În 2019, Roma celebrează Paștele pe 21 aprilie, în timp ce Răsăritul, pe 28 aprilie. De ce creștinii nu sărbătoresc la aceeași dată aceeași credință în Învierea Domnului? Publicăm un articol al regretatului mons. Eleuterio Fortino (1938-2010), secretar adjunct al Consiliului pontifical pentru promovarea unității creștinilor, care nutrește convingerea că un Paști comun este posibil. Drumul trece pe la Niceea.
În contextul pregătirii spirituale pentru sărbătoarea Învierii Domnului, care în 2019 este celebrată de creștinii latini pe 21 aprilie, iar de creștinii bizantini pe 28 aprilie, publicăm în traducerea noastră de lucru un articol scris acum zece ani de mons. Eleuterio Fortino (1938-2010) despre data Paștelui și speranța de a cinsti la aceeași dată măreața sărbătoare a credinței creștine. Articolul, publicat în cotidianul ”L’Osservatore Romano” pe 18 aprilie 2009, a revenit din nou în actualitate după ce papa Francisc și-a exprimat de mai multe ori dorința de a lua în considerare posibilitatea unei celebrări comune a Învierii Domnului Nostru Isus Cristos. Titlurile paragrafelor ne aparțin.
Un Paști comun este posibil. E îndeajuns să ne întoarcem la Niceea
de mons. Eleuterio Fortino,
secretar adjunct al Consiliului pontifical pentru promovarea unității creștinilor
L’Osservatore Romano, 18 aprilie 2009
Diferența datelor, o anomalie gravă pentru mărturia creștină
Creștinii nu celebrează Paștele cu toții la aceeași dată. Anul acesta [2009 – n.r.], în timp ce creștinii din Occident, catolici și protestanți, au celebrat Paștele în 12 aprilie, orientalii îl sărbătoresc o săptămână mai târziu. În Occident și în Orient pentru calcularea datei Paștelui se folosesc două calendare diverse: cel gregorian, respectiv, cel iulian. În anumiți ani, printr-o coincidență de calcule, Paștele cade în aceeași zi, alteori cel oriental este mai târziu, chiar la o distanță de o lună. Desigur, toți creștinii credem că Isus Cristos ”a treia zi a înviat”. Acesta este faptul decisiv, important, caracteristic pentru credința creștină. Cu toate acestea, distanțarea celebrării este o anomalie gravă pentru mărturia creștină în lume.
Astronomia și îndreptarea calendarului
În Occident, în secolul al XVI-lea se observase o întârziere între realitatea astronomică și calculul calendarului folosit, care datează din timpul lui Iulius Cezar și, de aceea, este numit ”iulian”. Pe baza deciziilor adoptate la Conciliul din Trento, papa Grigore al XIII-lea a cerut Congregației special înființate, condusă de cardinalul calabrez Guglielmo Sirleto, un studiu pentru corectarea calendarului. Președintele Congregației s-a consultat cu astronomi de renume. După zece ani de studii, astronomul Luigi Giglio, un alt calabrez, a prezentat rezultatele.
Pentru a merge în pas cu timpul astronomic era necesar să se recupereze zece zile. Pe 24 februarie 1582, Grigore al XIII-lea a emanat bula ”Inter gravissimas” care urma să intre în vigoare în luna octombrie. S-a stabilit o rețea de contacte diplomatice cu statele și cu Bisericile pentru acceptarea noului calendar. După o etapă promițătoare cu Patriarhatul ecumenic, contactele au eșuat datorită, printre altele, intervenției dure a autorităților otomane, care, probabil, vedeau în eventualul acord o apropiere de Occident a Bisericii ortodoxe și, prin urmare, o amenințare pentru imperiu (cf. Vittorio Peri, Due date. Un’unica Pasqua, Milano 1967).
Niceea: ”Paștele, după data Romei și Alexandriei”
Reforma papei Grigore al XIII-lea a fost receptată în țările Europei occidentale, care au dus-o mai departe în Asia, America și Africa. Mai târziu, au aderat și state din țările Europei orientale. Dar între creștinii din Apus, care au acceptat reforma [calendarului], și Bisericile din Răsărit s-a stabilit o diversitate care continuă și în timpurile noastre. Astăzi, calendarul iulian are treisprezece zile întârziere față de cel gregorian. Diversitatea provine din adaptarea sau neadaptarea calendarului la datele astronomice. Însă principiul prin care se stabilește data Paștelui este identic pentru toți. Acesta provine de la primul Conciliu ecumenic de la Niceea (325). Conciliul a fost convocat de împăratul Constantin ca să aducă pacea în imperiu, tulburat de controversele arianismului și de divergențele privitoare la data Paștelui între creștinii din Răsărit și cei din Apus. Decizia luată cerea tuturor să celebreze Paștele ”în data romanilor și a alexandrinilor”. Pentru importanța, inclusiv culturală și științifică, de care se bucura Alexandria, Biserica acestui oraș a primit sarcina de a stabili și a comunica tuturor Bisericilor data Paștelui din fiecare an. Principiul stabilit este ca Paștele să se celebreze în prima duminică după luna plină după echinocțiul de primăvară (cf. I. Ortiz De Urbina, Nicée et Constantinople, Paris 1963).
Două calendare, o nemulțumire comună
Acest principiu identic aplicat calendarului iulian și celui gregorian determină diferența pentru data Paștelui care persistă între ”răsăriteni” și ”apuseni”. Acest din urmă termen cuprinde catolicii latini, protestanții și unele comunități catolice orientale, precum italo-albanezii. Biserica ortodoxă a Finlandei și armenii ortodocși au hotărât, la rândul lor, să celebreze Paștele după data occidentală, în timp ce unii catolici latini din țările majoritar ortodoxe, precum cei din Grecia, celebrează Paștele după data ortodocșilor. Acestea sunt soluții pragmatice pentru a celebra împreună Paștele în același loc. Rămâne, totuși, faptul că în configurarea generală, orientalii și occidentalii celebrează Paștele la date diferite. Neajunsul este resimțit de o parte și de alta, iar din când în când apar inițiative de unificare a datei Paștelui.
Primii pași în Bisericile ortodoxe, ”o soartă nefericită”
Într-o enciclică din 1920, patriarhul ecumenic al Constantinopolului ridica chestiunea anomaliei privind data Paștelui. În 1923, patriarhul Meletie al IV-lea convoca la Istanbul o Comisie inter-ortodoxă. Aceasta s-a reunit pe 24 februarie și a realizat o calculare actualizată care coincide aproape cu calendarul gregorian. Această inițiativă, însă, a avut o soartă nefericită. Pentru a păstra data Paștelui comună în toată ortodoxia s-a confirmat, în orice caz, pentru Paști, calendarul iulian. Așadar, chestiunea nu se rezolva. Pentru restul anului, numai Bisericile Constantinopolului, Greciei, României și Ciprului au adoptat calculul nou. Mai târziu, au aderat patriarhiile Alexandriei, Antiohiei și Bulgariei, dar nu Bisericile rusă, sârbă, a Ierusalimului și de pe Muntele Athos.
Din acest motiv, în rândul ortodocșilor, Crăciunul nu este sărbătorit în aceeași zi în Rusia și în Grecia, în Serbia și în România, și nici pe Muntele Athos și în Grecia. Mai mult, în Bisericile care au adopta noul calendar (Grecia și România) s-au separat de Biserica oficială grupuri cu episcopi și cler. Sunt așa-numiții credincioși ”pe stil vechi” sau ”paleoimerologhiți”, care se consideră ”adevărații ortodocși”. Când în timpurile noastre ortodocșii vorbesc de ”motive pastorale” care fac dificilă luarea unei decizii pentru data Paștelui, se referă la această situație.
Data Paștelui și Conciliul Vatican II
Conciliul Vatican II a dat două dispoziții de natură pragmatică pentru celebrarea comună a Paștelui. Prima se referă la o dată ”fixă”, o indicație cu totul nouă. ”Conciliul nu se opune ca sărbătoarea Paștelui să fie fixată într-o duminică anume în calendarul gregorian, cu asentimentul celor interesați, mai ales al fraților despărțiți de comuniunea cu Scaunul Apostolic” (constituția dogmatică despre liturgie Sacrosanctum concilium, Anexă, 1). Această propunere s-a bucurat de asentimentul ”occidentalilor”. ”Orientalii” s-au arătat foarte reticenți. Este un principiu diferit față de cel de la Niceea.
A doua indicație provizorie este dată pentru timpul care precedă un acord definitiv referitor la data comună a Paștelui. ”Până se va ajunge la doritul consens între toți creștinii în privința fixării unei zile unice în care toți să celebreze sărbătoarea Paștelui, între timp, pentru a promova unitatea între creștinii aflați în aceeași regiune sau națiune, Patriarhii sau autoritățile locale bisericești supreme au dreptul de a conveni, prin consens unanim și ascultând părerile celor interesați, asupra celebrării Paștelui în aceeași duminică” (decret privind Bisericile orientale catolice Orientalium ecclesiarum, nr. 20). Această orientare a avut o anumită influență. Unele comunități catolice latine s-au adaptat la data majorității ortodoxe. După cum s-a făcut referință, este vorba de catolicii latini din Grecia, de latinii din Etiopia și de cei din Egipt.
Propunerea Romei în dialogul cu celelalte Biserici
Studierea chestiunii rămâne pe agenda Bisericii catolice, a Consiliului ecumenic al Bisericilor (CEB) și a Bisericilor ortodoxe. După diferite inițiative (scrisoare a papei către întâistătătorii de Biserici, participarea la inițiativele celorlalte Biserici și organizații ecumenice) care s-au dovedit fără o incidență practică, Biserica catolică, pe linia deciziei luată de Conciliul Vatican II, a redeschis problema în 1975. Consultarea din rândul departamentelor Curiei romane se încheia cu acordul privind posibilitatea de a căuta soluția ”pentru o dată fixă a Paștelui care ar trebui să fie o duminică din luna aprilie, preferabil a doua”. Propunerea adresată celorlalți creștini a primit acordul ”occidentalilor”, dar nu al ”orientalilor”. Numai Biserica din România a adoptat printr-o decizie sinodală orientarea spre o dată fixă. În orice caz, Biserica catolică a continuat și continuă să abordeze problema.
Inițiative în rândul Bisericilor ortodoxe
Prima conferință panortodoxă de la Rodi (1961) a introdus în programul pregătirii sinodului Bisericilor ortodoxe tema calendarului, care cuprinde și chestiunea Paștelui. Secretariatul pentru pregătirea sinodului a organizat studii la un înalt nivel. În 1977 (28 iunie – 3 iulie) a organizat la Chambésy (Geneva) un simpozion inter-ortodox la care au participat episcopi, specialiști și trei observatori: din partea Bisericii catolice, a CEB și a Comuniunii anglicane. Cel care scrie era observator pentru partea catolică. Pentru KEK era teologul Lukas Vischer. S-a luat în considerare întreaga problematică, dar în special implicațiile pastorale pentru Bisericile ortodoxe. În 1979 (3 februarie) s-au comparat studiile astronomilor consultați în diverse instituții științifice (Academia sovietică de științe, Institutul astronomic din Heidelberg, Observatorul din Geneva, Laboratorul astronomic al Universității din Atena). Evident, aceste studii arătau ”întârzierea” calendarului iulian și necesitatea unei reforme. Toate documentele au fost publicate (cf. Synodica, V, Chambésy-Genève 1981, pp. 7-149). În 1982 (3-12 septembrie) a doua conferință panortodoxă pre-sinodală lua act de rezultatele studiilor făcute și de inexactitatea calendarului. Cu toate acestea, se afirma că ”în situația actuală, poporul credincios al lui Dumnezeu nu este pregătit sau, cel puțin, nu a fost suficient de informat pentru a înfrunta și a accepta o schimbare în chestiunea stabilirii datei Paștelui”.
Noi consultări și propuneri la nivel ecumenic
La rândul său, CEB a organizat diverse consultări pe subiect și a realizat, în rândul Bisericilor care fac parte, un amplu sondaj ale cărui rezultate au fost studiate într-o reuniune de specialiști în luna martie a anului 1970, la care au participat ortodocși, anglicani, protestanți și catolici. Consultarea se orienta spre diversele posibilități pe care ar trebui să le analizeze Bisericile: să se păstreze principiul de la Niceea – ”folosind astronomic date precise” și ”punându-se de acord în privința unui loc fix pentru calcularea acestei date” (s-a propus Ierusalimul) – sau să se celebreze Paștele într-o duminică din aprilie (s-a indicat duminica după cea de-a doua sâmbătă din aprilie, adică între 9 și 15 aprilie).
Comitetul central al CEB a cerut (1971) Comisiei ”Credință și Constituție” să urmărească chestiunea. Cea mai recentă consultare a avut loc în Siria, la Alep, între 5-10 martie 1997, organizată de Comisia amintită. S-au adoptat trei recomandări pentru soluționarea datei Paștelui: să se mențină principiul de la Niceea, să fie calculate științific datele astronomice și să fie luat ca punct de referință meridianul Ierusalimului. Această orientare tradițională cuprinde exigența nouă a unui calculări astronomice actualizată științific.
O propunere finală
Dacă recomandările acestei ultime consultări ar fi luate în considerare și aplicate, s-ar ajunge la o soluție tradițională și modernă în același timp. Ar cuprinde toate elementele necesare: celebrarea în aceeași duminică din partea tuturor creștinilor, aderența la ”principiul” de la Niceea și exigența preciziei astronomice. În timpul acela s-a cerut Bisericii din Alexandria să stabilească data Paștelui tocmai pentru competența sa științifică. Ortodocșii înțeleg acestea. Totuși, ei nu consideră cu putință pentru moment schimbarea calendarului ”din motive pastorale”. Pe de altă parte, chestiunea datei Paștelui este cuprinsă în programul planificatului sinod al Bisericilor ortodoxe. Chestiunea rămâne deschisă și anomalia persistă.
A.Dancă
