Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


4 - = 1
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, are doi episcopi noi

 
Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, are doi episcopi noi
  • 22 Ian 2020
  • 11256

Sfântul Părinte și-a dat acordul cu privire la alegerea canonică făcută de Sinodul Episcopilor Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, prin care Părintele Călin Ioan Bot și Părintele Cristian Dumitru Crişan au fost aleși Episcopi.

Părintele Călin Ioan Bot a fost ales Episcop Auxiliar al Eparhiei de Lugoj, atribuindu-i Scaunul episcopal titular de Abritto, iar Părintele Cristian Dumitru Crişan a fost ales Episcop Auxiliar al Arhieparhiei de Alba-Iulia și Făgăraș, atribuindu-i Scaunul episcopal titular de Abula.

 

Părintele Călin Ioan Bot

S-a născut pe data de 24 iulie 1970 în localitatea Surduc, județul Sălaj. Între 1991-1995 a studiat Teologia la Cluj-Napoca.

Pe 10 septembrie 1995 a fost hirotonit preot, fiind încardinat în Eparhia de Cluj-Gherla.

Între 1995-2000 a fost numit director educativ în cadrul Institutului Teologic Greco-Catolic „Sf. Ioan Evanghelistul”, Cluj-Napoca, iar între 2000-2002 și 2005-2017 a fost numit Rector al aceluiași Institut.

Trimis la Roma, a urmat între 2002-2003 Cursul de Formarea Formatorilor din Seminarii organizat de Congregaţia pentru Educaţia Catolică în colaborare cu Institutele de Spiritualitate şi Psihologie din cadrul Universităţii Pontificale Gregoriana din Roma.

Între 2003-2005 a urmat cursurile de Masterat în Spiritualitate în cadrul Institutului de Spiritualitate al Universităţii Pontificale Gregoriana, Roma, finalizat cu lucrarea: „Gratuitatea iubirii lui Dumnezeu pornind de la tratatul De Trinitatea Sf. Augustin”.

În anul 2017 a fost numit Protosincel (Vicar General) al Eparhiei de Cluj-Gherla.

Pe lângă direcţiunea spirituală şi activităţile  didactice în cadrul Liceului Seminarial Inochentie Micu, Cluj-Napoca, a fost consilier eparhial pe probleme de învăţământ-formare în cadrul Eparhiei de Cluj-Gherla.

 

Părintele Cristian Dumitru Crișan

S-a născut pe data de 11 octombrie 1981 în localitatea Sântu, județul Mureș. Între 2000-2003 a studiat Teologia la Blaj.

Trimis la Roma, în anul 2007 a obținut Bacalaureatul în Teologie la Ateneul Pontifical „Sant’Anselmo”.

Pe 11 mai 2008 a fost hirotonit preot, fiind încardinat în Arhieparhia de Alba-Iulia și Făgăraș.

În anul 2010 a obținut Licența în Drept Canonic la Institutul „Utriusque Iuris” al Universității Pontificale a Lateranului, iar în 2012 a obținut Doctoratul în cadrul aceleiași Universități.

În anul 2012 a fost numit Paroh al Parohiei „Sfântul Gheorghe” din Paris și Rector al Misiunii Greco-Catolice din Franța. În 2013 a fost numit Notar al Sinodului Episcopilor Bisericii Greco-Catolice din România. În 2014 a fost numit Apărător al legăturii în Tribunalul Provincial de Primă instanță al Arhiepiscopiei de Paris, iar în anul 2016 a fost numit Judecător al aceluiași Tribunal.

Între 2016-2017 a urmat cursurile de Masterat la Facultatea de Științe ale Educației din cadrul Institutului Catolic din Paris, obținând Diploma de Master II în co-tutelă cu Universitatea „Paris IV Sorbona”.

În 2018 a obținut Certificatul „Emouna - l'amphi des religions” la Institutul de Științe Politice din Paris. 

Pe data de 9 aprilie 2018, Sfântul Părinte Papa Francisc l-a numit în funcția de Vizitator Apostolic pentru credincioșii greco-catolici români din Europa occidentală, iar pe 11 octombrie 2018 a fost numit Coordonator național pentru pastorația greco-catolicilor români din Italia de către Consiliul Permanent al Conferinței Episcopale Italiene.