Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


2 - = 1
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Papa se roagă pentru cei înfricoșați în fața pandemiei

 
Papa se roagă pentru cei înfricoșați în fața pandemiei
  • 30 Mar 2020
  • 2552

 ”Să ne rugăm astăzi pentru atâta lume care nu reușește să reacționeze, care rămâne înspăimântată din cauza acestei pandemii. Domnul să-i ajute să se ridice, să reacționeze pentru binele întregii societăți, al întregii comunități”. Cu această intenție de rugăciune, papa Francisc a celebrat Sf. Liturghie, luni, 30 martie a.c., în capela Casei ”Sf. Marta” din Cetatea Vaticanului. Ca de obicei, celebrarea euharistică a fost transmisă în streaming începând cu ora Romei 7.00, fiind pusă, prin Vatican Media, la dispoziția celor care au solicitat conexiunea pentru transmisiile în direct pe social-media, radio și televiziune.

La omilia Sfintei Liturghii, papa a făcut un comentariu la lecturile biblice ale zilei (Daniel 13 și Ioan 8,1-11), în care se prezintă drama a două femei condamnate la moarte: nevinovata Suzana și adultera prinsă în flagrant. În primul caz, a remarcat papa la omilie, acuzatorii sunt judecători corupți, iar în pagina Evangheliei, fariseii ipocriți. Dumnezeu îi face dreptate Suzanei, eliberând-o de cei corupți – care ajung, în cele din urmă, să fie condamnați - și o iartă pe femeia adulteră, eliberând-o de învățătorii Legii și de fariseii ipocriți. Altfel spus, dreptatea și milostivirea lui Dumnezeu sunt cele două constante ale lucrării lui Dumnezeu din toate timpurile. Papa a îndemnat la recunoștință față de Dumnezeu dacă știm să recunoaștem că suntem păcătoși, pentru că în acest fel putem cere cu încredere iertarea Domnului.

O femeie nevinovată și una păcătoasă. ”Unii Părinți ai Bisericii”, a subliniat papa la omilie, ”vedeau în aceste femei o imagine a Bisericii: este sfântă, dar cu fii păcătoși. Spuneau, cu o frumoasă expresie latină, că Biserica este casta meretrix, sfântă cu fii păcătoși”.

Lângă cele două femei disperate, ”sunt două grupuri de persoane, de bărbați; ambele grupuri atașate în serviciul Bisericii: judecătorii și învățătorii Legii. Nu erau ecleziastici, dar erau în serviciul Bisericii, la tribunal și la învățământul Legii”. Cu o diferență între ei: judecătorii Suzanei erau corupți, pe când învățătorii Legii, în Evanghelie, nu erau corupți, ci ipocriți. Ce face Domnul cu acești oameni?

Papa Francisc: «Pe femeia inocentă o salvează, făcându-i dreptate. Pe femeia păcătoasă o iartă. Pe judecătorii corupți îi condamnă; pe ipocriți îi ajută să se convertească și, în fața poporului, Domnul le spune: ”Da? Chiar așa? Primul dintre voi care nu are păcate, să arunce prima piatră!”. Unul după altul au început să plece. Apostolul Ioan are aici o anumită ironie: ”Auzind aceasta, ei au plecat unul câte unul, începând cu cei mai bătrâni” (v. 9). Le lasă un pic de timp ca să se căiască. Pe cei corupți nu-i iartă, pur și simplu pentru că cel corupt este incapabil să ceară iertare, a trecut dincolo. A obosit, ba nu, nu a obosit, nu e în stare. Corupția i-a luat până și capacitatea pe care o avem cu toții de a ne rușina, de a cere iertare. Coruptul, însă, este sigur pe el, merge înainte, distruge, profită de oameni, ca de această femeie, de totul, de toate, merge înainte. S-a pus în locul lui Dumnezeu».

Domnul răspunde și femeilor. ”Pe Suzana o eliberează de cei corupți, o face să meargă mai departe, iar celeilalte femei îi spune: Nici eu nu te condamn. Mergi, de acum să nu mai păcătuiești (v. 11). O lasă să plece. Și aceasta, înaintea poporului! În primul caz, poporul îl laudă pe Domnul; în cel de-al doilea, poporul învață, învață cum este milostivirea lui Dumnezeu”.

Papa Francisc: «Fiecare dintre noi are poveștile lui de viață. Fiecare dintre noi are păcatele lui. Și dacă nu-și aduce aminte de ele, să se gândească un pic și le va găsi. Să-i mulțumești lui Dumnezeu dacă le găsești, pentru că dacă nu le găsești, ești unul corupt. Fiecare dintre noi are propriile păcate. Să ne uităm la Domnul care face dreptate, dar care este atât de îndurător. Să nu ne rușinăm că suntem în Biserică: să ne rușinăm că suntem păcătoși. Biserica este mama tuturor. Să-i mulțumim Domnului că nu suntem corupți, ci păcătoși. Și fiecare dintre noi, văzând cum a acționat Isus în aceste cazuri, să aibă încredere în milostivirea lui Dumnezeu. Să se roage, cu încredre în milostivirea lui Dumnezeu, să se roage pentru iertare».

Papa a încheiat Sfânta Liturghie cu un moment prelungit de adorație și de binecuvântare euharistică, îndemnându-i pe cei care urmăreau prin mijloacele de comunicare să facă Împărtășania spirituală.



Sursa:vaticannews.va/ro