Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


4 - = 2
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Meditaţiile pentru Via Crucis prezidată de Sfântul Părinte în seara de Vinerea Sfântă

 
Meditaţiile pentru Via Crucis prezidată de Sfântul Părinte în seara de Vinerea Sfântă
  • 19 Apr 2019
  • 2668

Cu Cristos şi cu femeile pe calea crucii

Meditaţiile celor paisprezece staţiuni ale Via crucis – care va fi prezidată de Papa Francisc la Colosseum în seara de Vinerea Sfântă, 19 aprilie – au fost scrise de sora Eugenia Bonetti, Misionară a Consolatei, preşedinte al Asociaţiei „Slaves no more”. Textul pe care-l anticipăm, ca de obicei, va fi publicat şi de Libreria Editrice Vaticana.

Introducere

Au trecut de acum patruzeci de zile de când, cu impunerea cenuşii, am început drumul Postului Mare. Astăzi am retrăit ultimele ore ale vieţii pământeşti a Domnului Isus până când, atârnat pe cruce, a strigat acel  „consummatum est”, „totul s-a împlinit”. Adunaţi în acest loc, în care mii de persoane au îndurat în trecut martiriul pentru că au rămas fideli lui Cristos, vrem acum să parcurgem această „cale dureroasă”, împreună cu toţii săracii, cu cei excluşi de societate şi cu noii răstigniţi din istoria de astăzi, victime ale închiderilor noastre, ale puterilor şi legislaţiilor, ale orbirii şi egoismului, dar mai ales ale inimii noastre împietrite de indiferenţă. O boală, aceasta din urmă, de care suferim şi noi creştinii. Fie ca Crucea lui Cristos, instrument de moarte dar şi de viaţă nouă, care ţine uniţi într-o îmbrăţişare pământul şi cerul, nordul şi sudul, estul şi vestul, să lumineze conştiinţele cetăţenilor, a Bisericii, ale legislatorilor şi a tuturor celor care să mărturisesc ucenici ai lui Cristos, pentru ca să ajungă la toţi Vestea Bună a răscumpărării.

Staţiunea I

Isus este condamnat la moarte

Nu oricine îmi zice „Doamne! Doamne!” va intra în împărăţia cerurilor, ci acela care împlineşte voinţa Tatălui meu, care este în ceruri (Mt 7,21)

Doamne, cine mai mult decât Maria, Mama ta, a ştiut să fie discipolă a ta? Ea a acceptat voinţa Tatălui şi în momentul cel mai întunecat al vieţii sale, şi cu inima în bucăţi a fost alături. Cea care ţi-a dat naştere, te-a purtat în sân, te-a primit în braţe, te-a hrănit cu iubire şi te-a însoţit în timpul vieţii tale pământeşti nu putea să nu parcurgă aceea cale a Calvarului şi să împărtăşească împreună cu tine momentul cel mai dramatic şi dureros al existenţei tale şi a sale.

Doamne, câte mame mai trăiesc astăzi experienţa Mamei tale şi plâng pentru soarta fiicelor lor şi a fiilor lor? Câte, după ce le-au dat naştere şi i-au adus pe lume, îi văd suferind şi murind datorită bolilor, datorită lipsei de hrană, de apă, de îngrijiri medicale şi de oportunităţi de viaţă şi de viitor? Te rugăm pentru cei care ocupă roluri de responsabilitate, pentru ca să asculte glasul săracilor care se înalţă către Tine din toate părţile globului. Strigăt al tuturor acelor vieţi tinere, care în moduri diferite, sunt condamnate la moarte de indiferenţa generată de politici exclusive şi egoiste. Fie ca nimănui dintre fiii tăi să nu-i lipsească locul de muncă şi necesarul pentru o viaţă onestă şi demnă.

Să ne rugăm împreună spunând: „Doamne, ajută-ne să facem voinţa ta”:

în momentele de dificultate şi de descurajare

în momentele de suferinţă fizică şi morală

în momentele de întuneric şi de singurătate.

Staţiunea a II-a

Isus ia crucea pe umeri

Dacă cineva vrea să vină după mine, să renunţe la sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să mă urmeze (Lc 9,23)

Doamne Isuse, este uşor de purtat răstignitul la gât sau a-l agăţa ca ornament pe pereţii frumoaselor noastre catedrale sau ai caselor noastre, dar nu este la fel de uşor a întâlni şi a recunoaşte noii răstigniţi de astăzi: cei fără locuinţă fixă, tinerii fără speranţă, fără loc de muncă şi fără perspective, imigraţii constrânşi să trăiască în barăci la marginile societăţilor noastre, după ce au înfruntat suferinţe nemaiauzite. Din păcate, aceste tabere, fără siguranţă, sunt incendiate şi rase la pământ împreună cu visele şi cu speranţele miilor de femei şi bărbaţi marginalizaţi, exploataţi, uitaţi. După aceea, câţi copii sunt discriminaţi din cauza provenienţei lor, a culorii pielii lor sau a clasei lor sociale! Câte mame suferă umilirea văzând pe copiii lor batjocoriţi şi excluşi de la oportunităţile celor de vârsta lor şi ale colegilor lor de şcoală!

Îţi mulţumim, Doamne, pentru că ne-ai dat exemplu cu însăşi viaţa ta a modului în care se manifestă iubirea adevărată şi dezinteresată faţă de aproapele, îndeosebi faţă de duşmani sau pur şi simplu faţă de cel care nu este ca noi. Doamne Isuse, de câte ori, şi noi, ca discipolii tăi ne-am declarat în mod deschis ucenici ai tăi în momentele în care săvârşeai vindecări şi minuni, când săturai mulţimea şi iertai păcatele. Dar n-a fost tot atât de uşor să te înţelegem când vorbeai despre slujire şi despre iertare, despre renunţare şi suferinţă. Ajută-ne să ştim să punem mereu viaţa noastră în slujba celorlalţi.

Să ne rugăm împreună spunând: „Doamne, ajută-ne să sperăm”:

când ne simţim abandonaţi şi singuri

când este greu să mergem pe urmele tale

când slujirea faţă de alţii devine dificilă.

Staţiunea a III-a

Isus cade pentru prima oară

Iar el a purtat suferinţele noastre şi durerile noastre le-a luat asupra lui (Is 53,4)

Doamne Isuse, pe drumul abrupt care duce la Calvar, ai voit să experimentezi fragilitatea şi slăbiciunea umană. Ce ar fi Biserica astăzi fără prezenţa şi generozitatea atâtor voluntari, noii samariteni din al treilea mileniu? Într-o noapte geroasă de ianuarie, pe o stradă la periferia Romei, trei africane, puţin mai mult decât fetiţe, ghemuite pe pământ încălzeau tânărul lor trup seminud în jurul unui foc. Câţiva tineri, pentru a se distra, trecând cu maşina au aruncat material inflamabil pe foc, arzându-le în mod grav. În acelaşi moment a trecut una din multele unităţi de stradă de voluntari care le-au ajutat, ducându-le în spital pentru a le primi după aceea într-o casă-familie. Cât timp a fost şi va fi necesar pentru ca acele tinere să se vindece nu numai de arsurile de pe membre, ci şi de durerea şi de umilirea de a ajunge să aibă un trup mutilat şi desfigurat pentru totdeauna?

Doamne, îţi mulţumim pentru prezenţa atâtor noi samariteni din al treilea mileniu care trăiesc şi astăzi experienţa străzii, aplecându-se cu iubire şi compătimire asupra multelor răni fizice şi morale ale celor care în fiecare noapte trăiesc frica şi teroarea întunericului, a singurătăţii şi a indiferenţei. Doamne, din păcate de multe ori astăzi nu mai ştim să-l observăm pe cel care este în nevoie, să-l vedem pe cel care este rănit şi umilit. Adesea revendicăm drepturile şi interesele noastre, dar uităm pe cele ale săracilor şi ale celor din urmă din rând. Doamne, dă-ne harul să nu rămânem insensibili la plânsul lor, la suferinţele lor, la strigătul lor de durere pentru ca prin intermediul lor să te putem întâlni.

Să ne rugăm împreună spunând: „Doamne, ajută-ne să iubim”:

când este angajant să fim samariteni

când ne este greu să iertăm

când nu vrem să vedem suferinţele celorlalţi.

Staţiunea a IV-a

Isus o întâlneşte pe Maria, mama sa

O sabie îţi va străpunge sufletul, ca să se dezvăluie gândurile din multe inimi (cf. Lc 2,35).

Marie, bătrânul Simeon ţi-a prezis, când l-ai prezentat pe micul Isus la templu pentru ritul purificării, că o sabie va străpunge inima ta. Acum este momentul de a reînnoi fiat-ul tău, adeziunea ta la voinţa Tatălui, chiar dacă a însoţi un fiu la răstignire, tratat ca un răufăcător, provoacă o durere sfâşietoare. Doamne, ai milă de multele, prea multele mame care le-au lăsat pe tinerele lor fiice să plece spre Europa în speranţa de a ajuta familiile lor aflate în sărăcie extremă, în timp ce au găsit umiliri, dispreţ şi uneori şi moartea. Ca tânăra Tina, ucisă în mod barbar pe stradă la numai douăzeci de ani, lăsând o fetiţă de câteva luni.

Marie, în acest moment tu trăieşti aceeaşi dramă a atâtor mame care suferă pentru copiii lor care au plecat spre alte ţări în speranţa de a găsi oportunităţi pentru un viitor mai bun pentru ei şi familiile lor, dar care, din păcate, găsesc umilire, dispreţ violenţă, indiferenţă, singurătate şi chiar moartea. Dăruieşte-le forţă şi curaj.

Să ne rugăm împreună spunând: „Doamne, fă să ştim să dăm mereu sprijin şi întărire şi să fim prezenţi pentru a oferi ajutor”

pentru a mângâia mamele care plâng soarta copiilor lor

pentru cel care în viaţă a pierdut orice speranţă

pentru cel care în fiecare zi îndură violenţă şi dispreţ.

Staţiunea a V-a

Simon din Cirene îl ajută pe Isus să poarte crucea

Purtaţi-vă unii altora povara şi astfel veţi împlini legea lui Cristos (Gal 6,2)

Doamne Isuse, pe calea Calvarului ai simţit puternic povara şi truda de a purta acea cruce dură de lemn. În zadar ai sperat în gestul de ajutor din partea unui prieten, a unuia dintre discipolii tăi, a unei din multele persoane ale căror suferinţe le-ai alinat. Din păcate numai un necunoscut, Simon din Cirene, obligat, ţi-a dat o mână de ajutor. Unde sunt astăzi noii cireneeni din al treilea mileniu? Unde îi găsim? Aş vrea să amintesc experienţa unui grup de călugăriţe de diferite naţionalităţi, provenienţe şi apartenenţe cu care, de peste şaptesprezece ani, în fiecare sâmbătă vizităm la Roma un centru pentru femei imigrate lipsite de documente, femei adesea tineri, în aşteptarea de a cunoaşte destinul lor, în suspendare între expulzare şi posibilitatea de a rămâne. Câtă suferinţă întâlnim, dar şi câtă bucurie în aceste femei găsind în faţa lor călugăriţe care provin din ţările lor, care vorbesc limbile lor, care şterg lacrimile lor, care împărtăşesc momente de rugăciune şi de sărbătoare, care fac mai puţin dure lunile lungi petrecute între gratiile de fier şi asfalturile de beton!

Pentru toţi cireneenii din istoria noastră. Pentru ca să nu dispară niciodată în ei dorinţa de a te primi sub aparenţele celor din urmă de pe pământ, conştienţi că primindu-i pe cei din urmă din societatea noastră te primim pe tine. Să fie aceşti samariteni purtătorii de cuvânt ai celor care nu au glas.

Să ne rugăm împreună spunând: „Doamne, ajută-ne să purtăm crucea noastră”:

când suntem obosiţi şi descurajaţi

când simţim povara slăbiciunilor noastre

când ne ceri să împărtăşim suferinţele celorlalţi.

Staţiunea a VI-a

Veronica şterge faţa lui Isus

Tot ce aţi făcut unuia dintre fraţii mei cei mai mici, mie mi-aţi făcut (Mt 25,40)

Ne gândim la copiii, din diferite părţi ale lumii, care nu pot să meargă la şcoală şi care sunt, în schimb, exploataţi în mine, pe ogoare, la pescuit, vânduţi şi cumpăraţi de traficanţi de carne umană, pentru transplanturi de organe, precum şi folosiţi şi exploataţi pe străzile noastre de mulţi, inclusiv creştini, care au pierdut simţul sacralităţii proprii şi a altuia. Ca o minoră cu trupuşor plăpând, întâlnită într-o noapte la Roma, pe care bărbaţi la bordul unor maşini luxoase stăteau la rând pentru a o exploata. Şi totuşi putea să aibă vârsta fiicelor lor… Ce dezechilibru poate crea această violenţă în viaţa atâtor tinere care experimentează numai samavolnicia, aroganţa şi indiferenţa celui care, noaptea şi ziua, le caută, le foloseşte, le exploatează pentru a le arunca apoi din nou pe stradă ca pradă pentru următorul comerciant de vieţi!

Doamne Isuse, fă limpezi ochii noştri pentru ca să ştim să descoperim faţa ta în fraţii noştri şi surorile noastre, îndeosebi în toţi acei copii care, în multe părţi ale lumii, trăiesc în lipsuri şi în degradare. Copii privaţi de dreptul la o copilărie fericită, la o educaţie şcolară, la nevinovăţie. Creaturi folosite ca marfă de puţină valoare, vândute şi cumpărate după bunul plac. Doamne, te rugăm să ai milă şi compătimire de această lume bolnavă şi ajută-ne să redescoperim frumuseţea demnităţii noastre şi a altuia ca fiinţe umane, create după chipul şi asemănarea ta.

Să ne rugăm împreună spunând: „Doamne, ajută-ne să vedem”:

faţa copiilor nevinovaţi care cer ajutor

nedreptăţile sociale

demnitatea pe care fiecare persoană o poartă în sine şi este călcată în picioare.

Staţiunea a VII-a

Isus cade a doua oară

Insultat fiind, nu a răspuns la insultă, ci s-a dat pe sine în mâna celui care judecă cu dreptate (1Pt 2,23)

Câte răzbunări în acest timp al nostru! Societatea actuală a pierdut marea valoare a iertării, dar prin excelenţă, îngrijire pentru răni, fundament al păcii şi convieţuirii umane. Într-o societate în care iertarea este trăită ca slăbiciune, tu, Doamne, ne ceri să nu ne oprim la aparenţă. Şi nu faci asta prin cuvinte, ci cu exemplul. Celui care te chinuieşte, tu răspunzi: „De ce mă persecuţi?”, ştiind bine că dreptatea adevărată nu se poate baza niciodată pe ură şi pe răzbunare. Fă-ne capabili să cerem şi să dăruim iertare.

„Tată, iartă-i căci nu ştiu ce fac” (Lc 23,34). Doamne, şi tu ai simţit povara condamnării, a refuzului, a abandonării, a suferinţei provocate de persoane care te-au întâlnit, primit şi urmat. Având certitudinea că Tatăl nu te-a părăsit, ai găsit forţa de a accepta voinţa sa iertând, iubind şi oferind speranţă celui care ca tine astăzi merge pe acelaşi drum al batjocoririi, al dispreţului, al derâderii, al abandonării, al trădării şi al singurătăţii.

Să ne rugăm împreună spunând: „Doamne, ajută-ne să dăm întărire”:

celui care se simte ofensat şi insultat

celui care se simte trădat şi umilit

celui care se simte judecat şi condamnat.

Staţiunea a VIII-a

Isus întâlneşte femeile din Ierusalim

Fiice ale Ierusalimului, nu mă plângeţi pe mine, ci mai degrabă plângeţi-vă pe voi şi pe copiii voştri (Lc 23,28)

Situaţia socială, economică şi politică a migranţilor şi a victimelor traficului de fiinţe umane ne interoghează şi ne zguduie. Trebuie să avem curajul, aşa cum afirmă cu putere papa Francisc, să denunţăm traficul de fiinţe umane ca o crimă împotriva umanităţii. Noi toţi, în special creştinii, trebuie să creştem în conştiinţa că toţi suntem responsabili de problemă şi toţi putem şi trebuie să fim parte a soluţie. Tuturor, dar mai ales nouă femeilor, le este cerută provocarea curajului. Curajul de a şti să vedem şi să acţionăm, singular sau în comunitate. Numai punând împreună sărăciile noastre, ele vor putea deveni o mare bogăţie, capabilă să schimbe mentalitatea şi să aline suferinţele omenirii. Săracul, străinul, cel diferit nu trebuie să fie văzut ca un duşman de respins sau de combătut ci, mai degrabă, ca un frate şi o soră de primit şi de ajutat. Ei nu sunt o problemă, ci o resursă preţioasă pentru citadelele noastre blindate unde bunăstarea şi consumul nu alină oboseala şi truda crescândă.

Doamne, învaţă-ne să avem privirea ta. Acea privire de primire şi milostivire cu care vezi limitele noastre şi fricile noastre. Ajută-ne să privim astfel la divergenţele de idei, obişnuinţe, vederi. Ajută-ne să ne recunoaştem parte a aceleiaşi umanităţi şi să ne facem promotori de drumuri curajoase şi noi de primire a celui diferit, pentru a crea împreună comunitate, familie, parohii şi societate civilă.

Să ne rugăm împreună spunând: „Ajută-ne să împărtăşim suferinţa altuia”:

cu cel care suferă datorită morţii persoanelor dragi

cu cel căruia îi este greu să ceară ajutor şi întărire

cu cel care a împărtăşit samavolnicii şi violenţe.

Staţiunea a IX-a

Isus cade a treia oară

Chinuit şi umilit, el nu şi-a deschis gura; ca un miel dus la înjunghiere (Is 53,7)

Doamne, pentru a treia oară ai căzut, epuizat şi umilit, sub povara crucii. Exact ca atâtea tinere, constrânse pe străzi de grupuri de traficanţi de sclavi, care nu mai rezistă oboselii şi umilirii de a vedea propriul trup tânăr manipulat, abuzat, distrus, împreună cu visele lor. Acele tinere femei se simt ca scindate: pe de o parte căutate şi folosite, pe de altă parte respinse şi condamnate de o societate care refuză să vadă acest tip de exploatare, cauzat de afirmarea culturii lui foloseşte-şi-aruncă. Într-una din  multele nopţi petrecute pe străzile din Roma, căutam o tânără venită de puţin timp în Italia. Nevăzând-o în grupul său, o chemam insistent pe nume: „Mercy!”. În întuneric, am observat-o ghemuită şi adormită pe marginea străzii. La strigătul meu s-a trezit şi mi-a spus că nu mai putea. „Sunt epuizată”, repeta… M-am gândit la mama sa: dacă ar şti ce s-a întâmplat cu fiica, ar plânge toate lacrimile sale.

Doamne, de câte ori ne-ai adresat această întrebare incomodă: „Unde este fratele tău? Unde este sora ta?”. De câte ori ne-ai amintit că strigătul lor sfâşietor a ajuns până la tine? Ajută-ne să împărtăşim suferinţa şi umilirea atâtor persoane tratate ca rebut. Este prea uşor a condamna fiinţe umane şi situaţii de suferinţă care umilesc pudoarea noastră falsă, dar nu este tot aşa de uşor să ne asumăm responsabilităţile noastre individual, ca guverne precum şi drept comunităţi creştine.

Să ne rugăm împreună spunând: „Doamne, dă-ne forţă şi curaj pentru a denunţa”:

în faţa exploatării şi a umilirii trăite de atâţia tineri

în faţa indiferenţei şi a tăcerii multor creştini

în faţa legilor nedrepte şi lipsite de umanitate şi solidaritate

Staţiunea a X-a

Isus este despuiat de haine

Îmbrăcaţi-vă deci cu dragoste, cu îndurare, cu bunătate, cu umilinţă, cu blândeţe şi răbdare (Col 3,12)

Bani, bunăstare, putere. Sunt idolii din orice timp. Şi mai ales din timpul nostru, care se mândreşte cu enormii paşi înainte făcuţi în recunoaşterea drepturilor persoanei. Totul poate fi cumpărat, inclusiv trupul minorilor, prădaţi de demnitatea lor şi de viitorul lor. Am uitat centralitatea fiinţei umane, demnitatea, frumuseţea, forţa sa. În timp ce în lume se ridică ziduri şi bariere, vrem să amintim şi să mulţumim celor care cu roluri diferite, în aceste ultime luni, au riscat însăşi viaţa lor, îndeosebi în Marea Mediterană, pentru a salva viaţa atâtor familii aflate în căutare de siguranţă şi de oportunităţi. Fiinţe umane care fug de sărăcie, dictaturi, corupţie, sclavie.

Ajută-ne, Doamne, să redescoperim frumuseţea şi bogăţia pe care fiecare persoană şi fiecare popor o cuprind în ei ca dar unic şi irepetabil al tău, care trebuie pus în slujba întregii societăţi şi nu pentru a obţine interese personale. Te rugăm, Isuse, pentru ca exemplul tău şi învăţătura ta de milostivire şi de iertare, de umilinţă şi de răbdare să ne facă un pic mai umani şi, deci, mai creştini.

Să ne rugăm împreună spunând: „Doamne, dăruieşte-ne o inimă plină de milostivire”:

în faţa lăcomiei de plăcere, de putere şi de bani

în faţa nedreptăţilor făcute săracilor şi celor mai slabi

în faţa mirajului de interese personale.

Staţiunea a XI-a

Isus este răstignit

Tată, iartă-i căci nu ştiu ce fac! (Lc 23,34)

Societatea noastră proclamă egalitatea în drepturi şi demnitate a tuturor fiinţelor umane. Însă practică şi tolerează inegalitatea. Acceptă chiar formele ei cele mai extreme. Bărbaţi, femei şi copii sunt cumpăraţi şi vânduţi ca sclavi de noii negustori de fiinţe umane. Victimele traficului de persoane sunt după aceea exploatate de alţi indivizi. Şi în sfârşit aruncate, ca marfă fără valoare. Câţi devin bogaţi devorând carnea şi sângele săracilor!

Doamne, câte persoane şi astăzi sunt pironite pe o cruce, victime ale unei exploatări inumane, private de demnitate, de libertate, de viitor. Strigătul lor de ajutor ne interpelează ca bărbaţi şi femei, ca guverne, ca societate şi ca Biserică. Cum este posibil ca să continuăm să te răstignim, făcându-ne complici ai traficului de fiinţe umane? Dăruieşte-ne ochi pentru a vedea şi o inimă pentru a simţi suferinţele atâtor persoane care şi astăzi sunt pironite pe cruce de sistemele noastre de viaţă şi de consum.

Să ne rugăm împreună spunând: „Doamne, miluieşte!”:

pentru noii răstigniţi de astăzi răspândiţi pe tot pământul

pentru puternicii şi legislatorii din societatea noastră

pentru cel care nu ştie să ierte şi nu ştie să iubească.

Staţiunea a XII-a

Isus moare pe cruce

Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit? (Mc 15,34)

Şi tu, Doamne, ai simţit, pe cruce, povara batjocurii, a derâderii, a insultelor, a violenţelor, a abandonării, a indiferenţei. Numai Maria mama ta şi alte puţine discipole au rămas acolo, martore ale suferinţei tale şi ale morţii tale. Exemplul lor să ne inspire să ne angajăm să nu-i facem să simtă singurătatea pe cei care agonizează în prea multele calvare răspândite în lume, între care campusurile de adunare asemănătoare cu lagărele în ţările de tranzit, navele cărora le este refuzat un port sigur, tratativele birocratice lungi pentru destinaţia finală, centrele de staţionare, hot spot-urile, campusurile pentru lucrătorii sezonieri.

Doamne, te rugăm: ajută-ne să devenim aproapele pentru noii răstigniţi şi disperaţi din timpul nostru. Învaţă-ne să ştergem lacrimile lor, să-i întărim aşa cum au ştiut să facă Maria şi celelalte femei sub crucea ta.

Să ne rugăm împreună spunând: „Doamne, ajută-ne să dăruim viaţa noastră”:

celor care au îndurat nedreptăţi, ură şi răzbunare

celor care au fost pe nedrept calomniaţi şi condamnaţi

celor care se simt singuri, abandonaţi şi umiliţi.

Staţiunea a XIII-a

Isus este coborât de pe cruce

Dacă bobul de grâu, care cade în pământ, nu moare, rămâne singur; însă dacă moare, aduce rod mult (In 12,24)

Cine îşi aminteşte, în această eră de ştiri arse în grabă, cele douăzeci şi şase de tinere nigeriene înghiţite de valuri, ale căror funeralii au fost celebrate la Salerno? A fost dur şi lung calvarul lor. Mai întâi traversarea deşertului Sahara, îngrămădite într-un autobuz de ocazie. Apoi oprirea forţată în înspăimântătoarele centre de adunare din Libia. În sfârşit saltul în mare, unde şi-au găsit moartea la porţile „ţării promise”. Două dintre ele purtau în sân darul unei vieţi noi, prunci care nu vor vedea niciodată lumina soarelui. Însă moartea lor, ca aceea a lui Isus coborât de pe cruce n-a fost zadarnică. Toate aceste vieţi le încredinţăm milostivirii Tatălui nostru şi al tuturor, dar mai ales Tată al săracilor, al celor disperaţi şi al celor umiliţi.

Doamne, la această oră, auzim răsunând încă o dată strigătul pe care papa Francisc l-a ridicat de la Lampedusa, ţintă a primei sale călătorii apostolice: „Cine a plâns?”. Şi acum după infinite naufragii, continuăm să strigăm: „Cine a plâns?”. Cine a plâns?, ne întrebăm în faţa acelor 26 de sicrie aliniate şi având deasupra un trandafir alb? Numai cinci dintre ele au fost identificate. Însă, cu sau fără nume, toate sunt fiice şi surori ale noastre. Toate merită respect şi amintire. Toate ne cer să ne simţim responsabili: instituţii, autorităţi şi chiar noi, cu tăcerea noastră şi indiferenţa noastră.

Să ne rugăm împreună: „Doamne, ajută-ne să împărtăşim plânsul”:

în faţa suferinţelor altuia

în faţa tuturor sicrielor fără nume

în faţa plânsului atâtor mame.

Staţiunea a XIV-a

Isus este aşezat în mormânt

S-a împlinit! (In 19,30)

Deşertul şi mările au devenit noile cimitire de astăzi. În faţa acestor morţi nu există răspunsuri. Însă există responsabilităţi. Fraţi care lasă să moară alţi fraţi. Bărbaţi, femei, copii pe care n-am putut sau n-am voit să-i salvăm. În timp ce guvernele discută, închise în palatele puterii, Sahara se umple de schelete de persoane care n-au rezistat oboselii, foamei, setei. Câtă durere costă noile exoduri! Câtă cruzime se năpusteşte asupra celui care fuge: călătoriile disperării, şantajele şi torturile, marea transformată în mormânt de apă.

Doamne, fă-ne să înţelegem că suntem cu toţii fii ai aceluiaşi Tată. Fie ca moartea Fiului tău Isus să dăruiască şefilor naţiunilor şi responsabililor legislaţiilor conştiinţa rolului lor în apărarea fiecărei persoane create după chipul şi asemănarea ta.

Concluzie

Am vrea să amintim istoria micuţei Favour, de 9 luni, plecată din Nigeria împreună cu tinerii săi părinţi în căutarea unui viitor mai bun în Europa. În timpul călătoriei lungi şi periculoase în Mediterana, mama şi tata au murit împreună cu alte sute de persoane care se încrezuseră în traficanţi fără scrupule pentru a putea ajunge în „ţara promisă”. Numai Favour a supravieţuit: şi ea, ca Moise, a fost salvată din ape. Viaţa sa să devină lumină de speranţă pe drumul spre o umanitate mai fraternă.

La sfârşitul acestei Via Crucis a ta, te rugăm, Doamne, ca să ne înveţi să veghem, împreună cu Mama ta şi cu femeile care te-au însoţit pe Calvar, aşteptând învierea ta. Ea să fie far de speranţă, de bucurie, de viaţă nouă, de fraternitate, de primire şi de comuniune între popoare, religii şi legi. Pentru ca fiecare fiu şi fiică a omului să fie recunoscut cu adevărat în demnitatea sa de fiu şi fiică a lui Dumnezeu şi să nu fie niciodată trataţi ca sclavi.

 

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu



Sursa:ercis.ro