În contextul Anului Național Marian în Argentina (8 decembrie 2019 - 8 decembrie 2020), dieceza de Catamarca, a lansat inițiativa construirii a 400 de grote dedicate Maicii Domnului Nostra Signora della Valle, patroana provinciei, pentru a aniversa cei 400 de ani de la descoperirea acestei imagini în peștera din Choya.
Propunerea, făcută de parohia „Doamna Noastră a Rozariului” din Hualfin, a fost prezentată episcopului de Catamarca, Mons. Luis Urbanc, care a stabilit ca fiecare comunitate să construiască 13 grote din piatră, simple și pe cât posibil asemănătoare cu peștera Choya, locul de origine al acestei devoțiuni.
Prima grotă a fost deja binecuvântată pe 30 ianuarie a.c., în Laguna Blanca. Parohul comunității, Pr. Rogelio Suárez a subliniat faptul că lucrarea s-a înfăptuit prin participarea „profesorilor, bunicilor, copiilor, tinerilor și a câtorva familii. Aceștia s-au implicat, pregătindu-se a sărbători cei 400 de ani ai Nostra Signora della Valle în mijlocul poporului”.
Pe lângă această inițiativă, cu ocazia Anului Marian în Argentina, se va celebra cel de-al IV-lea Congres Național Marian (26-28 aprilie), iar în luna septembrie se va celebra Congresul Teologico-Pastoral.
Traducere: LNU