La Sfânta Liturghie prezidată duminică, 15 mai 2022, pe esplanada bazilicii vaticane, papa Francisc a ridicat la gloria altarelor zece noi Sfinți provenind din Olanda, India, Italia și Franța. La omilia celebrării euharistice, pontiful a vorbit despre Evanghelia zilei (Ioan 13, 31-35) și a scos în evidență lucrarea pe care Dumnezeu o împlinește prin Sfinții săi în istoria omenirii.
Papa Francisc a ridicat la gloria altarelor zece noi Sfinți din diferite țări în cadrul Sfintei Liturghii prezidată duminică, 15 mai a.c., pe esplanada bazilicii Sfântul Petru, cu participarea a peste 50 de mii de romani și pelerini, precum și a unor delegații oficiale din diferite țări.
Este vorba de Sfinții Titus Brandsma, preot, martir, olandez; Lazăr (Devasahayam) Pillai, martir, credincios laic și tată de familie, indian; Cezar de Bus, preot, fondator, francez; Alois Maria Palazzolo, preot, fondator, italian; Iustin Maria Russolillo, preot, fondator, italian; Carol de Foucauld, preot, francez; Maria Francisca a lui Isus (Anna Maria Rubatto), călugăriță, fondatoare, italiancă prin naștere, dar uruguayană prin adopție; Maria Domnica Mantovani, călugăriță, fondatoare, italiancă; Maria Rivier, fecioară, călugăriță, fondatoare, franțuzoaică, și Maria a lui Isus (Santocanale), călugăriță, fondatoare, italiancă. Pentru un scurt medalion biografic și spiritual, puteți citi AICI un articol dedicat noilor Sfinți.
La omilia Sfintei Liturghii de canonizare, papa Francisc a făcut un comentariu la Evanghelia duminicii (In 13, 31-35) și a scos în relief iubirea lui Dumnezeu care anticipă tot ceea ce omul reușește să fie și să facă în istoria omenirii. Mai presus de toate, a reliefat papa, sfințenia înseamnă ceea ce face Dumnezeu, nu atât ceea ce face omul.
Vă oferim aici în traducerea noastră de lucru omilia prezentată de papa Francisc la Sfânta Liturghie din 15 mai 2022, prezidată în Piața Sfântul Petru:
Am ascultat puținele cuvinte pe care Isus le încredințează celor care sunt ai săi înainte de a trece din această lume la Tatăl, cuvinte care spun ce înseamnă a fi creștini: ”Așa cum eu v-am iubit pe voi, așa să vă iubiți unii pe alții” (In 13,34). Acesta este testamentul pe care Cristos ni l-a lăsat, criteriul fundamental pentru a discerne dacă suntem cu adevărat discipolii săi sau nu: porunca iubirii. Să ne oprim asupra celor două elemente esențiale ale acestei porunci: iubirea lui Isus pentru noi – așa cum eu v-am iubit pe voi – și iubirea pe care El ne cere să o trăim – așa să vă iubiți și voi unii pe alții.
Mai întâi, așa cum eu v-am iubit pe voi. Cum ne-a iubit Isus? Până la sfârșit, până la dăruirea totală de sine. Este impresionant a vedea că El rostește aceste cuvinte într-o noapte întunecoasă, în timp ce atmosfera care se respiră în cenaclu este încărcată de emoție și preocupare: emoție, pentru că Învățătorul este pe punctul de a spune adio discipolilor săi; preocupare, pentru că anunță că chiar unul dintre ei îl va trăda. Ne putem închipui ce suferință avea Isus în suflet, ce obscuritate se concentra pe inima apostolilor și ce amărăciune văzându-l pe Iuda care, după ce a primit îmbucătura pe care Învățătorul a înmuiat-o pentru el, ieșea din încăpere pentru a intra în noaptea trădării. Și, chiar în ora trădării, Isus confirmă iubirea pentru ai săi. Pentru că în întunericul și în furtunile vieții acesta este esențialul: Dumnezeu ne iubește.
Frați, surori, acest anunț să fie central în mărturisirea și în expresiile credinței noastre: ”Nu noi l-am iubit pe Dumnezeu, dar El ne-a iubit pe noi” (1 In 4,10). Să nu uităm niciodată acest adevăr! În centru nu se află vitejia noastră și meritele noastre, ci iubirea necondiționată și gratuită a lui Dumnezeu, pe care nu am meritat-o. La începutul vieții noastre creștine nu se află doctrinele și faptele, ci uimirea de a se descoperi iubiți, mai înainte de orice răspuns al nostru. În timp ce lumea vrea deseori să ne convingă că avem o valoare numai dacă producem rezultate, Evanghelia ne amintește adevărul vieții: suntem iubiți. Aceasta este valoarea noastră: suntem iubiți. Așa a scris un învățător spiritual al timpului nostru: ”mai înainte de ne fi văzut vreo ființă umană, am fost văzuți de ochii iubitori ai lui Dumnezeu. Mai înainte ca cineva să ne audă plângând sau râzând, am fost auziți de Dumnezeul nostru care este numai urechi pentru noi. Mai înainte ca cineva din această lume să ne vorbească, vocea iubirii veșnice ne vorbea deja” (H. Nouwen, Sentirsi amati, Brescia 1997, p. 50). El ne-a iubit mai întâi, El ne-a așteptat. El ne iubește, El continuă să ne iubească. Aceasta este identitatea noastră: iubiți de Dumnezeu. Aceasta este tăria noastră: iubiți de Dumnezeu.
Acest adevăr ne cere o convertire în ceea ce privește ideea pe care deseori o avem despre sfințenie. Uneori, insistând prea mult asupra efortului nostru de a săvârși fapte bune, am dat naștere unui ideal de sfințenie întemeiat prea mult asupra noastră, a eroismului personal, a capacității de renunțare, a sacrificării de sine pentru a cuceri un premiu. E o viziune uneori prea pelagiană a vieții, a sfințeniei. În acest fel, am făcut din sfințenie un țel anevoios, am separat-o de viața de fiecare zi în loc să o căutăm și să o îmbrățișăm în cotidianitate, în praful drumului, în chinurile vieții concrete și, după cum spunea Sfânta Tereza de Avila surorilor ei, ”printre cratițele din bucătărie”. A fi discipoli ai lui Isus și a merge pe calea sfințeniei înseamnă mai întâi de toate a se lăsa transfigurați de puterea iubirii lui Dumnezeu. Să nu uităm primatul lui Dumnezeu asupra eu-lui, a Spiritului asupra trupului, a harului asupra faptelor. Uneori, noi acordăm mai multă pondere, mai multă importanță eu-lui, trupului și faptelor. Nu, primatul lui Dumnezeu asupra eu-lui, primatul Spiritului asupra trupului, primatul harului asupra faptelor!
Iubirea pe care o primim de la Domnul este forța care transformă viața noastră: ne dilată inima și ne predispune la iubire. De aceea, Isus spune – iată al doilea aspect – ”așa cum eu v-am iubit pe voi, așa să vă iubiți unii pe alții”. Acest așa nu este doar un îndemn de a imita iubirea lui Isus; înseamnă că putem să iubim numai pentru că El ne-a iubit, pentru că îl dăruiește inimilor noastre pe însuși Duhul său, Spiritul Sfințeniei, iubire care ne vindecă și ne transformă. De aceea putem face alegeri și putem îndeplini fapte de iubire în orice situație și cu orice frate și soră pe care-i întâlnim, pentru că suntem iubiți și avem puterea de a iubi. Așa cum eu sunt iubit, așa pot să iubesc. Întotdeauna, iubirea pe care eu o împlinesc este unită cu iubirea lui Isus pentru mine: ”așa”. Așa cum El m-a iubit, așa pot eu să iubesc. E atât de simplă viața creștină, atât de simplă! Noi o facem mai complicată, cu atâtea lucruri, dar e atât de simplă!
Concret, ce înseamnă a trăi a ceastă iubire? Mai înainte de a ne lăsa această poruncă, Isus a spălat picioarele discipolilor; după ce a pronunțat-o, s-a dat pe sine pe lemnul crucii. A iubi aceasta înseamnă: a sluji și a da viața. A sluji, adică a nu pune mai presus interesele noastre; a se dezintoxica de otrava lăcomiei și a competiției; a combate cancerul indiferenței și caria autoreferențialității, a împărtăși carismele și darurile pe care Dumnezeu ni le-a dăruit. Concret, a se întreba ”ce fac eu pentru ceilalți?” și a trăi lucrurile de fiecare zi în spirit de slujire, cu iubire și fără gălăgie, fără a revendica nimic.
Apoi, a da viața, care nu înseamnă numai a oferi ceva, de exemplu, a da altora unele bunuri proprii, ci a ne dărui pe noi înșine. Îmi place să întreb persoanele care îmi cer un sfat: Spune-mi, tu dai de pomană? Da, părinte, eu dau de pomană celor săraci. Și când dai de pomană, atingi mâna persoanei sau arunci pomana și faci astfel ca să nu te murdărești? Și pe loc încep să roșească: Nu, eu nu ating. Când dai de pomană, te uiți în ochii persoanei pe care o ajuți sau te uiți în altă parte? Eu nu mă uit. A atinge și a vedea, a atinge și a vedea trupul lui Cristos care suferă în frații noștri și în surorile noastre. E foarte important acest lucru. A da viața asta înseamnă. Sfințenia nu este făcută din câteva gesturi eroice, dar din multă iubire zilnică. ”Ești o consacrată sau un consacrat? Sunt mulți astăzi aici. Fii sfânt trăind bucuria dăruirii tale! Ești căsătorit sau căsătorită? Fii sfânt și sfântă iubind și având grijă de soțul tău sau de soția ta așa cum Cristos a făcut cu Biserica! Ești muncitor sau muncitoare? Fii sfânt îndeplinind cu onestitate și competență munca ta în serviciul fraților și luptând pentru dreptatea însoțitorilor tăi ca să nu rămână fără locul de muncă, pentru a avea întotdeauna salariul just! Ești părinte, bunică sau bunic? Fii sfânt învățându-i cu răbdare pe copii să-L urmeze pe Isus! Spune-mi, ai o autoritate? Aici sunt atât de mulți care dețin o autoritate. Vă întreb: ai o autoritate? Fii sfânt luptând în favoarea binelui comun și renunțând la interesele tale personale! (exort. ap. Gaudete et exsultate, nr. 14). Aceasta este calea sfințeniei, atât de simplă! Mereu văzându-L pe Isus în ceilalți.
A sluji Evangheliei și fraților, a-și jertfi viața fără ceva la schimb – acesta este secretul, a-și jertfi viața fără a aștepta nimic înapoi - fără a căuta slava mundană: la aceasta suntem chemați și noi. Însoțitorii noștri de drum, care astăzi au fost canonizați, așa au trăit sfințenia: îmbrățișând cu entuziasm vocația lor – de preot, de consacrată, de laic – s-au dăruit pentru Evanghelie, au descoperit o bucurie fără egal și au devenit răsfrângeri luminoase ale Domnului în istorie. Asta este un sfânt sau o sfântă: o răsfrângere luminoasă a Domnului în istorie. Să încercăm și noi, nu este închisă calea sfințeniei, este universală, este o chemare pentru noi toți, începe cu Botezul, nu este închisă. Să încercăm și noi, pentru că fiecare dintre noi este chemat la sfințenie, la o sfințenie unică și irepetabilă. Sfințenia este întotdeauna originală, după cum spunea Fericitul Carol Acutis: nu există sfințenie de fotocopie, sfințenia este originală, este a mea, a ta, a fiecăruia dintre noi. Este unică și irepetabilă. Da, Domnul are un plan de iubire pentru fiecare, are un vis pentru viața ta, pentru viața mea, pentru viața fiecăruia dintre noi. Ce vreți să vă spun? Du-l mai departe cu bucurie! Mulțumesc!
+++
La încheierea Sfintei Liturghii, papa Francisc a condus rugăciunea ”Regina Coeli” – ”Bucură-te, regina cerului”, precedată de o scurtă alocuțiune. A mulțumit pentru prezență – aproximativ cincizeci de mii de romani și pelerini – precum și delegațiilor oficiale din Italia, prin președintele Sergio Mattarella, și din alte țări. ”E frumos să vezi că, prin mărturia lor evanghelică, acești Sfinți au contribuit la creșterea spirituală și socială a respectivelor națiuni și chiar a întregii familii umane. În timp ce, cu tristețe, în lume cresc distanțele și se măresc tensiunile și războaiele, noii Sfinții să inspire soluții de ansamblu, căi de dialog, mai ales în inimile și mințile celor care îndeplinesc funcții de mare răspundere și sunt chemați să fie protagoniști de pace, nu de război”.
La finalul Sfintei Liturghii de pe esplanada bazilicii Sfântul Petru, papa a invocat binecuvântarea apostolică ce ajunge prin mass-media la toți cei care o primesc în spirit de credință.
