Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


8 - = 2
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Sfințenia guvernanților

 
Sfințenia guvernanților
  • 21 Mar 2019
  • 238

Baudouin I al Belgiei
   
Nu sunt puțini cei care păstrează vie și azi memoria regelui Baudouin al Belgiei (1930-1993).
    
În 1990, când parlamentul belgian pregătea depenalizarea avortului, regele și-a avertizat miniștri că propria conștiință nu-i permite să semneze constituțional o astfel de lege. El s-a adresat printr-o scrisoare în acele clipe țării, făcând apel la valorile sufletești, cerând să i se respecte cel puțin dreptul conștiinței. Nu a fost înțeles, dar guvernul în fața acestui precedent, a constatat imposibilitatea de a domni a regelui, și pentru o zi rolul său a fost preluat de primul ministru.
    
În arealul monarhiilor europene, prerogativele constituționale ale regelui Belgiei sunt cele mai bine reprezentate, iar figura sa rămâne unul din mijloacele de arbitraj într-o viață politică agitată între sensibilitățile împărțite ale valonilor și flamanzilor. Baudouin a știut să nu separe în misiunea sa publică conștiința proprie de atributele sale de guvernământ, într-o epocă unde cinismul trimiterii crezului interior în viața privată și urmarea strictă a popularității deveniseră o tristă realitate.
    
Rămas de la vârsta de patru ani orfan de mamă, decedată în urma unui accident tragic de mașină, Baudouin a fost crescut în credință. A urcat pe tron la vârsta de douăzeci și unu de ani, în urma abdicării tatălui său, Leopold al III -lea, compromis pe vremea ocupației germane. Se căsătorește în 1960 cu o contesă spaniolă, Fabiola de Mora y Aragon, fiind împreună cu ea un exemplu de simplitate și distincție. Deși nu au putut avea copii s-au simțit, într-un fel, legați sufletește de toți copii belgieni. Comoara lor se situa, însă, în credință, participând zilnic sfânta Liturghie în capela palatului de la Laeken și peste tot în lume, chiar și în locurile ostile credinței.
    
După decesul său, care a revelat respectul și emoția belgienilor – circa treizeci la sută din populația țării i-a vizitat catafalcul, timpul de stat la coadă fiind de circa optsprezece ore ! – s-a descoperit că regele ținea un jurnal. În câteva frânturi publicate s-a constatat că deciziile sale publice depindeau de legătura cu Dumnezeu, acest lucru permițându-i să fie consecvent principilor morale și sensibil la nevoile oamenilor.
    
Pentru lumea creștină Baudouin a fost un fiu predilect al Bisericii, iar papa Ioan Paul al II – lea l-a elogiat ulterior în repetate rânduri. Nu sunt puțini astăzi cei care care cer oficial introducerea procedurilor în vederea beatificării regelui. Mărturia sa este o emblemă pe cerul credinței și o încurajare pentru oamenii cu conștiință care se dedică binelui comun.

 

M C F