O inițiativă care, ”din dieceză în dieceză, a pregătit, a însoțit, a făcut cunoscut și a aprofundat parcursul de reînnoire liturgică voită de Conciliul Vatican II”: cu aceste cuvinte, cardinalul secretar de Stat Pietro Parolin a salutat cea de-a 70-a Săptămână Liturgică Națională din Italia, organizată în zilele 26-29 august a.c. la Messina, în sudul țării, pe tema ”Chemarea pentru toți la sfințenia botezială. «Aleși ca să fim sfinți și neprihăniți înaintea lui în iubire (cf. Ef 1,4)»”.
Într-un mesaj transmis participanților prin arhiepiscopul de Messina, mons. Giovanni Accolla, cardinalul Parolin amintește discursul papei Francisc prezentat la audiența acordată participanților la Săptămâna Liturgică din 2017, în care pontiful cere ”să fie ajutați slujitorii sacri, precum și ceilalți slujitori, cantorii, artiștii și muzicienii, să coopereze astfel încât liturgia să fie «izvor și culme» a vitalității Bisericii” (Discurs, 24 august 2017).
Recent, notează mai departe cardinalul Parolin, papa Francisc a vrut să aducă în atenția tuturor credincioșilor acest adevăr fundamental al vieții creștine, scos în evidență de Părinții conciliari (cf. Lumen Gentium 9; 40), cu obiectivul ”de a face să răsune încă o dată chemarea la sfințenie, căutând să o întrupeze în contextul actual, cu riscurile, provocările și oportunitățile sale” (exort. apost. Gaudete et exsultate, 2).
A vorbi de sfințenie, se subliniază în mesaj, înseamnă a vorbi imediat și direct de liturgie. ”Părinții conciliari insistă asupra faptului că liturgia, în momentul în care celebrează sfințenia, îi sfințește pe cei care participă și în acest fel glorifică Numele sfânt și inefabil. Sfințenia primită și celebrată în liturgie arată transcendența lui Dumnezeu, Cel de trei ori sfânt, Cel Preaînalt, Cel Atotputernic, «fericitul și unicul Stăpânitor, Regele regilor și Domnul domnilor, singurul care are nemurirea și care locuiește într-o lumină de nepătruns» (1 Tm 6,15-16), dar în liturgie, în continuitate cu Întruparea, «Maiestatea dumnezeiască» se oferă în apropiere omului. Liturgia, într-adevăr, este actualizarea sacramentală a Legământului Tatălui cu oamenii în Fiul său, Cuvântul făcut trup, ca să le permită oamenilor să trăiască însăși viața sa, făcându-i fii în Fiul și templu viu al Spiritului Sfânt. În liturgie, sfințenia inaccesibilă a lui Dumnezeu se face apropiere tangibilă în Cristos și în El se prezintă și se comunică sub chipul milostivirii, al carității, al iubirii gratuite pe care Tatăl o revarsă în inimile celor care cred prin darul Duhului” (cf. Rm 5,5).
”Sfântul Părinte”, scrie card. Parolin în mesajul său, ”își exprimă speranța ca, prin celebrările și conferințele Săptămânii [liturgice], să se maturizeze convingerea că liturgia este loc privilegiat în care sfințenia lui Dumnezeu ne atrage la sine cu frumusețea sa, adevărul său și bunătatea sa. În special în Euharistie, Duhul Sfânt ne face să intrăm în misterul pascal, dăruindu-ne să trecem împreună cu Cristos de la moarte la viață, ne face părtași la viața dumnezeiască, iar aceasta, odată primită, transformă întreaga noastră ființă muritoare, făcând-o capabilă să iubească asemenea Lui, oferind viața în slujirea fraților (cf. Papa Francisc, Cateheză, 22 noiembrie 2017)”.
În același timp, se subliniază în mesajul cardinalului secretar de stat, Sfântul Părinte amintește că «liturgia nu este domeniul unde fiecare face cum vrea, ci epifania comuniunii bisericești. De aceea, în rugăciuni și în gesturi răsună un ”Noi” și nu un ”Eu”; comunitatea reală, nu subiectul ideal» (Papa Francisc, Discurs, 14 februarie 2019). Prin urmare, încheie card. Parolin, ”este prețioasă îndatorirea care vă așteaptă: să răspândiți în rândul Poporului lui Dumnezeu splendoarea misterului viu al Domnului, care se manifestă în liturgie, printr-o activitate de formare liturgică menită să-i conștientizeze pe toți cu privire la rolul de neînlocuit al liturgiei în și pentru Biserică. Concret, este vorba de a ajuta comunitățile să interiorizeze mai bine rugăciunea Bisericii, să o iubească drept experiență a întâlnirii cu Domnul și cu frații și, în această lumină, să-i redescopere conținutul și să-i respecte riturile. Liturgia va fi autentică, adică va fi în măsură să-i formeze și să-i transforme pe cei care participă, dacă aceștia, păstori și creștini laici, vor învăța tot mai bine să-i perceapă semnificația și limbajul simbolic, inclusiv arta, cântul și muzica în serviciul misterului celebrat, îmbrățișând chiar și tăcerea. Mistagogia se revelează drept calea cea mai potrivită pentru a intra în acest parcurs, în care se învață a primi cu uimire viața cea nouă primită prin Sacramente și să o reînnoiască fără încetare cu bucurie”.
