Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


5 - = 1
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Mănăstirea Maicii Domnului din Cluj-Napoca declarată Sanctuar Arhiepiscopal Major închinat Maicii Sfinte

 
Mănăstirea Maicii Domnului din Cluj-Napoca declarată Sanctuar Arhiepiscopal Major închinat Maicii Sfinte
  • 02 Feb 2021
  • 1914

În cadrul Sfintei Liturghii Arhierești de deschidere a Anului Centenar al Congregației Surorilor Maicii Domnului, din Sărbătoarea Întâmpinării Domnului în Templu, 2 februarie 2021, Preasfinția Sa Claudiu, Episcopul Curiei Arhiepiscopiei Majore a dat citire decretului emis de Preafericitul Părinte Cardinal Lucian, Arhiepiscopul Major al Bisericii noastre prin care se întemeiază Sanctuarul Arhiepiscopal Major închinat Maicii Sfinte în Mănăstirea Maicii Domnului din Cluj-Napoca – Casa generală a Surorilor Maicii Domnului, întru întărirea devoțiunii față de Preacurata Fecioară Maria în Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică.

Conform decretului Preafericirii Sale, credincioșilor care, în spirit de pocăință, vor fi prezenți în Sanctuarul Arhiepiscopal Major închinat Maicii Domnului din Cluj-Napoca  în fiecare an cu prilejul următoarelor sărbători: Naşterea Maicii Domnului (8 septembrie), Intrarea in Biserică a Maicii Domnului (21 noiembrie), Zămislirea Sfintei Fecioare Maria (9 decembrie), Serbarea Maicii Domnului (26 decembrie), Bunavestire (25 martie), Adormirea Maicii Domnului (15 august), li se va acorda Indulgența Plenară.

De asemenea, cu ocazia Anului Centenar al Congregației Maicii Domnului, li se va acorda Indulgența plenară și credincioșilor care, cu prilejul acelorași sărbători vor fi prezenți în anul 2021 în următoarele lăcașuri de cult: capela Comunității „Întâmpinarea Domnului” din Blaj, capela Comunității „Bunavestire” din Cluj-Napoca, Mănăstirea „Maica Îndurerată” din Sighetu-Marmației și capela Comunității „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” din Oradea.

Pentru a fi dobândit darul Indulgenței Plenare, trebuie împlinite următoarele condiții: căință autentică pentru păcate, Sfânta Spovedanie, Sfânta Împărtăşanie și recitarea de rugăciuni după intenţiile Sfântului Părinte Papa: Crezul, Tatăl Nostru, Născătoare, Mărire Tatălui.

 

Biroul Arhieparhial de Presă



Sursa:bisericaromanaunita.ro