Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


6 - = 5
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

FOTO: Seară de suflet în Protopopiatul Târnăveni

 
FOTO: Seară de suflet în Protopopiatul Târnăveni
  • 11 Dec 2019
  • 2881

 

Duminică, 08 decembrie 2019, Protopopiatul Târnăveni a fost gazda și organizatorul unui maraton sufletesc care a urmărit pregătirea sufletească pentru Sărbătoarea Nașterii Domnului nostru Isus Cristos și cinstirea memoriei Fericiților Episcopi Greco-Catolici Martiri, Beatificați de Sfântul Părinte Papa Francisc în cadrul Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii de pe Câmpia Libertății din 02 iunie 2019.

Organizată de Părintele Protopop Ivan Ioan Sorin înconjurat și sprijinit de preoții din acest protopopiat, întâlnirea a debutat cu Acatistul Maicii Domnului pontificat de Părintele prof. univ. dr. Cristian Barta care, în calitate de Vicar General, a fost delegat de către Prefericirea Sa Lucian Cardinal Mureșan, să-l reprezinte la acest eveniment.

În continuarea momentului de rugăcine Părintele Cristian Barta a susținut conferința Martiriu și libertate prin care a introdus pe toți cei prezenți: preoți, preotese, studenți teologi, elevi ai Liceului Teologic Greco-Catolic „Sf. Vasile cel Mare” din Blaj și credincioși din Târnăveni și din celelalte Parohii ale Protopopiatului, în atmosfera sufletească potrivită următorului moment al serii: vizionarea filmului documentar Șapte Martori realizat de Anca Berlogea-Boariu.

Într-o asemenea seară marcată de așteptarea Mântuitorului nu putea lipsi firescul, motiv pentru care a urmat o călătorie spirituală spre ieslea din Betleem prin colinde și mărturii. Ne-au adus vestea Nașterii Domnului: Corul Facultății de Teologie Greco-Catolică și Seminarului Arhieparhial Major din Blaj, proaspăt formatul grup Prietenii Sfântului Anton din Cetatea de Baltă și Colindătorii din localitatea Răciu jud. Mureș, conduși de Părintele Toader Dulău. Nu a lipsit nici mărturia despre Betleem și celelalte locuri sfinte dată de un martor avizat în pesoana doamnei Gabriela Baddour, autoare a cărții Pelerin în Țara Sfântă, ghid turistic în Israel și „ambasadorul onorific al românilor la Betleem”. Domnia sa a fost însoțită de Pr. Marius Gheorghe Mureșan, Paroh în Borșa și Protopop de Someș - Eparhia de Cluj-Gherla și domnul Dan Avram, reprezentantul Agenției de Turism Ad Healthline din Cluj-Napoca.

(GALERIE FOTO)

Cum întotdeauna finalul este al mulțumirilor, Pr. Protopop Ivan Ioan Sorin, în numele celor prezenți, și-a exprimat recunoștința și gratidudinea față de Prefericitul Părinte Lucian Cardinal Mureșan, față de Preasfințitul Părinte Claudiu Lucian Pop, Episcopul Curiei Arhiepiscopiei Majore si Blaj și față de Preacucernicul Părinte Cristian Barta, Vicar General și, în situația prezentă și mesager. Acesta din urmă a primit din partea Părintelui Stelian Barbu, paroh al Parohiei Târnăveni III – Sfânta Cruce o icoană cu Fericiții Martiri realizată de pictorul Ioan Bucuroiu.

Mulțumiri și recunoștință publice, însoțite de cadouri simbolice, au primit și domnul Nicolae Sorin Megheșan, primarul Municipiului Târnăveni, domnul Constantin Comandaru, primarul comunei Cetatea de Baltă, precum și toți cei care au contribuit la reușita întâlnirii.

Cele trei ore petrecute în Biserica „Sfânta Cruce” din Târnăveni, un adevărat maraton sufletesc, s-au încheiat într-o atmosferă plină de recunoștință și bucurie spirituală față de Milostivul Dumnezeu, față de Maica Sfântă și față de Fericiții Episcopi Greco-Catolici Martiri pentru darul de a fi fost împreună preoți, oficialități și credincioși, pentru darul de a ne fi deschis inimile spre a-L primi pe Cel care vine la noi: Emanuel – Dumnezeul este cu noi!

Pr. Prot. Sorin Ivan