Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


4 - = 3
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Nu trebuie să ne resemnăm în faţa unui Orient Mijlociu fără creştini!

 
Nu trebuie să ne resemnăm în faţa unui Orient Mijlociu fără creştini!
  • 01 Dec 2013
  • 3791
 Papa Francisc a primit sâmbătă în audienţă un grup de pelerini greco-melkiţi. Pontiful a cerut încetarea violenţelor în Siria şi a îndemnat ca prin dialog să se urmeze calea păcii. Sfântul Părinte a subliniat că nu trebuie să ne resemnăm în faţa perspectivei care prezintă un Orient Mijlociu fără creştini şi a spus că dezbinările dintre creştini sunt un obstacol pentru comuniune şi mărturie. 

Biserica din care faceţi parte, a fost reflecţia Papei adresată greco-melkiţilor – creştini catolici de rit oriental – „a ştiut de secole să convieţuiască paşnic cu alte religii şi este chemată să desfăşoară un rol de fraternitate în Orientul Mijlociu”:
● „Vă spun şi vouă: nu ne resemnăm să ne gândim la Orientul Mijlociu fără creştini! Cu toate acestea, mulţi dintre fraţii şi surorile voastre au emigrat iar un mare număr de reprezentanţi ai comunităţilor din diaspora este aici prezent. Le încurajez să păstreze viguroase rădăcinile umane şi spirituale ale tradiţiei melkite, păstrând pretutindeni identitatea greco-catolică, pentru că Biserica întreagă are nevoie de patrimoniul Orientului creştin, ai cărui moştenitori sunteţi voi!”

În acelaşi timp, Papa a spus că creştinilor greco-melkiţi: „voi sunteţi semnul vizibil pentru toţi fraţii noştri orientali ai doritei comuniuni cu Succesorul lui Petru”. 

Referindu-se, apoi, la misiunea de a vesti Evanghelia, Papa Francisc a menţionat exhortaţia apostolică „Ecclesia in Medio Oriente” a Papei Benedict al XVI-lea, care „a oferit îndrumări de mare eficacitate pentru ca păstorii şi credincioşii să trăiască cu generozitate respectivele responsabilităţi în Biserică şi societate”.

 


Sursa:ro.radiovaticana.va