UN VIȚEL GREU DE DIGERAT: Meditația PS Claudiu la Duminica a XXXIV-a după Rusalii

UN VIȚEL GREU DE DIGERAT: Meditația PS Claudiu la Duminica a XXXIV-a după Rusalii

UN VIȚEL GREU DE DIGERAT: Meditația PS Claudiu la Duminica a XXXIV-a după Rusalii

(Duminica Fiului Risipitor)

Pentru a înțelege bine evanghelia de astăzi, este necesar să o situăm în contextul general al capitolului 15 de la Luca. În primele versete ni se spune că vameșii și alți păcătoși se strângeau în jurul lui Isus pentru a-l asculta, provocând indignarea fariseilor și a cărturarilor. Aceștia din urmă erau scandalizați de faptul că Mântuitorul accepta să stea în compania păcătoșilor și să mănânce cu ei. La această reacție a fariseilor Isus răspunde cu o serie de trei parabole: cea în care păstorul lasă 99 de oi, pentru a merge în căutarea celei rătăcite, cea a femeii care regăsește drahma pierdută și în sfârșit, cea pe care am ascultat-o astăzi, a fiului risipitor. Ținând cont de faptul că toate aceste trei parabole sunt adresate fariseilor, putem să ne gândim că adevăratul personaj principal al acestei ultime parabole nu este fiul risipitor, ci fiul cel mare. Cel mic, cu toate că face alegeri greșite îndepărtându-se astfel de casa Tatălui, sfârșește prin a-și veni în fire și se reîntoarce spre bucuria Părintelui său, care-l așteapta în fiecare dimineață cu ochii pierduți în zare. Bucuria imensă și banchetul pe măsură sunt exprimate prin tăierea vițelului gras. Adevărata problemă apare în cazul fiului cel mare. Acesta refuză să participe la bucuria Tatălui, fiindcă nu înțelege iubirea prin categoria îndurării, ci prin cea a împlinirii Legii. Deși împlinirea Legii îi asigura comuniunea continuă cu Tatăl și siguranța casei Lui, pierde din vedere esențialul. Paradoxal, având totul la dispoziție, refuză totul. Tatăl iese în calea lui precum o făcuse în cazul fiului cel mic și îl cheamă la bucuria banchetului, dar se lovește de un refuz categoric: ca și cel de-al treilea slujitor din pilda talanților, fiul cel mare îl consideră pe Tatăl nedrept.

Calea creștinului este una strâmtă, dificilă, dar care îl ferește de extreme. Nu suntem chemați să alegem între fiul mare și cel mic, ci să ne recunoaștem și în unul și în celălalt. Ar fi bineînțeles o eroare să credem că evanghelia de astăzi dă dreptate păcătoșilor în defavoarea fariseilor: Tatăl se bucură nu de fiul risipitor, ci de momentul în care acesta se reîntorce acasă. Nu îl invită pe fiul cel mare să-l accepte pe fratele lui “așa cum este”, ci să-i dea fratelui său o a doua șansă, să nu-i închidă ușa definitiv și deci să se bucure de întoarcerea lui: era mort din cauza păcatului, dar întorcându-se la Tatăl a înviat!

Evangheliile din aceste prime duminici din perioada Triodului ne pregătesc pentru Postul Mare. La rândul lui Postul Mare ne pregătește spiritual pentru întregul an liturgic. An de an, repetăm ca pe o litanie acest ritm spiritual, aducându-ne aminte de păcatul nostru, de îndurarea primită de la Dumnezeu și de Împărăția Cerurilor ce se naște astfel în noi înșine. În dar am primit, în dar să dăm și noi fraților noștri, răspândind fărâme ale Împărăției în jurul nostru.

PS Claudiu
Episcopul Eparhiei de Cluj-Gherla

Ev Lc 15,11-32

Un om avea doi fii. Şi a zis cel mai tânăr dintre ei tatălui său: Tată, dă-mi partea ce mi se cuvine din avere. Şi el le-a împărţit averea. Şi nu după multe zile, adunând toate, fiul cel mai tânăr s-a dus într-o ţară depărtată şi acolo şi-a risipit averea, trăind în desfrânări. Şi după ce a cheltuit totul, s-a făcut foamete mare în ţara aceea, şi el a început să ducă lipsă. Şi ducându-se, s-a alipit el de unul din locuitorii acelei ţări, şi acesta l-a trimis la ţarinile sale să păzească porcii. Şi dorea să-şi sature pântecele din roşcovele pe care le mâncau porcii, însă nimeni nu-i dădea. Dar, venindu-şi în sine, a zis: Câţi argaţi ai tatălui meu sunt îndestulaţi de pâine, iar eu pier aici de foame! Sculându-mă, mă voi duce la tatăl meu şi-i voi spune: Tată, am greşit la cer şi înaintea ta; Nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Fă-mă ca pe unul din argaţii tăi. Şi, sculându-se, a venit la tatăl său. Şi încă departe fiind el, l-a văzut tatăl său şi i s-a făcut milă şi, alergând, a căzut pe grumazul lui şi l-a sărutat. Şi i-a zis fiul: Tată, am greşit la cer şi înaintea ta şi nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Şi a zis tatăl către slugile sale: Aduceţi degrabă haina lui cea dintâi şi-l îmbrăcaţi şi daţi inel în mâna lui şi încălţăminte în picioarele lui; Şi aduceţi viţelul cel îngrăşat şi-l înjunghiaţi şi, mâncând, să ne veselim; Căci acest fiu al meu mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat. Şi au început să se veselească. Iar fiul cel mare era la ţarină. Şi când a venit şi s-a apropiat de casă, a auzit cântece şi jocuri. Şi, chemând la sine pe una dintre slugi, a întrebat ce înseamnă acestea. Iar ea i-a răspuns: Fratele tău a venit, şi tatăl tău a înjunghiat viţelul cel îngrăşat, pentru că l-a primit sănătos. Şi el s-a mâniat şi nu voia să intre; dar tatăl lui, ieşind, îl ruga. Însă el, răspunzând, a zis tatălui său: Iată, atâţia ani îţi slujesc şi niciodată n-am călcat porunca ta. Şi mie niciodată nu mi-ai dat un ied, ca să mă veselesc cu prietenii mei. Dar când a venit acest fiu al tău, care ţi-a mâncat averea cu desfrânatele, ai înjunghiat pentru el viţelul cel îngrăşat. Tatăl însă i-a zis: Fiule, tu totdeauna eşti cu mine şi toate ale mele ale tale sunt. Trebuia însă să ne veselim şi să ne bucurăm, căci fratele tău acesta mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat.