Meditație pentru Duminica a 17-a după Rusalii, Ev Mt 15,21-28
Leproși vindecați, vameși convertiți și iată astăzi, o femeie cananeancă, păgână pentru evrei, căreia fiica îi este vindecată. Începem să înțelegem tot mai bine ce, sau mai corect spus “Cine” este acea lumină prevestită de prooroci și amintită de evanghelistul Matei în duminica de după Botezului Domnului: “Poporul care stătea în întuneric a văzut lumină mare şi celor ce şedeau în latura şi în umbra morţii lumină le-a răsărit". Pe măsură ce evanghelia ne este citită, duminică de duminică, vedem Lumina lui Dumnezeu pătrunzând în cele mai ascunse, mai umile, mai bolnave spații ale sufletului omenesc.
E adevarat că vindecarea de astăzi sosește doar... într-un final. Dar un final cu adevărat fericit, nu doar pentru fiica vindecată, ci și pentru mama ei, protagonista evangheliei de astăzi, căreia îi sunt adresate minunatele cuvinte din partea lui Isus: “Femeie, mare este credința ta!”. Același Isus care va spune ucenicilor: “Dacă veţi avea credinţă în voi cât un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo, şi se va muta; şi nimic nu va fi vouă cu neputinţă!”. Vă imaginați câte poate muta o credință, nu cât un grăunte de muștar, ci una catalogată drept mare!
Evanghelia ne vorbește de credință și de oameni. De cât de neașteptat de mare sau de mică poate fi credința unora: ne gândim la cărturari și la farisei și ne-am aștepta să găsim puzderie de credință. Însă Isus pune în lumina necredința lor. Ne gândim la ucenici, la cei care stau lângă Isus în permanență și ne-am aștepta să mute munții. Dar Isus îi numește ”puțin credincioși”. Și iată în sfârșit un sutaș sau o cananeancă, ce reușesc să provoace mirarea Mântuitorului: “Mare este credința ta!” sau “Nici în Israel nu am găsit o asemenea credință!”.
Suntem invitați să intrăm și noi pe calea credinței cu umilință, știind că am avut, avem și vom avea momente în care suntem ba pe urmele ucenicilor, ba pe urmele sutașului, iar altele, câteodată... pe urmele fariseilor.
Fratele Mihai din Prilog, vorbea la un moment dat de o femeie în vârstă, neștiută de nimeni, care se ruga într-o biserică și “ținea” jumătate din Ardeal cu rugăciunile ei. E adevărat că, așa cum spunea un binecunoscut jurnalist italian, Rino Camilleri, în fața misticilor trebuie să ne retragem umili, în vârful picioarelor. Dar chiar dacă spusele lor sunt de multe ori anevoie de înțeles, fiindcă fac referință la o realitate pe care mintea umană nu reușește să o pătrundă decât într-o mică măsură, ele ne dau o imagine și un sens. Spusele fratelui Mihai, să ne ajute să privim la frații și surorile noastre din biserică, cu alți ochi. Nu știm în inima cui se ascunde credința ce poate muta munții din loc. De aceea Biserica ne invită să cerem rugăciunile fraților și surorilor noastre, să ne rugăm unii pentru alții, oferindu-ne Îndurării Divine: “Pe noi înșine și unii pe alții și toată viața noastră lui Cristos Dumnezeu să o dăm”.
PS Claudiu
Episcopul Curiei