”Convertiți-vă și credeți în Evanghelie!” a fost tema primei predici de Postul Mare din acest an prezentată de predicatorul Casei Pontificale, cardinalul Raniero Cantalamessa, în Cetatea Vaticanului.
Din cauza restricțiilor sanitare, predica nu a mai fost prezentată în Capela ”Redemptoris Mater” din Palatul Apostolic, ci în Aula Paul al VI-lea pentru a permite distanțarea fizică dintre participanți. Cele patru predici din Postul Mare (26 februarie, 5, 12 și 26 martie) sunt prezentate vinerea la ora 9.00 și au ca temă generală întrebarea lui Isus: ”Voi cine spuneți că sunt eu?” (Matei 16,15). Sunt invitați să participe cardinalii, arhiepiscopii, episcopii, prelații așa numitei ”Familii Pontificale”, angajații Curiei Romane și ai Vicariatului Romei, precum și superiorii generali sau procuratorii ordinelor religioase care fac parte din ”Capela Pontificală”.
La prima meditație, predicatorul a făcut o introducere generală la timpul Postului Mare, pornind de la evanghelia proclamată în prima duminică a acestei perioade liturgice (anul B): ”Timpul s-a împlinit și împărăția lui Dumnezeu este aproape. Convertiți-vă și credeți în Evanghelie!” (Marcu 1,15).
Meditând asupra ”acestei chemări mereu actuale a lui Cristos”, predicatorul a amintit că ”despre convertire se vorbește în trei momente sau contexte diferite ale Noului Testament. De fiecare dată, este pusă în lumină o componentă nouă. Împreună, cele trei referințe ne dau o idee completă despre ceea ce este metanoia (convertirea) evanghelică. Nu înseamnă că trebuie să le experimentăm pe toate trei împreună, cu aceeași intensitate. Există o convertire pentru fiecare anotimp al vieții. Important este ca fiecare dintre noi să o descopere pe cea care i se potrivește în acest moment”.
Convertiți-vă, altfel spus, credeți!
Prima convertire este cea care răsună la începutul predicării lui Isus: ”Convertiți-vă și credeți în Evanghelie!” (Marcu 1,15). Ce semnificație are aici cuvântul ”convertire”? Înainte de Isus, a remarcat predicatorul, ”a se converti” însemna întotdeauna ”a se întoarce înapoi” (termenul ebraic shub înseamnă a inversa direcția, a se întoarce pe urmele pașilor făcuți mai înainte). Exprima gestul celui care, la un anumit moment al vieții, își dădea seama că este ”în afara drumului”. Oprindu-se, se răzgândește și se decide să se întoarcă la ținerea Legii și să intre din nou în alianța făcută cu Dumnezeu. ”Convertirea, în acest caz, are o semnificație fundamental morală și sugerează ideea unei realități greu de îndeplinit: a schimba obiceiurile, a înceta să facă cutare și cutare lucru”.
Pe buzele lui Isus, această semnificație se modifică. Odată cu venirea sa, lucrurile s-au schimbat: ”Timpul s-a împlinit și Împărăția lui Dumnezeu a venit!”. ”A se converti nu mai înseamnă a se întoarce înapoi, la vechea alianță și la ținerea Legii, ci a face, mai degrabă, un salt înainte și a intra în Împărăția lui Dumnezeu, a prinde mântuirea care a venit gratuit la oameni prin inițiativa liberă și suverană a lui Dumnezeu. Convertiți-vă și credeți! nu înseamnă două lucruri diferite și succesive, ci aceeași acțiune fundamentală: Convertiți-vă, adică credeți! ”Prima conversio fit per fidem”, a scris Sfântul Toma de Aquino: ”prima convertire constă în a crede”. Toate acestea cer o adevărată ”convertire”, o schimbare profundă a modului de a înțelege relațiile noastre cu Dumnezeu: cere să trecem de la ideea unui Dumnezeu care cere, care poruncește, care amenință, la ideea unui Dumnezeu care vine cu mâinile încărcate ca să ne dăruiască totul. Este convertirea de la ”Lege” la ”har”, la care Sfântul Paul ține atât de mult.
”Dacă nu vă veți converti și nu veți deveni ca pruncii...”
Al doilea context în care se vorbește din nou despre convertire conține cuvintele lui Isus în fața unui copil: ”Dacă nu vă veţi întoarce şi nu veţi deveni asemenea copiilor, nu veţi intra în împărăţia cerurilor” (Matei 18,3). Aici, într-adevăr, a se converti înseamnă a se întoarce înapoi, de-a dreptul la când unul era copil. Verbul folosit aici (strefo) indică o inversare a direcției. ”Aceasta este convertirea celui care a intrat deja în Împărăția cerurilor, a crezut în Evanghelie și este de multă vreme în slujba lui Cristos. Este convertirea noastră!”, a subliniat predicatorul.
A se întoarce pentru a fi din nou copii însemna pentru apostoli a se întoarce la cum erau în momentul chemării inițiale: fără pretenții, fără titluri, fără confruntări între ei, fără invidie, fără rivalitate. Unica lor bogăție era o promisiune - ”Vă voi face pescari de oameni” – și o prezență, prezența lui Isus. ”Pentru noi”, a evidențiat cardinalul Cantalamessa, ”a ne întoarce copii înseamnă a ne întoarce la momentul în care am descoperit că suntem chemați, la momentul sfințirii preoțești, al depunerii voturilor călugărești sau al primei întâlniri autentice cu Isus. Când spuneam că Dumnezeu singur ne este îndeajuns și credeam în aceste cuvinte”.
”Tu nu ești nici rece, nici cald”
A treia referință biblică, în fine, în care revine îndemnul la convertire o avem în contextul celor șapte scrisori adresate Bisericilor din Apocalips. Una dintre acestea care, mai mult decât celelalte, ne oferă un motiv de reflecție este scrisoarea către Biserica din Laodiceea: ”Cunosc faptele tale, că nu eşti nici rece, nici cald... Dar pentru că eşti astfel, căldicel, nici cald, nici rece, am să te vărs din gura mea... Fii deci zelos şi converteşte-te!” (Apocalips 3,15-19).
Aici este vorba de o convertire de la mediocritate și lâncezeală la fervoarea Spiritului. În istoria sfinților, exemplul cel mai faimos al primei convertiri, de la păcat la har, îl găsim în Sfântul Augustin. Pentru cea de-a doua convertire, de la lâncezeală la înflăcărarea spirituală, o avem pe Sfânta Tereza de Avila. Dar deja Sfântul Apostol Paul îi îndemna pe primii creștini: ”[Fiți] Neobosiţi în râvnă, înflăcăraţi de Spirit, slujiţi Domnului!” (Romani 12,11). Referința la ”Spirit”, a subliniat predicatorul, arată aproape întotdeauna o referință la Spiritul Sfânt. Într-adevăr, o viață creștină plină de eforturi ascetice și de mortificări, dar fără atingerea dătătoare de viață a Spiritului Sfânt, după cum spunea un Părinte al Bisericii, ar fi asemenea unei Liturghii în care s-ar citi foarte multe lecturi, s-ar săvârși toate riturile și s-ar aduce nenumărate jertfe, dar în care nu ar avea loc consacrarea speciilor euharistice din partea preotului. Toate ar rămâne cum erau înainte, pâine și vin. La fel este pentru creștin, spunea mai departe acel Părinte al Bisericii, Macarie Egipteanul: ”Chiar dacă a ținut cu desăvârșire postul și vegherea, psalmodia și întreaga asceză și toată virtutea, dar dacă în altarul inimii sale nu s-a săvârșit, prin har, lucrarea mistică a Spiritului Sfânt, toate aceste eforturi ascetice rămân incomplete și aproape zadarnice, pentru că el nu are înflăcărarea Spiritului care lucrează tainic în inimă”.
”Să-i cerem Maicii lui Dumnezeu”, a spus la încheiere predicatorul, ”să ne dobândească harul pe care l-a dobândit de la Fiul ei la Cana Galileei. Prin rugăciunea ei, cu acea ocazie, apa s-a convertit în vin. Să cerem ca, prin mijlocirea ei, apa lâncezelii noastre să se convertească în vinul unei înflăcărări reînnoite”.
