Evanghelia de duminica trecută ne chema să regăsim asemănarea cu Dumnezeu prin îndurare: “fiți milostivi precum Tatăl vostru este milostiv”. Și deoarece nimeni nu poate da ceea ce nu are, Mântuitorul, venind în lume, ne daruiește milostivirea Sa. În evanghelia de astăzi regăsim aceasta îndurare divină: Isus se atinge de sicriul ce deschide convoiul morții și se atinge de fapt de noi înșine, de întreaga omenire moartă prin păcat. Ori de câte ori Dumnezeu ne cercetează, logica morții se oprește și milostivirea Lui ne trezește la viață. Iar când la fel ca mortul din evanghelie, suntem și noi morți spiritual și incapabili de a cere măcar ajutorul, Isus știe dinainte plânsul nostru, durerea noastră, cauza morții noastre sufletești și se atinge de noi așa cum suntem, leproși sau morți, fiindcă numele lui înseamnă: “Dumnezeu mântuiește”. Simțind astfel iubirea lui, milostivirea lui, suntem invitați să facem și noi la fel.
Nain ar fi trebuit să fie un loc de veselie, așa cum ne indică și etimologia numelui. La fel trebuia să fie și lumea în care trăim: o gradină a Raiului și a bucuriei, izvorâtă din comuniunea noastră cu Dumnezeu și dintre noi. Păcatul în schimb a transformat-o într-o Vale a Plângerii în care lacrimile ne însoțesc de la naștere și până la moarte. Ne îndreptăm înspre poarta cetății noastre pământești, conducându-ne unii pe alții, impotenți în fața acestui mister al răului. Isus vine în lume pentru a curma tocmai acestă logică, pentru a reînnoi totul, aducând cu El darul vieții și bucuria prezenței lui Dumnezeu.
Astăzi o mamă îl însoțește pe fiul ei și îl conduce înspre întâlnirea cu Isus. Ea este cea care deschide porțile Milostivirii. Precum aceasta mamă, și Biserica, Maica noastră, plânge împreuna cu fiecare dintre noi și lacrimile ei deschid porțile îndurării lui Dumnezeu. Prin Ea, iubirea Cerului ce se revarsă peste noi, ne ridică din păcatul nostru și ne daruiește viața. Un alai al Mântuitorului ia astfel naștere, un alai al vieții în care suntem și noi invitați să intrăm. Pășind pe urmele lui Isus și noi suntem capabili să facem lucruri mari: să ștergem lacrimile, să readucem speranța în sufletele semenilor noștri.
Dumnezeu ne cercetează încontinuu. Întăriți de milostivirea Lui, să știm să cercetăm și noi cu aceeași milostivire pe frații noștri și Nainul nostru al tuturor va redeveni o cetate a veseliei, pregustare a Ierusalimului Ceresc.
PS Claudiu
Episcopul Eparhiei de Cluj-Gherla
Ev Lc 7,11-16.
Şi după aceea, S-a dus într-o cetate numită Nain şi cu El împreună mergeau ucenicii Lui şi multă mulţime. Iar când S-a apropiat de poarta cetăţii, iată scoteau un mort, singurul copil al mamei sale, şi ea era văduvă, şi mulţime mare din cetate era cu ea. Şi, văzând-o Domnul, I s-a făcut milă de ea şi i-a zis: Nu plânge! Şi apropiindu-Se, S-a atins de sicriu, iar cei ce-l duceau s-au oprit. Şi a zis: Tinere, ţie îţi zic, scoală-te. Şi s-a ridicat mortul şi a început să vorbească, şi l-a dat mamei lui. Şi frică i-a cuprins pe toţi şi slăveau pe Dumnezeu, zicând: Prooroc mare s-a ridicat între noi şi Dumnezeu a cercetat pe poporul Său.
