Preotul iezuit indian Stan Swamy, activist pentru drepturile popoarelor indigene din statul Jharkhand, se află încă în închisoare. Prelatul a fost arestat la 8 octombrie 2020 sub acuzaţia de terorism şi complot. Reţinerea în închisoarea Taloja din Mumbai a fost ordonată de Agenţia Naţională de Investigaţii. Preotul continuă să fie închis în ciuda inconsistenţei probelor împotriva sa, a condiţiilor precare de sănătate, a pandemiei de Covid-19 şi a numeroaselor apeluri pentru eliberarea sa, respinse de fiecare dată de instanţa judecătorească.
Creştinii din statul Jharkhand şi-au făcut din nou auzită vocea, cerând eliberarea preotului. Numeroşi credincioşi şi activişti au participat vineri, 15 ianuarie, la manifestaţia paşnică de protest împotriva detenţiei injuste a prelatului. La manifestaţia cu lumânări aprinse şi pancarte care a avut loc în oraşul Dumka s-au alăturat şi exponenţi ai altor religii. "Părintele Stan a apărat cauza săracilor noştri tribali şi este un exemplu pentru toţi creştinii", a declarat unul dintre protestatari pentru ziarul catolic on-line "Matters of India".
De asemenea, Conferinţa iezuiţilor din Asia de Sud a reluat mobilizarea pentru eliberarea preotului. Părintelui Cedrik Prakash, care se implică activ de mulţi ani în favoarea drepturilor omului, a lansat pe twitter două hashtaguri în favoarea eliberării confratelui iezuit: #StandwithStan şi #FreeStanSwamy pe twitter. Cazul se află şi în atenţia Biroului Înaltului Comisar al ONU pentru Drepturile Omului. Pe 15 ianuarie, raportorul special al activiştilor pentru drepturile omului, Mary Lawlor, a organizat o întâlnire pe Zoom în care a fost reiterată natura ilegală a arestării preotului indian Stan Swamy.
Şi Conferinţa Episcopală din India s-a exprimat în acest caz, definind "de neînţeles" arestarea preotului, evidenţiind angajarea sa activă în apărarea drepturilor populaţiei adivaşe, a aborigenilor indieni. Episcopii au amintit că credincioşii catolicii din India au fost întotdeauna apreciaţi de toţi ca o comunitate de cetăţeni loiali care respectă legea şi-şi slujesc ţara. Asemenea episcopatul indian şi Federaţia Conferinţelor Episcopale din Asia a lansat un apel pentru eliberarea părintelui Swamy, scriind îtr-o notă: "Arestarea şi întemniţarea nemiloasă a părintelui Stan Swamy ne aminteşte de tratamentul rezervat lui Mahatma Gandhi atunci când a luptat pentru drepturile poporului indian". Mai mulţi politicieni indieni s-au alăturat, de asemenea, apelurilor Bisericii privind eliberarea preotului Stan Swamy.