În cateheza audienţei generale de miercuri, 30 decembrie, ultima din anul 2020, desfăşurată în Biblioteca din Palatul Apostolic, papa Francisc s-a oprit asupra rugăciunii de mulţumire. Pornind de la fragmentul din Evanghelia după sfântul Luca, capitolul 17, în care se istoriseşte despre zece leproşi care ies în întâmpinarea lui Isus cerându-i să se îndure de ei, pontiful evidenţiază că, după vindecarea lor de către Isus – care le ascultă rugăciunea, cererea de îndurare – doar unul s-a întors pentru a-i mulţumi, iar acesta era un samaritean, considerat un eretic de iudeii vremii.
Spunând că această relatare biblică indică împărţirea lumii în cei care mulţumesc, considerând totul ca pe un dar şi cei care nu aduc mulţumire, considerând că totul li se cuvine, pontiful a amintit învăţătura privind rugăciunea de mulţumire, conţinută în Catehismul Bisericii Catolice, potrivit căreia rugăciunea de mulţumire izvorăşte din recunoaşterea existenţei în precedenţă a harului, doar astfel aducerea de mulţumire putând deveni motivul călăuzitor al zilelor noastre.
Explicând importanţa aducerii de mulţumire pentru noi creştinii, pontiful a amintit că aceasta a dat chiar numele Euharistiei, ce este culmea întregii vieţii creştine. Euharistie vine din cuvântul grecesc "eucharistia" care înseamnă recunoştinţă şi mulţumire.
Papa Francisc: «Creştinii, ca toţi credincioşii, îl binecuvântează pe Dumnezeu pentru darul vieţii. A trăi înseamnă în primul rând a primi darul vieţii. Cu toţii ne naştem pentru că cineva a dorit ca noi să avem viaţă. Şi acesta este doar prima dintr-o lungă serie de datorii pe care le avem în cursul vieţii. Datorii de recunoştinţă. În existenţa noastră, mai mult de o persoană ne-a privit cu ochi puri, în mod gratuit. Adesea sunt educatori, catiheţi, persoane care şi-au îndeplinit rolul dincolo de măsura impusă de obligaţie. Şi au stârnit recunoştinţă în noi. Prietenia este, de asemenea, un dar pentru care trebuie să fim mereu recunoscători. Acest "mulţumesc" pe care trebuie să-l spunem continuu, acest "mulţumesc" pe care creştinul îl împărtăşeşte cu toată lumea, se extinde în întâlnirea cu Isus.
Evangheliile atestă că trecerea lui Isus a stârnit adesea bucurie şi laudă lui Dumnezeu în cei care l-au întâlnit. Istorisirile despre Crăciun sunt pline de rugăciuni (n.n.înălţate) cu o inimă plină de slavă pentru venirea Mântuitorului. Şi noi am fost chemaţi să participăm la această imensă bucurie. De asemenea, episodul celor zece leproşi vindecaţi sugerează acest lucru.
Desigur, cu toţii erau fericiţi că şi-au recuperat sănătatea, putând astfel să iasă din acea interminabilă izolare forţată care i-a exclus din comunitate. Insă, dintre toţi, doar unul adaugă bucurie bucuriei: pe lângă vindecare, el se bucură de întâlnirea cu Isus. Nu numai că este eliberat de rău, dar acum are şi certitudinea că este iubit. Aceasta este esenţa: când tu mulţumeşti, exprimi certitudinea de a fi iubit. Iar acesta este un pas mare: a avea certitudinea de a fi iubit. Este descoperirea iubirii ca forţă care guvernează lumea. Dante ar spune: l’Amore "che move il sole e l’altre stelle" (Paradiso, XXXIII, 145) Iubirea care "mişcă soarele şi celelalte stele". Nu mai suntem călători rătăcitori care umblă ici şi colo: avem o casă, locuim în Cristos şi din această "locuinţă" contemplăm restul lumii ce apare ca fiind infinit mai frumos.»
Îndemnându-ne să încercăm mereu să trăim în bucuria întâlnirii cu Isus şi să cultivăm bucuria, pontiful a explicat că, trăind în Cristos, nici un păcat şi nicio ameninţare nu ne poate împiedica vreodată să ne continuăm parcursul vieţii cu bucurie, împreună cu mulţi tovarăşi de călătorie.
Sfântul Părinte ne îndeamnă ca, mai presus de toate, să nu uităm să fim recunoscători, să mulţumim, aducând astfel puţină speranţă de care lumea are nevoie pentru a deveni mai bună. «Calea spre fericire este cea descrisă de sfântul Paul la finalul uneia dintre scrisorile sale: "Rugaţi-vă fără încetare! Mulţumiţi pentru toate, căci aceasta este voinţa lui Dumnezeu în Cristos Isus cu privire la voi!" (1 Tesaloniceni 5: 17-19)» – a spus pontiful în încheierea catehezei audienţei generale de miercuri, 30 decembrie, ultima din acest an.
Tot în cadrul audienţei generale, papa Francisc a amintit cutremurul petrecut marţi, 29 decembrie a.c., în Croaţia, spunând: «Ieri, un cutremur a provocat victime şi daune grave în Croaţia. Îmi exprim apropierea faţă de cei răniţi şi faţă de toţi cei afectaţi de cutremur şi mă rog în special pentru cei care şi-au pierdut viaţa şi pentru familiile lor. Sper ca autorităţile ţării, sprijinite de comunitatea internaţională, să reuşească să atenueze cât mai grabnic suferinţa dragului popor croat».
