Duminică, 20 iunie 2021, papa Francisc a condus rugăciunea ”Îngerul Domnului” de la fereastra apartamentului pontifical din Palatul Apostolic împreună cu romanii și pelerinii prezenți la amiază în Piața San Pietro. Comentând episodul potolirii furtunii (Marcu 4,35-41), papa a subliniat că a fi discipoli ai Domnului înseamnă a-i face loc în viața și necazurile de fiecare zi. După rugăciunea ”Angelus”, papa a făcut un apel în favoarea populației din Myanmar, unde mii de refugiați interni mor de foame, și a remarcat actuala Zi internațională a refugiatului.
De multe ori, rămânem blocați în fața problemelor în loc să mergem la Domnul și să-i spunem necazurile; mai mult, îl lăsăm pe Domnul într-un colț, pe un căpătâi din barca vieții, și îl trezim numai în momentul în care avem nevoie de El. Cu acest mesaj general, papa Francisc s-a adresat romanilor și pelerinilor prezenți duminică, 20 iunie a.c. în Piața San Pietro la rugăciunea ”Îngerul Domnului”.
În alocuțiunea sa, papa Francisc a prezentat un comentariu la evanghelia duminicii (Marcu 4,35-41), cu episodul furtunii potolite de Isus, proclamată în cea de-a 12-a duminică din timpul liturgic de peste an după ritul roman sau latin. Barca cu care discipolii traversează lacul este atacată de vânt și de unde, iar ei se tem că se vor scufunda. Isus este cu ei în barcă, dar stă pe un căpătâi și doarme. Cuprinși de teamă, discipolii strigă cu glas tare: ”Învățătorule, nu-ți pasă că pierim?” (v. 38).
Papa Francisc: ”De multe ori, și noi, împresurați de încercările vieții, am strigat la Domnul: De ce rămâi în tăcere și nu faci nimic pentru mine? Mai ales atunci când avem impresia că ne cufundăm, pentru că iubirea sau planul în care ne pusesem mari speranțe dispare; sau atunci când suntem în bătaia valurilor inexistente ale neliniștii; sau când ne simțim copleșiți de probleme sau pierduți în marea vieții, fără o rută și fără un port. Sau, mai departe, în momentele în care slăbește puterea de a merge înainte, pentru că lipsește locul de muncă sau un diagnostic neașteptat ne face să ne temem pentru sănătatea noastră sau a unei persoane dragi”.
În astfel de situații și în atâtea altele, a reluat papa, și noi ne simțim sufocați de teamă și, asemenea discipolilor, suntem în pericolul de a pierde din vedere lucrul cel mai important: ”în barcă, chiar dacă doarme, Isus este prezent și împarte cu ai săi tot ceea ce li se întâmplă”. În același timp, ”somnul său, dacă pe de o parte ne uimește, pe de alta ne pune la încercare. Într-adevăr, Domnul se așteaptă ca noi să-L implicăm, să-L invocăm, să-L punem în centrul celor pe care le trăim. Somnul său ne provoacă pe noi să ne trezim. Pentru că, pentru a fi discipoli ai lui Isus nu este îndeajuns a crede că Dumnezeu este prezent, că există, dar e necesar a-L lăsa să facă parte din viața noastră, e necesar chiar a ridica glasul înaintea Lui, a striga către El”.
Fiecare dintre noi, a spus mai departe Sfântul Părinte, ar putea să se întrebe în lumina acestei experiențe: Care sunt vânturile ce se abat asupra vieții mele, care sunt valurile ce împiedică navigarea mea? Isus dorește să-i povestim toate acestea, vrea să ne atașăm de El pentru a găsi refugiu în fața ”valurilor anomale ale vieții”.
Papa Francisc: ”Evanghelia relatează că discipolii se apropie de Isus, îl trezesc și îi vorbesc (cf. v. 38). Iată începutul credinței noastre: a recunoaște că singuri nu suntem în stare să rămânem la suprafață, că avem nevoie de Isus ca marinarii de stele pentru a găsi ruta. Credința începe cu a crede că nu suntem suficienți nouă înșine, cu a ne simți nevoiași de Dumnezeu. Când învingem ispita de a ne închide în noi înșine, când depășim falsa religiozitate care nu vrea să-L deranjeze pe Dumnezeu, când strigăm către El, El poate să săvârșească în noi minuni. Este puterea blândă și extraordinară a rugăciunii, care face minuni”.
După ce a potolit vântul și valurile la rugămintea discipolilor, Isus le pune o întrebare care, de fapt, ”ne privește și pe noi”: De ce vă este frică? Încă nu aveți credință? (v. 40). Discipolii, a remarcat papa la finalul alocuțiunii, s-au lăsat ”capturați de frică” pentru că în loc să se uite la Isus au rămas cu privirea la valuri.
Papa Francisc: ”La fel este și pentru noi. De câte ori rămânem cu privirea fixată asupra problemelor în loc să mergem la Domnul și să punem în mâinile Lui necazurile noastre! De câte ori îl lăsăm pe Domnul într-un colț, în capătul bărcii vieții, ca să-L trezim numai în momentul în care avem nevoie! Să cerem astăzi harul unei credinței care nu obosește să-L caute pe Domnul, să bată la ușa Inimii sale. Fecioara Maria, care în viața ei nu a încetat vreodată să-și pună încrederea în Dumnezeu, să retrezească în noi nevoia vitală de a ne încredința Lui zi după zi”.
După rugăciunea ”Angelus”, papa a salutat pelerinii prezenți și a făcut un apel în favoarea populației din Myanmar, unde, după cum au semnalat episcopii țării, ”mii de persoane sunt refugiați interni și mor de foame”. Pontiful a menționat, de asemenea, Ziua internațională a refugiatului, marcată în această zi la inițiativa Națiunilor Unite pe tema ”Împreună putem face diferența”.
Rugăciunea ”Îngerul Domnului” s-a încheiat cu binecuvântarea apostolică, ce ajunge prin mass-media la toți cei care o primesc în spirit de credință.
Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă