"Într-o lume divizată şi fragmentată, doresc să invit la reconciliere şi la fraternitate între toţi credincioşii şi între toate persoanele de bunăvoinţă. Credinţa noastră ne determină să răspândim valorile păcii, ale convieţuirii, ale binelui comun. Să ne rugăm astfel încât creştinii, cei care urmează alte religii şi persoanele de bunăvoinţă să promoveze împreună pacea şi dreptatea în lume. Mulţumesc." Astfel spune papa Francisc în Mesajul video prin intermediul căruia a transmis intenţiile de rugăciune pentru luna ianuarie 2020, încredinţate "Apostolatului rugăciunii".
A îndemna, a împărtăşi, a promova sunt trei dorinţe exprimate de Sfântul Părinte într-o unică rugăciune a cărei intenţie este obţinerea păcii şi a dreptăţii într-o lume sfâşiată de conflicte şi ne neînţelegeri. Însă, rugăciunea trebuie să fie însoţită de angajarea activă a fiecăruia.
Sfântul Părinte a evidenţiat în mai multe ocazii că doar prin dialog pot fi găsite soluţii valide la conflictele dintre popoare şi naţiuni, dialogul fiind unica armă demnă de o fiinţă omenească, capabilă să garanteze o pace de durată.
În mesajul pentru cea de-a 53-a Zi Mondială a Păcii, papa Francisc propune fraternitatea ca antidot împotriva luptelor fratricide, explicând că groaznicele încercări cauzate de conflictele civile şi internaţionale marchează îndelung trupul şi sufletul umanităţii. "De fapt", explică papa Francisc, "fiecare război se revelează a fi un fratricid care distruge chiar proiectul de fraternitate înscris în vocaţia familiei umane".