Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


5 - = 4
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Papa Francisc a ajuns în Thailanda, prima etapă a unei călătorii care cuprinde și Japonia

 
Papa Francisc a ajuns în Thailanda, prima etapă a unei călătorii care cuprinde și Japonia
  • 20 Noi 2019
  • 2453

Papa Francisc a ajuns miercuri, 20 noiembrie 2019, la Bangkok, unde începe o călătorie de șapte zile în Tailanda și, succesiv, în Japonia. După primirea oficială de pe aeroportul internațional din capitala thailandeză, pontiful a mers la nunțiatura apostolică pentru Sfânta Liturghie, masă și odihnă. Papa rămâne în Thailanda până sâmbătă, 23 noiembrie a.c., când merge în Japonia.

După o călătorie de aproximativ 11 ore și 30 de minute cu o aeronavă a companiei Alitalia, papa Francisc a ajuns miercuri de la Roma la Bangkok, în Thailanda, pentru prima etapă a celei de-a 32-a călătorii apostolice a pontificatului.

Avionul a aterizat pe aeroportul capitalei thailandeze în jurul orei locale 12.00, cu aproximativ 30 de minute înainte de timpul prevăzut. Salutat la bordul aeronavei de nunțiul apostolic la Bangkok, arhiepiscopul Paul Tschang In-nam, și de șeful protocolului de stat, papa a fost întâmpinat la scara avionului de un reprezentant al Consiliului Coroanei, care i-a oferit o ghirlandă de flori. Succesiv, Suveranul Pontif a salutat delegația autorităților thailandeze și episcopii țării, precum și un grup de copii gătiți în costume naționale.

După ceremonia simplă de bun venit, în care nu erau prevăzute discursuri oficiale, papa a mers cu automobilul la nunțiatura apostolică din Bangkok. Un grup de credincioși, mai mulți seminariști, novici și persoane consacrate l-au întâmpinat cu bucurie pe Sfântul Părinte, în timp ce un grup de tineri ai parohiei din apropierea nunțiaturii au pregătit un dans în haine tradiționale.

Programul primelor ore ale vizitei papale în Thailanda este pregătit în așa fel încât să-i permită pontifului o perioadă de odihnă. În cursul serii, papa celebrează Sf. Liturghie în capela nunțiaturii apostolice.

Prima întâlnire oficială din agenda de joi a călătoriei apostolice în Thailanda are loc la ora 9.00 la sediul guvernului, unde se desfășoară ceremonia oficială de bun venit, întâlnirea privată cu primul ministru, urmat de discursul papei adresat autorităților, societăţii civile și Corpului Diplomatic.

Suveranul Pontif rămâne în Thailanda până sâmbătă, 23 noiembrie a.c., când pleacă în Japonia pentru cea de-a doua etapă a acestei călătorii apostolice.

 

Cetatea Vaticanului – A. Dancă



Sursa:www.vaticannews.va