Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


10 - = 8
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Celebrarea solemnă de Crăciun în Catedrala din Cluj-Napoca

 
Celebrarea solemnă de Crăciun în Catedrala din Cluj-Napoca
  • 26 Dec 2021
  • 1527

Celebrarea solemnă de Crăciun din Catedrala episcopală. Preasfinția Sa Claudiu a adresat mesajul pastoral la Sărbătoarea Nașterii Domnului, A.D. 2021

Nașterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii Lumina cunoștinței, că întru Dânsa cei ce slujeau stelelor de la stea s-au învățat să se închine Ție, Soarelui dreptății, și să Te cunoască pe Tine, Răsăritul cel de sus. Doamne, mărire Ție!” (Troparul Nașterii)

În Sărbătoarea Nașterii Domnului, 25 decembrie 2021, a „răsărit Lumina cunoștinței” și în Catedrala „Schimbarea la Față” din Cluj-Napoca. Credincioșii au luat parte în număr mare la Sfânta Liturghie arhierească solemnă din cea dintâi Sărbătoare de Crăciun din episcopatul Preasfinției Sale Claudiu ca Episcop eparhial de Cluj-Gherla. Catedrala a fost împodobită și frumos pregătită pentru sărbătoare, tradiționalul brad de Crăciun și ieslea Sfintei Nașteri au întâmpinat și în acest an fiecare pelerin al acestei lumi care a trecut pragul bisericii catedrale, îndemnându-l la bucurie și adorare în fața luminoasei taine a lui Dumnezeu făcut Prunc plăpând, născut din Fecioară, spre a dărui mântuirea.

La masa sfântului altar, împreună cu Ierarhul au concelebrat pr. Marius Cerghizan, Vicar general; pr. Traian Radu Coste-Deak, Vicar judecătoresc; și dintre preoții slujitori ai Catedralei pr. Daniel Avram și pr. Anton Crișan, diacon fiind Marius Cîmpean. În balconul catedralei s-au aflat membrii Corului Angeli, dirijat de prof. Angela David, oferind celebrării maiestate prin răspunsurile liturgice și bucurie prin colindele de la Împărtășanie. În cadrul celebrării liturgice, Preasfinția Sa Claudiu și-a prezentat mesajul pastoral care, în această primă zi de Crăciun, conform tradiției, a fost citit de către preoți în toate bisericile și capelele de pe teritoriul Eparhiei de Cluj-Gherla.

Adresat clerului, persoanelor consacrate, credincioșilor și „tuturor creștinilor iubitori de Dumnezeu”, mesajul descrie realitatea prezentului, în care „timpul pare să se comprime”, dar în pofida presiunilor vieții cotidiene, „viața trăită în unitate cu Dumnezeu și între noi nu mai este doar trecere, ci devenire și împlinire”. De aici îndemnul la asumarea „ciclului liturgic propus de Biserică de-a lungul anului”, care „ne conduce, de fapt, atunci când îl asumăm cu adevărat, înspre un orizont tot mai înalt al trăirii și al înțelegerii spirituale”. Preasfinția Sa Claudiu s-a referit apoi la Praznicul Nașterii Domnului, „ocazia solemnă în care Sfânta Biserică adresează întregii omeniri mesajul unei speranțe care nu poate fi sufocată de nimeni și de nimic: Dumnezeu ne iubește atât de mult încât a devenit unul dintre noi, rămâne cu noi și ne însoțește pe calea vieții noastre”.

În continuare, Scrisoarea pastorală se oprește asupra familiei – „însuși Fiul lui Dumnezeu, născându-se într-o familie, ne aduce aminte cu și mai multă putere de importanța ei” -, familia ca „spațiu sacru” ce oferă adăpost și sprijin. Tocmai din acest motiv, Preasfinția Sa Claudiu numește Biserica „o Familie pentru noi toți, răscumpărați de Cristos și înveșmântați cu demnitatea de fiii și fiice ale lui Dumnezeu”, o Familie care converge spre Pruncul din Betleem, în care în jurul lui Isus „ne regăsim pe noi înșine, învăluiți de iubirea Maicii Sfinte și a Sfântului Iosif”. Răzbate din mesajul pastoral invitația la bucurie, acea bucurie de a ne lăsa „conduși de Maica Sfântă înspre Isus”, Preasfânta Fecioară Maria fiind asemănată stelei care a călăuzit și luminat drumul magilor.

De asemenea, „în întunericul și frica ce ne împresoară”, Episcopul invită la a cere și astăzi ajutorul lui Dumnezeu, Cel care a păstrat Biserica Greco-Catolică vie în timpul persecuției comuniste. Preasfinția Sa Claudiu a oferit exemplul Episcopilor martiri, pentru care suferința și moartea, prin harul lui Dumnezeu, au fost transformate în fericire veșnică. Pentru a descoperi în ce fel cei care fac parte din Familia Bisericii vor putea „merge uniți, pe aceeași cale, pe urmele lui Cristos”, Preasfinția Sa a invitat credincioșii să ia aminte la inițiativa Papei Francisc, aceea a unui parcurs sinodal al Bisericii Catolice în ansamblul ei. Mărturisind ce înseamnă drumul sinodal pentru sine, ca Episcop de Cluj-Gherla, a arătat că, de fapt, exigențele acestui drum se referă doar la trăirea autentică a credinței creștine. Iar pentru a împlini idealurile vieții creștine, „să cerem toți împreună ajutorul Sfântului Iosif, visător într-o lume în care visul e pe cale să devină coșmar; ajutorul Mariei, un zâmbet acolo unde totul este plâns și suferință; ajutorul Pruncului Isus, bucurie, speranță și Viață, acolo unde tristețea, disperarea și umbra morții sunt pe cale să acopere existența noastră”.

În partea finală a mesajului, Preasfinția Sa Claudiu, ca Episcop – reprezentant al lui Cristos și urmaș al Sfinților Apostoli -, încredințează: „Non prevalebunt. «Tu ești Petru și pe această piatră voi zidi Biserica Mea și porțile iadului nu o vor birui» (Matei 16,18). Sunt cuvintele Mântuitorului, este promisiunea făcută Bisericii Sale, deci nouă tuturor. Sărbătoarea Nașterii Pruncului Sfânt ne aduce aminte de acest legământ într-o manieră suavă, însă lupta spirituală este deja prezentă chiar acolo, în inima miracolului nașterii Fiului lui Dumnezeu. Ce speranță trebuie să inunde sufletele noastre, însă, văzând că moartea este biruită de zâmbetul unui Prunc; ce pace, văzând iubirea Maicii Sfinte ce-l ocrotește pe Fiul lui Dumnezeu și pe fiecare dintre noi de puterea întunericului; ce liniște, atunci când contemplăm în Sfântul Iosif, ocrotitorul Eparhiei, păzitorul viselor noastre de coșmarul unei lumi ce se destramă.”

„Cu adevărat, bucuria pătrunde sufletele noastre, fiindcă suntem parte a familiei lui Dumnezeu: «Cine ne va despărți pe noi de iubirea lui Cristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigoana, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia? […] sunt încredințat că nici moartea, nici viața, nici îngerii, nici stăpânirile, nici cele de acum, nici cele ce vor fi, nici puterile, nici înălțimea, nici adâncul și nici o altă făptură nu va putea să ne despartă pe noi de dragostea lui Dumnezeu, cea întru Cristos Isus, Domnul nostru» (Romani 8,35.38-39). Vă asigur pe toți de apropierea mea sufletească, vă binecuvântez și vă încredințez ocrotirii Sfintei Fecioare Maria și a Sfântului Iosif. Pruncul Dumnezeiesc să se nască în sufletele noastre, în familiile noastre, în Episcopia noastră, aducând tuturor minunatele Sale daruri!”



Sursa:eparhiaclujgherla.ro