Întrebarea lui Isus ”Voi cine spuneți că sunt eu?” este adresată astăzi fiecăruia dintre noi, iar fiecare dintre noi este chemat să înțeleagă dacă Cristos este cu adevărat centrul vieții noastre și țelul oricărei noastre activități în Biserică și în societate. Este, pe scurt, alocuțiunea papei Francisc de la rugăciunea ”Îngerul Domnului”, condusă duminică, 23 august 2020, împreună cu romanii și pelerinii prezenți la amiază în Piața San Pietro. Pontiful a făcut un comentariu la evanghelia duminicii după ritul roman sau latin (Matei 16,13-20) și a pus accentul pe necesitatea unui răspuns personal la întrebarea lui Isus. La saluturile finale, papa a încurajat populația din nordul Mozambicului, afectată de terorismul internațional, și a îndemnat la rugăciune pentru cei care, în număr neașteptat de mare, au de suferit chiar și în timpurile noastre din cauza crezului religios.
Vă oferim aici în traducerea noastră de lucru alocuțiunea papei Francisc:
«Evanghelia acestei duminici (cf. Matei 16,13-20) prezintă momentul în care Petru își mărturisește credința în Isus ca Mesia și Fiul lui Dumnezeu. Mărturisirea de credință a apostolului este provocată de Isus însuși, care vrea să-i conducă pe discipolii săi să facă pasul decisiv în relația lor cu El. Într-adevăr, întregul parcurs al lui Isus cu cei care îl urmează, mai ales cu cei Doisprezece, este un drum de educație a credinței lor. Mai întâi de toate, El îi întreabă: ”Lumea cine spune că este Fiul omului?” (v. 13). Apostolilor le plăcea să vorbească despre oameni, ca și nouă, tuturor. Bârfa place. A vorbi despre alții nu este atât de greu, tocmai pentru că ne place, chiar a-i ”jupui” pe alții. În acest caz, se cere deja perspectiva credinței, nu bârfele, întreabă, așadar: ”Cine spune lumea că sunt eu?” Iar discipolii par să se ia la întrecere în a prezenta opiniile diferite, pe care, probabil, le împărtășeau și ei în cea mai mare parte. La urma urmei, Isus din Nazaret era considerat un profet (v. 14).
Prin cea de-a doua întrebare, Isus îi atinge în mod direct: ”Dar voi, cine spuneți că sunt eu?” (v. 15). În acest moment, avem impresia că percepem câteva clipe de tăcere, pentru că fiecare dintre cei prezenți este chemat să se pună în discuție, arătând motivul pentru care îl urmează pe Isus. De aceea, este mai mult decât îndreptățită o anumită ezitare. Dacă chiar acum v-aș întreba și eu: ”Cine este Isus pentru tine?” ar fi un pic de ezitare. Va fi.
Îi scoate din încurcătură Simon, care cu înflăcărare declară: ”Tu ești Cristos, Fiul Dumnezeului cel viu!” (v. 16). Acest răspuns, atât de plin și de luminos, nu-i vine din instinctul său, oricât ar fi de generos – căci Petru era generos - dar este rodul unui har particular al Tatălui ceresc. Isus însuși, într-adevăr, îi spune: ”Nici carnea, nici sângele nu ți-au descoperit aceasta, adică prin cultură, prin ceea ce a învățat. Nu, nu aceasta ți-a descoperit. Ți-a descoperit Tatăl meu care este în ceruri” (v. 17). A-l mărturisi pe Isus este un har al Tatălui. A spune că Isus este Fiul lui Dumnezeu cel viu, că este Mântuitorul, este un har pe care trebuie să-l cerem: ”Tată, dă-mi harul de a-L mărturisi pe Isus!”.
În același timp, Domnul recunoaște corespunderea promptă a lui Simon la inspirația harului și, de aceea, adaugă, cu un ton solemn: ”Tu ești Petru și pe această piatră voi zidi Biserica mea și puterile iadului nu o vor birui” (v. 18). Isus, prin această afirmație, îl face pe Simon să înțeleagă sensul noului nume pe care i l-a dat, acela de ”Petru”: credința pe care tocmai a manifestat-o este ”piatra” de nezdruncinat pe care Fiul lui Dumnezeu vrea să construiască Biserica sa, Comunitatea sa. Biserica merge înainte întotdeauna pe credința lui Petru, pe acea credință pe care Dumnezeu o recunoaște, pe care Isus o recunoaște și îl face capul Bisericii.
Astăzi auzim că întrebarea lui Isus ”Voi cine spuneți că sunt eu?” este adresată fiecăruia dintre noi. Și fiecare dintre noi trebuie să dea un răspuns nu teoretic, ci unul care implică credința, adică viața, pentru că credința este viață! ”Pentru mine tu ești...” și să spunem mărturisirea lui Isus. Un răspuns care cere și de la noi, ca odinioară de la primii discipoli, ascultarea interioară a glasului Tatălui și consonanța cu ceea ce Biserica, strânsă în jurul lui Petru, ceea ce Biserica continuă să proclame. Este vorba de a înțelege cine este pentru noi Cristos: dacă El este centrul vieții noastre, dacă El este țelul oricărei noastre activități în Biserică și în societate. Cine este Isus Cristos pentru mine? Cine este Isus Cristos pentru tine, pentru tine? Răspunsul ar trebui să-l dăm în fiecare zi. Dar fiți atenți: este indispensabil și lăudabil ca pastorația din comunitățile noastre să fie deschisă la numeroasele forme de sărăcie și de urgență, care există peste tot. Caritatea este întotdeauna calea regală a drumului de credință, a desăvârșirii credinței. Dar este necesar ca operele de solidaritate, operele de caritate pe care le facem să nu îndepărteze de contactul cu Domnul Isus. Caritatea creștină nu este simplă filantropie, ci înseamnă, pe de o parte, a-l privi pe celălalt cu ochii lui Isus și, pe de alta, a-L vedea pe Isus pe fața celui sărac. Aceasta este adevărata cale a carității creștine, cu Isus în centru, întotdeauna.
Preasfânta Maria, fericită pentru că a crezut, să ne fie călăuză și model pe drumul credinței în Cristos și să ne facă conștienți că încrederea în El dă sens deplin carității noastre și întregii noastre existențe».
După rugăciunea ”Îngerul Domnului”, papa a făcut un important apel în privința libertății religiei:
Papa Francisc: «Dragi frați și surori, ieri [22 august 2020 – n.r.] s-a marcat Ziua internațională de comemorare a victimelor actelor de violență bazate pe religie și crez. Să ne rugăm pentru acești frați și surori și, prin rugăciune și solidaritate, să-i susținem pe cei care – în număr mare - sunt persecutați și astăzi din cauza credinței lor religioase. Aceștia sunt numeroși!»
Pontiful a amintit, mai departe, masacrul de acum zece ani din Mexic, la San Fernando, în Tamaulipas, a 72 de migranți, precum și împlinirea a patru ani de la cutremurul din centrul Italiei. În același timp, papa și-a exprimat apropierea față de populația din nordul Mozambicului, în special din Cabo Delgado, ”care are de suferit din cauza terorismului internațional”.
Salutând, în fine, romanii și pelerinii prezenți în Piața San Pietro, papa a îndemnat la o continuă atenție față de victimele actualei pandemii:
Papa Francisc: «Să nu uităm, să nu uităm de victimele Coronavirusului! În această dimineață am auzit mărturia unei familii care și-au pierdut bunicii fără a putea să-și ia rămas bun și să-i salute, în aceeași zi. Atâta suferință, atâtea persoane care și-au pierdut viața, victime ale acestei boli, și atât de mulți voluntari, medici, asistenți medicali, călugărițe, preoți care și-au pierdut viața. Să ne amintim de familiile care au suferit din această cauză!»
Rugăciunea ”Angelus” s-a încheiat cu binecuvântarea apostolică a papei Francisc, binecuvântare ce ajunge prin mass-media la toți cei care o primesc în spirit de credință.
