care sintetizează esențialul vieții creștine și indică virtutea indispensabilă a celor care, în Biserică, sunt chemați la slujirea conducerii. La una dintre cele patru audiențe generale ținute în scurtul timp al pontificatului său, a spus, printre altele, pe acel ton familiar care îl caracteriza: ‚Mă limitez la a recomanda o virtute, atât de dragă Domnului care a spus: învățați de la mine, care sunt blând și smerit cu inima... Chiar dacă ați făcut lucruri mari, spuneți: suntem niște slugi nefolositoare”. Și a observat: ‚În schimb, tendința noastră, a tuturor, este mai degrabă opusă: de a ne lăuda’ (Învățăturile lui Ioan Paul I, p. 51-52). De aceea, smerenia poate fi considerată testamentul său spiritual.
Tocmai datorită acestei virtuți, 33 de zile au fost suficiente pentru ca papa Luciani să intre în inimile oamenilor. În discursurile sale a folosit exemple luate din fapte concrete ale vieții, din amintirile familiei sale și din înțelepciunea populară. Simplitatea sa a fost un vehicul pentru o învățătură solidă și bogată, pe care, grație darului unei memorii excepționale și a unei vaste culturi, a înfrumusețat-o cu numeroase citate din scriitori bisericești și laici. Astfel, a fost un catihet incomparabil, pe urmele sfântului Pius al X-lea, care provenea din același ținut și predecesor al său, mai întâi la catedra Sfântului Marcu (n.n. în calitate de patriarh de Veneția) și apoi la catedra Sfântului Petru. ‚Trebuie să ne simțim mici în fața lui Dumnezeu’, a spus el în cadrul aceleiași audiențe, și a adăugat: ‚Nu mi-e rușine să mă simt ca un copil în fața mamei sale: unul crede în mama sa, eu cred în Domnul, în ceea ce mi-a revelat El" (ibidem, p. 49). Aceste cuvinte arată întreaga profunzime a credinței sale. În timp ce îi mulțumim lui Dumnezeu pentru că l-a dăruit Bisericii și lumii, să prețuim exemplul său, angajându-ne să cultivăm aceeași smerenie, care l-a făcut capabil să vorbească cu toți, mai ales cu cei mici și cu cei așa-zis îndepărtați. Pentru aceasta, să o invocăm pe Preasfânta Maria, smerita Slujitoare a Domnului”.
