”Pentru a-l vedea pe Dumnezeu nu e de folos a schimba ochelarii sau punctul de observație, a schimba autorii de teologie care să ne învețe calea: e necesar a elibera inima de înșelăciunile ei; aceasta este singura cale de parcurs” – a spus papa Francisc la cateheza audienței generale de miercuri, 1 aprilie a.c., desfășurată în biblioteca biroului papal din Palatul Apostolic, așadar, încă o dată, fără participarea personală a romanilor și a pelerinilor. Cateheza papei a fost transmisă în streaming, pentru a facilita o participare, de la distanță, poate mult mai mare decât capacitatea Pieței Sfântul Petru.
Vorbind la cateheză despre cea de-a șasea Fericire a Evangheliei - ”Fericiți cei cu inima curată, pentru că ei îl vor vedea pe Dumnezeu” (Matei 5,8) -, papa a scos în evidență ”setea unei relații personale cu Dumnezeu”, o căutare ce străbate întreaga revelație biblică.
Pentru a ajunge la această „intimitate”, la ”a-L cunoaște pe Dumnezeu cu ochii”, papa i-a dat ca exemplu de urmat pe cei doi discipoli de la Emaus (cf. Lc 24, 13-35). ”Ochii lor erau ținuți să nu-L recunoască” pe Isus, notează autorul sacru, dar – a adăugat papa - ”Domnul le va deschide privirea la finalul unui parcurs care culminează cu frângerea pâinii”. Totul începuse, însă, cu reproșul lui Isus, care spune celor doi că sunt ”nepricepuți și greoi de inimă” (Lc 24,25).
Papa Francisc: «Iată originea orbirii lor: inima lor nepricepută și greoaie. Atunci când inima este nepricepută și lentă, lucrurile nu se văd. Se văd lucrurile ca și cum ar fi încețoșate. Aici se află înțelepeciunea acestei Fericiri: pentru a putea contempla este necesar a intra în interiorul nostru și a face spațiu lui Dumnezeu, pentru că, după cum spune Sf. Augustin, ”Dumnezeu este mai intim mie decât sunt eu pentru mine însumi” (interior intimo meo: Confesiuni, III, 6,11). Pentru a-L vedea pe Dumnezeu nu e de folos a schimba ochelarii sau punctul de observație, a schimba autorii de teologie care să ne învețe calea: e necesar a elibera inima de înșelăciunile ei; aceasta este singura cale de parcurs».
Semnul maturității, pe această cale, îl avem atunci când ”ne dăm seama că, deseori, cel mai mare dușman stă ascuns în inima noastră. Bătălia cea mai nobilă se dă împotriva înșelăciunilor interioare care generează păcatele noastre. Pentru că păcatele schimbă viziunea interioară, schimbă evaluarea lucrurilor, te fac să vezi lucruri care nu sunt adevărate sau cel puțin care nu sunt chiar atât de adevărate”.
Pentru a înțelege ce înseamnă ”curăția inimii”, a reluat papa la cateheză, ”e necesar a aminti că pentru Biblie inima nu constă numai în sentimente, dar este locul cel mai intim al ființei umane, spațiul interior în care o persoană este ea însăși”. Dar ce înseamnă o inimă ”curată”?
Papa Francisc: «Cel curat cu inima trăiește în prezența Domnului, păstrând în inimă ceea ce este demn de relația cu El; numai în acest fel, el are o viață ”unificată”, liniară, nu întortocheată, ci simplă. Inima purificată este, așadar, rezultatul unui proces care implică o eliberare și o renunțare. Cel curat cu inima nu se naște așa, el a trecut printr-o simplificare interioară, învățând să renege în sine răul, ceea ce în Biblie se numește circumcizia inimii (cf. Dt 10,16; 30,6, Ez 44,9; Ier 4,4). Această purificare interioară implică recunoașterea acelei părți a inimii care este sub influența răului, pentru a învăța arta de a se lăsa întotdeauna învățați și conduși de Spiritul Sfânt».
Pe de altă parte, ”drumul de parcurs de la inima bolnavă, păcătoasă, care nu poate să vadă bine lucrurile pentru că este în păcat, la plinătatea luminii inimii este lucrarea Spiritului Sfânt. El este cel care ne călăuzește la săvârșirea acestui drum. Iar prin intermediul acestui drum ajungem să-L «vedem pe Dumnezeu». În această viziune beatifică există o dimensiune viitoare, escatologică, la fel ca în toate Beatitudinile: este bucuria Împărăției cerurilor spre care ne îndreptăm. Dar este prezentă și cealaltă dimensiune: a-L vedea pe Dumnezeu înseamnă a înțelege planurile Providenței în cele ce se întâmplă, a recunoaște prezența sa în Sacramente, prezența sa în frați - mai ales în cei săraci și suferinzi -, și a-L recunoaște acolo unde El se arată” (cf. Catehismul Bisericii Catolice, nr. 2519).
Această Fericire, a încheiat papa Francisc, ”este, într-un fel, rodul celor precedente: dacă am ascultat setea de bine care locuiește în noi și suntem conștienți că trăim din milostivire, începe un drum de eliberare care durează toată viața și conduce până la cer. Este o muncă serioasă, o muncă pe care o face Spiritul Sfânt dacă noi îi lăsăm spațiu ca să o facă, dacă suntem deschiși la lucrarea Spiritului Sfânt. De aceea putem spune că este o lucrare a lui Dumnezeu în noi – în încercările și purificările vieții – iar această lucrare a lui Dumnezeu, a Spiritului Sfânt, duce la o bucurie mare, la o pace adevărată. Să nu ne fie teamă, să-i deschidem Spiritului Sfânt ușile inimii noastre ca să ne curățe și să ne ducă înainte pe acest drum către bucuria deplină”.
La saluturile finale, papa a menționat în chip special grupurile care s-au anunțat din timp pentru această audiență, precum copiii diecezei de Milano, dar care, în circumstanțele actuale, au urmărit în streaming cateheza audienței generale. În nelipsitul salut adresat tinerilor, celor bolnavi, bătrânilor și soților recent căsătoriți, papa și-a exprimat speranța ca ”ultima parte a timpului de Post să favorizeze o adecvată pregătire la celebrarea Paștelui, conducând pe fiecare la o apropiere mai vie de Cristos”.
Primiți acum Binecuvântarea apostolică a papei Francisc, invocată la finalul audienței generale de miercuri, 1 aprilie a.c., binecuvântare ce ajunge prin mass-media la toți cei care o primesc în spirit de credință.