Zaheu, mai marele vameșilor din Ierihon, aude că Isus trece prin oraș și dorește să-l vadă. Mic de înălțime și neputând privi peste oamenii care ieșiseră în întâmpinarea lui Hristos, aleargă înainte și se urcă într-un sicomor. Astăzi, suntem martori ai evenimentelor de-acasă, ne uităm la televizor ca să vedem chipuri și să nu ne mai îmbulzim pe străzi. Mulți englezi au dormit, de pildă, pe străzile Londrei, în 2 iunie 1953, ca s-o vadă pe regină mergând și venind de la încoronare. Pe trotuare și în piețe, cei aflați în rândurile din spate își fabricaseră un fel de periscop, din carton cu două oglinzi, pe care îl foloseau să privească cum trece cortegiul.
Alaiul lui Isus nu este însă unul oficial. Altfel, vameșul ar fi avut un loc asigurat în tribune. Deși este un personaj important, în ochii semenilor Zaheu este un ticălos de două ori: angajat al puterii străine pentru colectarea dărilor (trădător și necurat pentru religie) și, în același timp, un necinstit care stoarce de bani cu surplus pentru propriul câștig. Dorința lui de a-l vedea pe Isus, rabinul despre care toată lumea vorbește, îi va juca lui Zaheu o mare festă, îndemnându-l să nu mai țină pentru câteva clipe cont de rangul său.
Zaheu nu avea reputație. Avea însă rangul poziției sale de vameș temut care inspira frica. Curiozitatea îl va obliga să se comporte ca orice om de pe stradă și să se urce într-un copac ca un copil pentru a-l vedea pe Isus care trece. Oamenii răi și prepotenți nu suportă în general să fie luați în râs pentru gesturi nelalocul lor. Atunci când ticăloșilor le este răpită putința de a le inspira oamenilor simpli teamă, sunt mai sărmani decât cei care nu au nimic. Cu toate acestea, Zaheu nu se mai gândește la acest lucru, își ridică poala hainei și se urcă în pom ca un copil curios. Contează doar să-l vadă pe Isus.
De obicei, în Evanghelii Isus începe dialogul cu ceilalți prin a se arăta un simplu nevoiaș în fața lor. El este cel care cere mai întâi atenția noastră: lui Petru îi cere împrumut barca pentru a predica celor de pe mal, Samarinencei îi cere apă și tuturor bolnavilor… le cere încrederea. Dumnezeu are nevoie, deci, de foarte puțin ca să ne poată întâlni. Surprinzându-ne, va putea să ne și răspundă. Isus va trece într-adevăr pe sub pomul în care se urcase Zaheu, se va opri, îl va privi – de jos în sus -, îi va rosti numele, dându-i vestea că-i va fi oaspete în casă. Isus e direct, omul a fost curios, El îi va acorda o atenție pe măsură. Nu-i spune cu superioritatea obișnuită a omului care se crede drept: „Dă-te jos nemernicule! Nu-ți-e rușine?”. Ci dă buzna în viața lui Zaheu, apreciind curiozitatea vameșului (și poate clipa de naivitate!). Aspru și crud în restul timpului, nepermițându-și să se comporte în mod necugetat, Zaheu este găsit de Isus la timp.
Trebuie să recunoaștem că ne jenează dragostea fără condiții a lui Isus. S-a mai întâmplat ca la un singur semn de atenție din partea Lui, ticălosul să-și recunoască minciuna vieții și să simtă nevoia de a se elibera de ea. Atenția și cinstea din partea Domnului îl fac pe Zaheu să dorească pe loc schimbarea vieții: va renunța la jumătate din avutul său necinstit în favoarea sărmanilor și va repara împătrit hoțiile. Nu atât atracția față de rău sau presiunea lumii când vrem să ne ridicăm din mizeria morală ne pun în pericol. Cât mai ales frica de a fi luați în râs de ceilalți, atunci când alegem să fim consecvenți schimbării în bine: „Oh, ce va zice lumea?”.
În Vechiul Testament una din ideile centrale era dorința omului de a vedea fața Domnului: „Te-a căutat fața mea; fața Ta, Doamne, o voi căuta.” (Psalm 26, 13). Moise și Ilie voiau, de pildă, să vadă fața lui Dumnezeu, dar le-ar fi fost imposibil apoi să rămână în viață. Lui Ilie, Dumnezeu i-a spus însă că-i va permite ca să-l vadă „din spate”. A fi în spatele Lui, adică a-i merge pe urme, a trăi după Porunci îl deschide, de fapt, pe fiecare om vederii feței și Inimii lui Isus. Atât timp cât nu ne lipsește dorința de a vedea fața lui Isus, cât mai avem ceva de pierdut în ochii celorlalți ca să mergem împotriva lumii, alegând să ne schimbăm viața, înseamnă că mai putem zări diferența dintre bine și rău! Inima de gheață a lui Zaheu se va topi, dar Isus trece și azi pe străzile lumii, asociindu-ne prin existența noastră de oameni credincioși. Suntem chemați, așadar, să ducem fața lui Isus printre semeni și să-i fim martori. Toată inconsecvența noastră, împăcările silite sau interesate, marcate de teamă, lipsite de curaj și, până la urmă, de consistența caracterului – sunt lucruri care trebuie revăzute. A-l întâlni pe Dumnezeu înseamnă putința de a te face copil al Lui – prin har – și curajul de a renunța la un fel de viață meschin și josnic. Dumnezeu ne vine în întâmpinare. Dragostea lui pentru noi nu este o închipuire, nu este o farsă. Evanghelia de azi ne invită să descoperim bucuria primirii sale. Vine ca urmare a unui gest simplu: a-i căuta fața, privirea sunt gesturi care îi dau mână liberă lui Dumnezeu să intre în sfârșit în viața noastră și să ne schimbe.
+Mihai, episcop
Imaginea întâlnirii dintre Domnul Isus și Zaheu vameșul este reprodusă dintr-o biblie a mănăstirii benedictine Saint Bertin din St. Omer (Franța), realizată la sfârșitul secolului 12.
