Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


7 - = 1
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Covid-19: A traversat Atlanticul într-o barcă cu pânze pentru a fi alături de tatăl său

 
Covid-19: A traversat Atlanticul într-o barcă cu pânze pentru a fi alături de tatăl său
  • 10 Iul 2020
  • 2310

Blocat în Portugalia în momentul în care pandemia Covid-19 s-a extins, determinând suspendarea zborurilor înspre țara sa, Argentina, Juan Manuel Ballestero a decis să se întoarcă cu o barcă acasă pentru a putea fi la căpătâiul tatălui său de 89 de ani. 

Când iubirea filială dă aripi... și curaj.

Este un excelent exemplu pentru ceea ce poate face dragostea unui fiu față de tatăl său. La mijlocul lunii martie, pe măsură ce pandemia se răspândea, zborurile din Portugalia spre Argentina au fost suspendate. Juan Manuel Ballestero, un argentinian de 47 de ani, care locuiește în Portugalia, și-a dat seama că în aceste condiții îi este imposibil să mai ia avionul pentru a fi alături de tatălui său în vârstă de 89 de ani. În fața acestei situații, acest entuziast de navigație decide să înfrunte vântul și valurile oceanului pentru a se alătura tatălui său. Povestea sa, relatată de New York Times, mărturisește hotărârea pe care a trebuit să o arate pentru a întreprinde această călătorie. „Nu voiam să fiu laș și să stau într-un loc protejat atunci când familia mea avea nevoie de mine. Cel mai important lucru pentru mine a fost să fiu cu ea", a spus el pentru respectivul ziar.

A părăsit țărmul european la mijlocul lunii martie pentru o traversare de... 85 de zile. Dar călătoria nu a fost lipsită de probleme. Deși și-a achiziționat produsele de bază necesare și combustibil, intenționa să facă o oprire la mijlocul lunii aprilie în Capul Verde pentru a mai cumpăra ceea ce îi era necesar și combustibil.Autoritățile însă i-au refuzat permisiunea de acostare. Departe de a-l descuraja, Juan Manuel Ballestero și-a continuat călătoria pentru a-și atinge obiectivul: să fie alături de tatăl său.

Acesta a mărturisit cu încredere că s-a bazat pe credința sa pentru a trece prin acest calvar cu multe dificultăți și momente de îndoială. „Credința te ține în picioare în aceste situații”, explică el. „Cât despre mine; această călătorie m-a făcut să cresc în smerenie. În sfârșit, pe 17 iunie, a ajuns în portul natal, Mar del Plata, și a reușit să-și îmbrățișeze tatăl, la 72 de ore după ce rezultatul testării Covid-19 a venit... negativ.

 

Traducere: ACC



Sursa:aleteia.org