Papa Francisc a ținut să reamintească la sanctuarul Maicii Sfinte de la Șumuleu Ciuc de ce nimeni nu se poate vindeca de resentimente, de neîncredere, fără „să se desprindă din siguranța și confortul în care trăiește în căutarea unui pământ nou, pe care Domnul vrea să-l dăruiască”. Acesta este drumul și țelul comunității creștine: pământul nou – veșnicia – care nu se revelează în istoriile și idealurile noastre trecătoare, atât de rănite de orgolii și prejudecăți, ci exprimă taina Împărăției spre care se îndreaptă credinciosul, taină descrisă de Fericirile din Evanghelie.
Fericiți cei sărmani… Sărmanii nu sunt pentru Isus o categorie politică sau ideologică, ci privilegiații săi datorită încrederii pe care și-o pun în bunătatea lui Dumnezeu. Coborât în trup, El însuși s-a deșertat pe sine și s-a făcut sărman. S-a lăsat îmbulzit de mulțimile dornice de vindecare, dar a urcat pe cruce unde a murit ca să dăruiască viața. A fi sărman nu este un temei pentru deznădejde, decât pentru cei indiferenți sau pentru vanitoșii care cred exclusiv în putere.
Fericiți cei ce plâng, fiindcă vor râde… După 1990, injustițiile nu au fost rezolvate, chiar dacă Biserica persistă să creadă în pacea, rodul dreptății. Plânsul a continuat, s-a început reconstrucția în cărămidă și piatră cu riscul risipirilor. Pentru lume fericirea aduce mai degrabă cu succesul și cu puterea sau prestanța câștigată în fața semenilor. Or faptul că Isus a luat asupra sa Răul, că se simte legat de Biserică prin neputința firii omului pe care a luat-o asupra sa, este într-adevăr un motiv de mare speranță. Viața Domnului arată că istoria ți se schimbă, doar dacă treci cu credință prin încercare și asumi jertfa pe care greutatea o presupune. Străduința ta cu orice preț față de bine aici, pe pământ, este un semn de credință și de dragoste față de Dumnezeu.
Fericiți veți fi când oamenii vă vor urî pe voi și vă vor izgoni dintre ei… din pricina Fiului Omului. Acolo unde libertatea de exprimare n-a fost o problemă pentru Biserică oamenii au început să creadă că viața credinciosului nu mai este expresia voinței lui Dumnezeu în Evanghelie, ci a aranjamentelor lor, a sondajelor de opinie, a leadershipului, a politicii și a așa-ziselor „creșteri durabile”. Dacă Isus i-a pus în gardă pe ucenici de pericolul amăgirii rezultatelor vizibile, îți rămâne și azi datoria să te ferești de povești fără Dumnezeu. Altfel, vei ajunge să te rușinezi de o credință pe care de fapt n-o mai ai și te vei întreba de ce nu te mai temi de Dumnezeu. Vei sfârși apoi prin a crede în judecata celor necredincioși și-ți vei închipui, bineînțeles, că nu ești ca ei. Or Biserica în lupta pentru bine nu propune altceva decât spiritul Împărăției cerești. „Logica Domnului este diferită” – a spus Papa la Blaj. „Departe de a se ascunde în lipsa de acțiune sau în abstracție ideologică, [Isus] caută persoana, cu chipul său, cu rănile sale și cu istoria sa. Îi vine în întâmpinare și nu se lasă înșelat de discursuri ce nu sunt în măsură să dea întâietate și să pună în centru ceea ce este important cu adevărat”.
Fericirea celor șapte episcopi martiri rămâne un motiv se speranță. Tocmai de aceea Biserica are de-acum parte de un nou început cu Dumnezeu. Ne aflăm în anul zero al unei noi perioade în slujba fidelității față de spiritul Fericirilor, veritabilă chezășie pentru Biserică dacă ea merge în direcția cea bună.
+ MIHAI, episcop
