Dumnezeu, cel dintâi, îl cheamă pe om. Fie că omul îl uită pe Creatorul său, fie că se ascunde departe de Fața lui, fie că aleargă după idolii săi ori învinovățește Divinitatea că l-ar fi părăsit, Dumnezeul cel viu și adevărat cheamă fără încetare pe fiecare în parte la întâlnirea tainică de rugăciune. Acest gest de iubire din partea lui Dumnezeu cel credincios este întotdeauna cel dintâi în cadrul rugăciunii, iar gestul omului este mereu un răspuns la el. Pe măsură ce Dumnezeu se revelează și îl revelează pe om lui însuși, rugăciunea apare ca o chemare reciprocă, un moment de trăire a Legământului. Prin intermediul cuvintelor și al faptelor, această trăire cuprinde și inima. Ea se dezvăluie de-a lungul întregii istorii a mântuirii.
„Sfințească-se numele Tău” 2812
„Sfințească-se numele Tău” 2811
„Sfințească-se numele Tău” 2810
„Sfințească-se numele Tău” 2809
„Sfințească-se numele Tău” 2808
„Sfințească-se numele Tău” 2807
Rugăciunea Domnului: „Tatăl nostru!” 2805
Rugăciunea Domnului: “Tatăl nostru!” 2804
Rugăciunea Domnului: “Tatăl nostru!” 2803
