La 11 noiembrie 1947, Iuliu Maniu, greco-catolic și mare om politic, la vârsta de 75 de ani, a fost condamnat la închisoare pe viață de către regimul comunist.
Iuliu Maniu, de mai multe ori prim-ministru al României, era președinte al Partidului Național-Țărănesc, membru de onoare al Academiei Române. De numele lui se leagă o bună parte a istoriei țării noastre, fiind unul dintre cei mai prestigioși oameni politici. De departe, cea mai importantă realizare ca om politic fiind implicarea în înfăptuirea Marii Unirii de la 1 Decembrie 1918, după cum el însuși mărturisea.
“Marea lui vină” a fost că s-a opus instalării guvernului Groza la 6 martie 1945, protestând mereu împotriva încălcării democrației, inclusiv prin memorii adresate puterilor occidentale. A obținut, alături de PNȚ, o victorie zdrobitoare în alegerile din 19 noiembrie 1946, rezultate eliminate însă prin falsificarea alegerilor de către comuniști.
În urma înscenării de la Tămădău a fost arestat la 14 iulie 1947 de autoritățile comuniste și judecat pentru „înaltă trădare” în procesul început la 29 octombrie 1947. Prin sentința dată la 11 noiembrie 1947, Iuliu Maniu era condamnat la închisoare pe viață. Este trimis la penitenciarul din Galați, pe baza ordinului de arestare 105.515/27 noiembrie 1947. În august 1951 este transferat împreună cu Mihalache la Sighet. Iuliu Maniu s-a stins din viață la 5 februarie 1953 la Sighet, cadavrul său fiind aruncat într-o groapă din „Cimitirul Săracilor”, de la marginea orașului Sighet.
ACC
