Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


4 - = 3
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Cum să-mi examinez conştiinţa?

 
Cum să-mi examinez conştiinţa?
  • 07 Apr 2019
  • 3144

"Postul Mare este un drum de convertire care are inima ca centru. Inima noastră trebuie să se convertească la Domnul", aspus papa Francisc în una din predicile sale, iar apoi a continuat: "păziţi-vă inima, ca să nu devină o piață de unde vin și pleacă toţi, cu excepția Domnului."


Mai jos, vă prezentăm indicaţiile pentru examinarea conștiinței publicate în cartea ”Ocrotește inima”, constând în întrebări referitoare la răul făcut și binele omis faţă de Dumnezeu, faţă de aproapele nostru și faţă de noi înșine.

Faţă de Dumnezeu
Mă adresez lui Dumnezeu doar în nevoie?
Particip la Liturghie duminica și în zilele de sărbătoare?
Încep și închei ziua prin rugăciune?
Am folosit în zadar numele lui Dumnezeu, a Fecioarei şi ale sfinților?
Mi-a fost rușine să mă manifest ca şi creștin?
Ce am făcut pentru a crește spiritual? Cum? Când?
M-am revoltat în faţa voinţei lui Dumnezeu?
Pretind ca El să-mi împlinească propria-mi voință?

Faţă de alții
Ştiu ierta, să fiu compătimitor şi să-i ajut pe alții?
Am mințit, am furat, am disprețuit pe cei mici și neajutoraţi?
Sunt invidios, supărăcios, părtinitor?
Îmi pasă de cei săraci și bolnavi?
Mi-e rușine cu fraţii şi surorile mele?
Sunt cinstit și corect cu toți sau alimentez "cultura de deșeurilor"?
Am instigat pe alții să facă rău?
Am observat morala conjugală și de familie învățată de Evanghelie?
Cum practic responsabilitățile educaționale faţă de copii?
Îi cinstesc şi respect pe părinții mei?
Am refuzat viața abia concepută?
Am oprit darul vieții?
Am ajutat pe alţii să o facă?
Respect mediul?

Faţă de sine
Sunt un pic al lumii și un pic credincios?
Exagerez în a mânca, a bea, a fuma, a mă distra?
Îmi pasă prea mult de aspectul fizic şi de bunurile mele?
Cum îmi folosesc timpul?
Sunt leneș?
Vreau să fiu servit?
Îmi place să-mi cultiv puritatea inimii, a gândurilor și a acțiunilor?
Mă gândesc la răzbunare, sunt ranchiunos?
Sunt blând, umil, împăciuitor?

 

Traducere: ACC



Sursa:www.retesicomoro.it