”Fericită Veronica Antal, roagă-te pentru noi! O tânără fiică a României este prezentată astăzi ca model de mărturie eroică pentru Evanghelie. Ea și-a consacrat viața lui Isus și Lui i-a fost credincioasă până la martiriu, care a avut loc într-un context tragic de mari suferințe și de persecuție pentru creștinii acestei țări”. Cu aceste cuvinte, cardinalul Giovanni Angelo Becciu, prefectul Congregației pentru cauzele sfinților a prezidat, în numele papei Francisc, Sf. Liturghie și ceremonia de beatificare a Veronicăi Antal, fecioară și martiră, desfășurată sâmbătă, 22 septembrie 2018, la Nisiporești (Neamț), în dieceza de Iași. Sfânta Liturghie a fost transmisă în direct de Radio Maria și TVR Iași, precum și prin alte canale de pe Internet.
Născută în 7 decembrie 1935 la Nisiporești, Veronica avea dorința să devină călugăriță, dar între timp regimul comunist a suprimat ordinele religioase catolice. A depus votul de castitate în secret și a intrat în Ordinul franciscan secular, ducând o viață de slujire a bolnavilor și celor în vârstă. A murit pe 24 august 1958, când se întorcea de la Sf. Liturghie, fiind ucisă de un tânăr care voia să-i necinstească fecioria. ”Dumnezeu”, a mai spus cardinalul Becciu, ”să dăruiască României același curaj pe care l-a avut Veronica Antal, pentru a umbla pe căile binelui și ale iubirii”.
Vă oferim mai jos predica Sfintei Liturghii pusă la dispoziție în limba română prin amabilitatea site-ului ofmconv.ro și încheiem cu salutul pe care papa Francisc l-a adresat miilor de pelerini din Piața Sfântul Petru la audiența generală de miercuri, 19 septembrie a.c., vorbind despre ”curajoasa” Fericită Veronica Antal:
Papa Francisc: «În 22 septembrie, în jud. Neamț (România), va fi beatificată Veronica Antal, credincioasă laică din Ordinul franciscan secular, ucisă ”in odium fidei” în 1958. Să-i mulțumim lui Dumnezeu pentru această femeie curajoasă care, prin jertfa vieții, a mărturisit adevărata iubire față de Dumnezeu și de frați!»
Aici, predica prezentată de cardinalul Giovanni Angelo Becciu la Sf. Liturghie de beatificare a Veronicăi Antal sâmbătă, 22 septembrie 2018, la Nisiporești (jud. Neamț), în dieceza de Iași:
«”Cine ne va despărți de iubirea lui Cristos?” (Rom 8, 35).
Iubiți frați și surori,
Această întrebare, pe care am auzit-o în a doua lectură, Sf. Paul a adresat-o creștinilor din cetatea Romei, în timpul împăratului Nero. Apostolul înșiră cauzele care îi amenințau pe cei care mărturiseau credința în Isus Cristos, în acel ambient păgân și ostil Evangheliei: ”Necazul sau strâmtorarea sau persecuţia sau foametea sau lipsa de haine sau primejdia sau sabia” (Ibid.). Chiar dacă toate acestea ne amenință și pun în pericol viața noastră, Sf. Paul ne asigură: ”în toate acestea noi suntem mai mult decât învingători prin cel care ne-a iubit” (v. 37). Și adaugă: ”nici moartea, nici viața… nici vreo altă creatură nu va putea să ne despartă de iubirea lui Dumnezeu care este în Cristos Isus, Domnul nostru” (v. 39).
Aceste cuvinte își au originea în epoca în care discipolii lui Isus erau supuși diferitor încercări grele și persecuțiilor. Astăzi, în timp ce recitim aceleași cuvinte, aici la Nisiporești, în cadrul Ritului Beatificării Veronicăi Antal, ne dăm seama că există unele asemănări cu evenimentele ce o privesc pe noua Fericită. Ea, în fața amenințării cu moartea, trebuia să-și pună aceeași întrebare: ”Cine mă va despărți de iubirea lui Cristos? Oare moartea?”. Împreună cu mulți bărbați și femei care, în toate veacurile și pe toate continentele, au oferit Mirelui dumnezeiesc mărturia lor supremă, Veronica putea spune: ”în toate acestea noi suntem mai mult decât învingători prin cel care ne-a iubit”. Avea în fața ei exemplul unei tinere virtuoase care de multă vreme o fascina: italianca Sfânta Maria Goretti, icoană a virtuții curăției, care a rezistat în fața violenței simțurilor.
Astăzi este prezentată ca model de mărturie eroică pentru Evanghelie o tânără fiică a României. Ea și-a consacrat viața lui Isus și Lui i-a fost credincioasă până la martiriul care a avut loc într-un context tragic de mari suferințe și de persecuție pentru creștinii acestei țări. În acea tristă perioadă, ortodocșii, catolicii și protestanții erau închiși nu numai pentru că se opuneau regimului, dar și pentru că erau gata să-și mărturisească credința lor în Isus, un aspect care în ochii persecutorilor apărea ca fiind “vina” cea mai mare, și care trebuia să fie pedepsită. Viața comunității catolice era în chip deosebit pusă la grea încercare de către doctrina comunistă: toți episcopii Bisericii Greco-Catolice din România și cei ai Bisericii Catolice de rit latin au fost persecutați și închiși; și, împreună cu ei, mulți preoți și persoane consacrate. Educația leninist-marxistă a fost dăunătoare pentru întreaga societate românească, deoarece îl excludea pe Dumnezeu și valorile creștine din orizontul poporului, în încercarea de a distruge sufletele.
În pofida violenței, a persecuției și a închisorii din această țară, episcopii, preoții, persoanele consacrate și mulți credincioși laici au dat dovadă de mare curaj în dăruirea de sine, un atașament puternic la Cristos și la Biserica Sa și și-au păstrat neatinsă credința. Proclamând-o Fericită pe tânăra Veronica Antal, gândul nostru se îndreaptă în spirit de recunoștință și de rugăciune și spre jertfa acestora, jertfă care rămâne dăltuită cu culorile sângelui în istoria veacului trecut. Veronica însăși se ruga mult pentru episcopii și preoții care umpleau pușcăriile regimului ateu. Și făcea acest lucru din chilia construită lângă casa părintească unde se retrăsese, conformându-se tot mai mult dumnezeiescului ei Mire.
În ciuda faptului că nu putea să trăiască într-o adevărată mănăstire de măicuțe, deoarece regimul suprimase toate formele de viață consacrată ale Bisericii Catolice din România, viața ei a fost cea a unei persoane în întregime consacrată lui Dumnezeu. La vârsta de 17 ani a depus și votul de castitate în secret și a început să ducă o viață de reculegere și de dăruire bolnavilor și bătrânilor, aderând în aceeași perioadă la Ordinul Franciscan Secular și la Armata Maicii Domnului.
Ajutorul ei plin de caritate față de persoanele nevoiașe era caracterizat de o profundă umilință și de generoasă angajare, necăutând altceva decât edificarea Împărăției lui Dumnezeu în mijlocul fraților ei, fără a face vreo deosebire între credincioșii aparținând Bisericii Catolice sau celei Ortodoxe. A dat astfel o ferventă mărturie de fraternitate și de sincer dialog, mereu necesară cu scopul de a face să prevaleze reconcilierea și colaborarea asupra diviziunilor și a neînțelegerilor. Tocmai în acea perioadă de suferință, creștinii, divizați în decursul istoriei, s-au descoperit a fi mai apropiați și mai solidari. Sacrificiul lor oferă un mesaj foarte clar și pentru noi: să regăsim solidaritatea și comuniunea reciprocă, incrementând acel ecumenism al martiriului, ecumenism pe care Sfântul Părinte Papa Francisc îl amintește necontenit. Un domeniu de colaborare astăzi foarte important între Catolici și Ortodocși privește apărarea rădăcinilor creștine ale Europei, a valorilor creștine și mărturia comună asupra unor teme, ca de exemplu familia, bioetica, drepturile umane, onestitatea în viața publică, ecologia. Angajarea unitară în ceea ce privește argumente de tipul acesta va oferi o contribuție importantă la maturizarea morală și civilă a societății.
Beatificarea acestei tinere de douăzeci și trei de ani constituie o fericită ocazie pentru a confirma misiunea comunității catolice în această țară. Este datoria tuturor de a păstra și a transmite patrimoniul credinței și atașamentul față de valorile umane și spirituale cu mult curaj și cu reînnoit elan misionar. Este vorba de a ne inspira din izvorul iubirii lui Dumnezeu și din prospețimea originară a Evangheliei, pentru a identifica noi căi, noi metode pastorale creative, potrivite cu circumstanțele prezente. În actuala realitate socială și culturală, avem în fața noastră exemplul Fericitei Veronica care, din cauza lipsei de preoți – mulți dintre aceștia fuseseră aruncați în pușcării de către regim – s-a dedicat educării religioase a copiilor și a tinerilor, învățându-i catehismul și adevăratele valori creștine și invitându-i să le îmbrățișeze și să le cultive pentru a deveni buni creștini și cetățeni leali ai patriei.
Ieri ca și astăzi, discipolii lui Cristos întâmpină dificultăți în a vesti și a trăi în mod coerent Evanghelia: fidelitatea față de Cristos comportă uneori a fi luați în râs sau a fi neînțeleși. Nu numai atât, dar ei sunt chemați să facă față cu seninătate și curaj unor curente culturale care vor să impună gândirea unică și să elimine din conviețuirea umană valorile creștine.
Voi, iubiți credincioși din România, în fața adversităților și a obstacolelor în a vă trăi credința, încredințați-vă mijlocirii noii Fericite, și împreună cu ea să repetați cuvintele Sf. Paul: ”Nimic nu va putea niciodată să ne despartă de iubirea lui Dumnezeu, în Cristos Isus, Domnul nostru” (cf Rom 8, 39). Iubirea adevărată care vine de la Dumnezeu, iubirea pe care ea a trăit-o, este necesară în această lume în care mulți bărbați și multe femei cunosc angoasa, mizeria, foamea și, în multe regiuni ale lumii, persecuția, refuzul, violența, războiul. Fericita Veronica să-i ajute pe compatrioții ei să fie protagoniști ai binelui și ai păcii, ai solidarității și ai ospitalității, mai ales față de persoanele cele mai fragile și mai necăjite.
În această țară, ca în multe altele, regimul comunist a pretins să-l elimine pe Dumnezeu, a distrus biserici, a format tinerele generații la ateism, dar nu a putut să șteargă credința din inimile multor familii. Mă adresez în special tinerilor: astăzi există alte tipologii de asupritori, care caută să vă seducă și să întunece experiența voastră creștină. Mesajul pe care-l lasă, mai ales vouă, tânăra Veronica este un mesaj de lumină și de speranță: ființa umană are în sine ceva care o împinge să riște cu curaj propria-i viață în numele demnității umane, a libertății și a credinței religioase. Ea este capabilă să reziste oricărui atac de ură și de violență, fără a renunța la adevăr și la iubire.
Dumnezeu să dăruiască României același curaj pe care l-a avut Veronica Antal, pentru a umbla pe căile binelui și ale iubirii. Ea, care nu l-a renegat pe Domnul, ea, care, pentru a păstra virtutea castității nu a ezitat să-și sacrifice propria viață, să ne facă tot mai conștienți că suntem mântuiți de Cristos și, de aceea, nimic “nu va putea să ne despartă de iubirea lui Dumnezeu, în Cristos Isus”. Fericita Veronica, fără a se teme de cei care ucid trupul, dar nu au puterea să ucidă sufletul, este primită de Isus, Mirele ei, care-i spune: ”M-ai recunoscut în fața oamenilor, și eu te voi recunoaște în fața Tatălui meu care este în ceruri” (cf. Mt 10, 32).
Tânăra noastră surioară, mijlocește pentru noi de la Domnul harul de a fi pentru totdeauna uniți în El și între noi, în bucurie și în dragoste evanghelică!
Să spunem împreună: Fericită Veronica Antal, roagă-te pentru noi!»