Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


5 - = 4
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

FIII CELEI DE-A ȘAPTEA ZI. Meditația PS Claudiu la Duminica a XXVII-a după Rusalii

 
FIII CELEI DE-A ȘAPTEA ZI. Meditația PS Claudiu la Duminica a XXVII-a după Rusalii
  • 04 Dec 2021
  • 1559

(Duminica Vindecării femeii gârbove)


Suntem în perioada Postului ce ne pregătește pentru marea sărbătoare a Nașterii Domnului. O sărbătoare, cea a Crăciunului, în care Dumnezeu privește cu îndurare spre Pământ și se naște în grota din Betleem, pentru ca noi să putem privi Cerul, născându-ne la Ierusalimul cel dintru înălțimi. Evanghelia de astăzi ne ajută să facem încă un pas în înțelegerea acestui mister, atunci când ne vorbește despre vindecarea femeii gârbove. Ca de obicei în Sfânta Scriptură, planul istoric se împletește cu cel simbolic și cu cel spiritual, redând bogăția de sensuri pe care viața omenească le presupune.

O femeie gârbovă, ca cea de astăzi, este o paradigmă pentru întreaga omenire. După acel moment fatidic al păcatului strămoșesc, ochii noștri sunt împiedicați să mai privescă Cerul și gârboviți de povara păcatelor, ne apropiem tot mai mult de pământul din care am fost luați. Cei optsprezece ani de boală, adică de trei ori șase, ne duc cu gândul la prințul acestei lumi, ai cărui robi eram până la venirea Mântuitorului. Femeia manifestă în mod explicit acest lucru, prin însăși suferința ei. Mai marele sinagogii în schimb, la fel ca și fariseii și cărturarii ce-l înconjoară pe Isus de-a lungul predicării Sale doar pentru a-l ispiti și a-i întinde capcane, suferă de aceeași problemă fără să-și dea seama. Toți aceștia îi cer Fiului lui Dumnezeu să intre în logica celor șase zile ale săptămânii, să se conformeze lor. Mântuitorul în schimb încearcă să ne elibereze din jugul cifrei șase, simbol al omului și al pământului, pentru a ne conduce înspre ziua a șaptea, care este și ziua Domnului. Evanghelia de duminica viitoare ne va arăta mai pe larg felul în care ritmul și logica celor șase zile riscă să ne îndepărteze de Dumnezeu, creând un cerc în aparență perfect, din care pământul posedat, cele cinci perechi de boi cu care îl lucrăm și familia în care totul se consumă, fac parte. Adevărata problemă este că acest cerc se demonstreaza de fapt unul vicios, fiindcă îi împiedică pe oameni să ajungă la banchetul zilei a șaptea. Aceeași falsă logică îl condiționează și pe mai marele sinagogii din evanghelia de astăzi și îl împiedică să accepte banchetul vindecării, al iertării și al iubirii Domnului.

Femeia atinsă de îndurarea Mântuitorului se ridică și privește Cerul, dând mărire lui Dumnezeu. Același lucru se întâmplă și cu noi atunci când suntem reînnoiți și vindecați, revenind la starea noastră normală. Nașterea Domnului este evenimentul ce marchează începutul acestei etape, clipa în care lumina răsăritului de Soare începe să ne strălucească, iar coloana noastră vertebrală începe să se vindece. Să ne pregătim pentru acest minunat moment lăsând în scaunul de spovadă, ori de câte ori avem nevoie, fapte și lucruri din viața noastră ce poartă în ele semnul paralizant al cifrei șase. Suntem creați pentru a sta drepți și înnoiți în ziua a șaptea a Domnului!

PS Claudiu
Episcopul Eparhiei de Cluj-Gherla

 

Ev Lc 13,10-17

În vremea aceea învăţa Isus într-una din sinagogi sâmbăta. Şi iată o femeie care avea de optsprezece ani un spirit de neputinţă şi care era gârbovă, de nu putea să se ridice în sus nicidecum; iar Isus, văzând-o, a chemat-o şi i-a zis: femeie, eşti dezlegată de neputinţa ta. Şi Şi-a pus mâinile asupra ei, şi ea îndată s-a îndreptat şi dadea mărire lui Dumnezeu. Iar mai-marele sinagogii, mâniindu-se că Isus a vindecat-o sâmbăta, răspunzând, zicea mulţimii: Şase zile sunt în care trebuie să se lucreze; venind deci într-acestea, vindecaţi-vă, dar nu în ziua sâmbetei! Iar Domnul i-a răspuns şi a zis: făţarnicilor! Fiecare dintre voi nu dezleagă, oare, sâmbăta boul său, sau asinul de la iesle, şi nu-l duce să-l adape? Dar aceasta, fiică a lui Avraam fiind, pe care a legat-o satana, iată de optsprezece ani, nu se cuvenea, oare, să fie dezlegată de legătura aceasta, în ziua sâmbetei? Şi zicând El acestea, s-au ruşinat toţi care erau împotriva Lui, şi toată mulţimea se bucura de faptele strălucite săvârşite de El.