Din istoria vieții spirituale în Biserica Greco-Catolică [23] Inginerul Iustin Nicoară (1899-1926)

În spiritul valorificării vieților remarcabile ale unor mireni greco-catolici români prezentăm exemplul inginerului Iustin Nicoară, de la Staţia CFR Apahida, licenţiat al Politehnicii din Torino, stins în 1926 în vârstă de numai 27 de ani, după o intensă viață creștină.

Iustin Nicoară s-a născut la Luna de Arieş, aproape de Câmpia Turzii, la 24 august 1899, ca cel de-al doilea copil al învăţătorului memorandist Simion Nicoară și al Mariei născută Ilea. După ce a frecventat trei clase primare la Turda, în septembrie 1910 şi-a continuat încă şapte ani de studii secundare la Gimnaziul din Blaj (ca bursier din bursa Şuluţiu, 300 de coroane anual), în atmosfera de dragoste de carte şi de biserică ce se trăia acolo. La Blaj şi-a început cultivarea unei vieţi sufleteşti profunde. Se înscrie în Reuniunea mariană ca membru activ, trăind intens o puternică devoţiune către Sfânta Fecioară. În 1917 este înrolat în armată apoi se înscrie la Politehnica din Torino (1923-1925). La Torino frecventa des bisericile, citea adesea din Sf. Scriptură şi din Vieţile Sfinţilor. Absolvind Politehnica, a obţinut licenţa, luând diploma de inginer în mecanică industrială. Întors în ţară, a fost încadrat la atelierele de reparat vagoane din Apahida, îndeplinindu-şi în mod desăvârşit îndatoririle profesionale şi creştineşti, rugându-se mult, cercetând biserica, iubindu-l pe Dumnezeu şi pe aproapele în mod deosebit.

Toţi cei trei copii ai familiei Nicoară au urmat studii superioare şi s-au remarcat ca intelectuali şi profesionişti recunoscuţi. Simion, născut în 26 decembrie 1893 a urmat Gimnaziul şi Seminarul Teologic de la Blaj, iar în perioada 1918-1921 Facultatea de ştiinţe juridice şi între anii 1928-1931 Facultatea de limba română şi filozofie. A obținut doctoratul. A ocupat o serie de funcţii publice importante: căpitan de oraş (preceptor şef) la Cluj (1921-1927), director administrativ la Universitatea din Cluj (1928-1936). În urma unui conflict cu rectorul Ştefănescu Goangă părăseşte Universitatea. În 29 octombrie 1939 se hirotoneşte ca preot greco-catolic şi este numit la parohia Rupea. În 1948 părăseşte preoţia, deoarece refuză să devină preot ortodox. A fost o fire vulcanică puţin dispus la concesii, un om integru şi hotărât care şi-a apărat şi respectat principiile, chiar dacă a suferit pentru ele până la sfârşitul vieţii. Sora lor Eugenia s-a născut în 1901, a urmat cursurile liceului din Turda şi Facultatea de Medicină la Cluj, s-a căsătorit cu Bengescu şi s-a stabilit la Craiova.

În dimineaţa zilei de 18 mai 1926 Iustin se spovedise, iar la orele 10,00 era pe moarte, agonizând în braţele celor de la Salvarea sosită de la Cluj. Până atunci condusese lucrările de la Atelierul de reparaţii CFR din staţia Apahida şi aici, pentru a înlătura un accident iminent şi pentru a remedia neglijenţa condamnabilă a unui muncitor necalificat, care tocmai îşi aprindea ţigara, a sărit el, inginerul, între vagoane, pentru a le racorda. Tampoanele vagonului l-au turtit. Strivit într-un mod îngrozitor, Iustin şi-a revenit şi a apucat să roage pe nişte muncitori să-i scoată din buzunar cruciuliţa ce o purta permanent cu el, pentru a o pune la gură, în cea din urmă oră a sa. În buzunarele sale s-au găsit patru rozarii ce se sfărâmaseră complet. Transportat la Clinicile Universităţii din Cluj, a chemat lângă sine pe sora lui cea mică, Geni (Eugenia) şi-i şopti la ureche: „Geni, dacă mă vindec, mă voi călugări; dacă nu, în Cer, voi fi protectorul sărmanilor pământeni”. Acestea i-au fost ultimele cuvinte. A fost înmormântat în cimitirul greco-catolic din comuna sa natală, Luna de Arieş, judeţul Turda, joi, 20 mai 1926, alături de părinți.

Dispariţia inginerului Iustin Nicoară alertase lumea catolică a tineretului, în special pe cel italian, unde părea să întruchipeze o reeditare, aproape literă de literă, în plan spiritual mai ales, a aceluia care fusese tânărul Pier Giorgio Frassati, laureat şi el al Politehnicii din Torino, dispărut şi el de tânăr. Încă din momentul morții s-a scris în presa vremii despre el ca despre un om cu faimă de sfințenie („Cultura Creștină” și „Unirea” de la Blaj din 1926-1927). Canonicul de la Blaj dr. Ioan Coltor, confesorul lui Iustin, adunase materialul necesar pentru o monografie dedicată celui care a trăit şi a murit în faimă de sfinţenie. În anul 1936, la împlinirea a zece ani de la curmarea bruscă a firului vieţii lui pământeşti, părintele Ioan Suciu, viitorul episcop, a publicat o serie de articole referitoare la viaţa eroului nostru, sub genericul „Cruciada pentru viaţa creştină” în revista „Tinerimea Nouă”, destinate tineretului de la şcolile blăjene şi nu numai. O altă revistă catolică, de limbă maghiară, „Katholikus Vilag” [Lumea Catolică], tipărită de Societatea Sf. Bunaventura din Cluj, a publicat în 1926 un panegiric în memoria creştinului de elită dispărut. Alte două reviste străine, „L’Amore di Gesù” şi „Crocefisso” din Torino au mai scris despre viaţa acestui suflet. Despre el a apărut și o carte: Teodor Racoviţan, O viaţă de creştin trăită eroic: inginerul Iustin Nicoară (1899-1926), Ed. Tribuna, Sibiu, 1999. Mulţi tineri universitari greco-catolici români l-au avut ca model de formare în viaţa lor sufletească.

Pr. Anton Rus, Facultatea de Teologie Greco-Catolică, Blaj