Arhanghelii Mihail şi Gavril
În calendarul bizantin, la 8 noiembrie se celebrează „sinaxa principilor oştirii cereşti Mihail, Gabriel şi celelalte puteri cereşti şi netrupeşti”. Originea sărbătorii poate să fie legată de dedicarea vreunei biserici îngerilor sau lui Mihail sau lui Gabriel, invocaţi ca mijlocitori şi păzitori ai oamenilor: „Conducători supremi ai oştirilor cereşti, noi nevrednicii vă implorăm: cu rugăciunile voastre fiţi pentru noi cetate de apărare; păziţi-ne la adăpostul aripilor gloriei voastre imateriale pe noi care ne prosternăm şi strigăm cu insistenţă: Eliberaţi-ne de pericole, voi care sunteţi principi ai oştirilor cereşti”.
Cine sunt îngerii? Nu este uşor de răspuns, dar din Sfânta Scriptură putem intui şi întrevedea acţiunea lor. Îngerii sunt prezenţi în mod constant în toată Biblia, care vorbeşte în mod explicit despre Mihail, Gabriel şi Rafael. Tradiţia bizantină în sărbătoarea de astăzi se opreşte mai ales asupra primilor doi. Mihail – care înseamnă „cine este ca Dumnezeu” – este numit de cinci ori în Scriptură: de trei ori în cartea lui Daniel, unde este prezentat mai ales ca ajutor al lui Dumnezeu, o dată în Scrisoarea lui Iuda şi o dată în Apocalips. Tradiţia bizantină îl identifică cu îngerul care în Vechiul şi în Noul Testament apare pentru a face prezentă măreţia şi atotputernicia lui Dumnezeu care acţionează printre oameni: îi apare lui Abraham atunci când urmează să-l jertfească pe fiul său (Gen 22), împiedică pasul măgăriţei lui Balaam (Num 22,22), îi eliberează pe apostoli din închisoare (Fap 5,19). În liturgia de astăzi este cel care cântă imnul de trei ori sfânt în faţa sfintei Treimi: „Tu care eşti preastrălucitor la dumnezeirea trisolară, Mihail, prim conducător, împreună cu cetele cereşti aclami cu bucurie: Sfânt eşti tu, Tată, sfânt, tu care eşti împreună veşnic cu el, Cuvânt sfânt, şi tu Duhule Sfânt: unică glorie, unică împărăţie, unică natură, unică divinitate şi putere”.
Despre Gabriel – adică „puterea lui Dumnezeu” – se vorbeşte de patru ori în Scriptură, de două ori în cartea lui Daniel şi de două ori în Evanghelia lui Luca: la vestirea naşterii lui Ioan Botezătorul şi apoi la vestirea întrupării Cuvântului lui Dumnezeu. În timp ce Mihail este prezentat ca acela care luptă şi intervine direct făcând prezentă acţiunea lui Dumnezeu în viaţa poporului său, Gabriel este cel care aduce vestea cea bună a mântuirii. Tradiţia bizantină îl identifică cu îngerul care îi duce mâncare Mariei în timpul şederii sale în templu; iarăşi, cu acela care în vis îi vesteşte lui Iosif maternitatea feciorelnică a Mariei şi care după aceea apare femeilor mironosiţe la mormântul lui Isus. Gabriel vesteşte apoi întruparea şi învierea lui Cristos: putere a lui Dumnezeu, apare lângă Maria şi lângă mormânt, ambele locuri în care se odihnesc puterea şi harul lui Dumnezeu. Iconografia bizantină îl prezintă adesea cu titlul de „arhanghel şi evanghelist”.
Despre Rafael – al cărui nume înseamnă „medicamentul lui Dumnezeu” – Biblia vorbeşte numai în cartea lui Tobia: este personajul care îl însoţeşte pe tânărul Tobit în călătoria sa, călăuzindu-l şi aducând cu sine vindecarea lui Dumnezeu. Însă tema îngerului care aduce mântuirea şi vindecarea lui Dumnezeu, sau care călăuzeşte, se găseşte des în Scriptură: îngerul însoţeşte poporul în deşert; îl susţine şi-l hrăneşte pe Ilie în drumul său spre deşert; conduce Sfânta Familie spre Egipt şi la întoarcere în Israel.
În Biblie, mai ales în Vechiul Testament, angelofaniile şi teofaniile sunt foarte apropiate: cele trei personaje care-i apar lui Abraham (Gen 18) sunt îngeri, dar sunt interpretaţi de Părinţii Bisericii şi ca o teofanie trinitară, iar apariţia unuia sau a mai multor îngeri este întotdeauna manifestare a vreunui dar al lui Dumnezeu. În sfârşit s-ar putea vorbi despre umilinţa îngerilor: ei au fost mereu trimişi, mereu fac referinţă la un altul care acordă darurile şi primeşte lauda.
Referinţa la îngeri este destul de frecventă în liturgia bizantină. La intrarea cu evangheliarul preotul recită această rugăciune: „Stăpâne Doamne, Dumnezeul nostru, care ai constituit în ceruri cetele şi oştirile de îngeri şi arhangheli în slujba gloriei tale, fă ca intrarea noastră să fie însoţită de intrarea îngerilor sfinţi care să concelebreze cu noi şi cu noi să preamărească împreună bunătatea ta”. Liturgia subliniază această comuniune strânsă între liturgia pământească şi cerească, iar referinţa la îngeri ne aminteşte că ceea ce facem şi suntem este un dar al lui Dumnezeu la care suntem asociaţi. Îngerii arată că Dumnezeu – Tată, Fiu şi Spiritul Sfânt – este mereu fidel alături de noi şi că ei, îngerii săi, există şi ne dau conducerea sa, puterea sa, vindecarea sa, mântuirea sa, vestea sa bună; concelebrează cu noi în liturgie şi sunt alături de noi în opera noastră, divină şi umană.
De Manuel Nin
Traducere: Pr. Mihai Pătrașcu
