Azi, 12 martie 2014, a avut loc în localitatea Habic, jud. Mureş, înmormântarea doamnei Lucreţia Bercea, mama Preasfinţitului Virgil Bercea, trecută la Domnul în ziua de 10 martie 2014.
Slujba înmormântării a fost
oficiată de Preafericirea Sa Cardinalul Lucian împreună cu Preasfinția Sa Alexandru, Episcopul Eparhiei de Lugoj, Preasfinția Sa Florentin, Episcopul Eparhiei de Cluj-Gherla, Preasfinţia Sa
Claudiu, Episcopul Curiei Arhiepiscopiei Majore, însoțiți de un sobor de peste 100 de preoți.
În cele de mai jos vă punem la dispoziție cuvântul Preafericitului Cardinal Lucian adresat familiei îndoliate:
Preasfinția Voastră,
îndoliată familie,
Domine, iube me ad te venire. Doamne, porunceşte-mi să vin la Tine.
Este dorul nostru cel mai profund, este gândul nostru cel mai adânc, chiar dacă ne dăm seama sau nu de acest lucru: cheamă-mă, Doamne, la Tine. Așa a făcut Sf. Apostol Petru, spunându-I Mântuitorului în mijlocul valurilor: „Doamne, porunceşte-mi să vin la Tine pe ape!” (Mt 14, 28). Așa a făcut Cardinalul de fericită pomenire Alexandru Todea, când după jertfa trupului său în temnițele comuniste, a continuat să se jertfească, ca o adevărată Euharistie vie consumată de iubire, pe patul de suferință, însoțit fiind de toți cei dragi, și în primul rând de serva lui Dumnezeu Lucreția, împreună cu care, acum, contemplă chipul cel nemuritor al lui Dumnezeu.
Cu adevărat, la asfințitul vieții noastre, ne dorim doar atât, precum s-a rugat Papa cel Sfânt Ioan Paul al II-lea: Lăsați-mă să merg la casa Tatălui.
Astăzi ca şi ieri, şi astăzi ca şi mâine, şi ca în vremea ucenicilor, Mântuitorul Isus ne porunceşte să mergem la El umblând pe ape, pe deasupra valurilor, trecând prin furtuni, prin vânturi puternice, învingând ispitele, dar şi pe ispititorul. Și această poruncă, această chemare, este Evanghelie: este Vestea cea Bună, este Vestea cea mai Bună pe care Isus ne-ar putea-o adresa: Vino la Mine.
Ai înțeles bine acest lucru, iubită soră întru Cristos Lucreția, atunci când asupra ta și asupra familiei tale s-au ridicat valurile vrăjmașilor. Ai auzit glasul Domnului, și ai strigat către El: „Doamne, porunceşte-mi să vin la Tine chiar dacă apele îmi sunt potrivnice!”. Ai înțeles să lupți lupta cea bună, să păstrezi și să transmiți credința neștirbită copiilor, familiei, cunoscuților, insa in mod cu totul special preaiubitului fiu Virgil, intru care credinta a dat nastere unei flori cu totul aparte.
Ai înțeles că este tezaurul nostru cel mai de preț, singurul odor pe care îl vom duce cu noi, prin faptele noastre, la Judecata cea Înfricoșătoare. Și pentru care primim Cununa cea dătătoare de viață.
Ce fericire este ca, după lungul drum pe valurile furioase ale mării vieții acesteia, sa ajungem pe cereasca „mare de cristal” (Apoc. 15, 2). Întinderea ei netedă, curată, nu se va mai întuneca de chipul nostru, umbra păcatului nu se va mai așterne pe apele ei, fiindcă acolo vom gusta viața cea fără de sfârșit.
Astăzi, surorii noastre Lucreția, și nouă tuturor, ne spune Isus Cel Înviat: Eu sunt, nu vă temeți. Și ne cheamă la a fi încrezători, ne cheamă la speranță. Cristos este Poarta prin care, dacă va intra cineva se va mântui (cfr. In 10, 9). De la speranţă, Mântuitorul ne conduce prin Crucea Lui la mântuire: „prin speranţă ne-am mântuit“ (Rom. 8, 24), fiindcă „oricine şi-a pus în El speranţa, acesta se curăţeşte pe sine, aşa cum Acela curat este“ (1In 3, 3).
Cu inima întărită întru speranța Învierii, Vă asiguram de toata apropierea sufletească, precum și de unirea în rugăciune în aceste dificile momente.
+ Lucian Cardinal Mureşan
Arhiepiscop Major