”Căsătoria este o participare la misterul fidelității perene a lui Cristos față de mireasa sa, Biserica”. Cu această convingere de credință, papa Francisc a prezidat duminică, 26 august 2018, la Dublin, Sfânta Liturghie solemnă de încheiere a celei de-a noua Întâlniri mondiale a familiilor. Manifestarea a fost găzduită anul acesta de Irlanda și a început în 21 august pe tema ”Evanghelia familiei, bucurie pentru omenire”.
Papa a sosit în dimineața de sâmbătă în Irlanda pentru o călătorie apostolică de două zile, timp în care a avut o întâlnire cu președintele și autoritățile țării, a vizitat un centru religios de asistență a celor fără adăpost, a vizita pro-catedrala Sf. Maria și a participat la ”Sărbătoarea familiilor” de pe stadionul Croke Park. Duminică pontiful a mers în pelerinaj la sanctuarul din Knock, unde a recitat rugăciunea ”Îngerul Domnului”, iar după amiază, la ora locală 15.00, a prezidat Sf. Liturghie de încheiere a Întâlnirii mondiale a familiilor. La finalul celebrării euharistice, cardinalul Kevin Farrell, prefectul Departamentului pentru laici, familie și viață, a făcut așteptatul anunț privind locul și data următoarei Întâlniri mondiale a familiilor: Roma, în 2021.
Papa Francisc a adăugat la începutul Sfintei Liturghii, la care au participat peste 300.000 de persoane, o impresionantă cerere de iertare pentru abuzurile comise de unii membri ai Bisericii. La predica Sfintei Liturghii papa Francisc a făcut un comentariu la lecturile biblice ale zilei (Ios 24,1-18; Ps 33; Ef 5,21-32; In 6,60-69), duminica a 21-a de peste an după calendarul roman sau latin. Sfântul Părinte a pus accentul pe viziunea religioasă a căsătoriei: participare la misterul fidelității lui Cristos față de mireasa sa, care este Biserica.
Vă oferim aici, în traducerea noastră de lucru, omilia papei Francisc de la Sf. Liturghie prezidată azi în Parcul Phoenix din Dublin:
«”Tu ai cuvintele vieții veșnice!” (In 6,68)
La încheierea acestei Întâlniri mondiale a familiilor ne reunim ca familie la masa Domnului. Îi mulțumim Domnului pentru numeroasele binecuvântări primite în familiile noastre. Vrem să ne angajăm să trăim pe deplin vocația noastră ca să fim, după cuvintele mișcătoare ale Sfintei Tereza a Pruncului Isus, ”iubire în inima Bisericii”.
În acest moment prețios de comuniunii unui cu alții și cu Domnul este bine să ne oprim și să considerăm izvorul tuturor bunurilor pe care le-am primit. Isus revelează originea acestor binecuvântări în Evanghelia de astăzi când vorbește discipolilor săi. Mulți dintre ei erau răvășiți, nedumeriți și chiar indignați, frământați dacă să accepte ”cuvintele grele” pe care le spunea, atât de contrare înțelepciunii acestei lumi. Ca răspuns, Domnul le spune deschis: ”Cuvintele pe care vi le-am spus sunt duh și viață” (In 6,53).
Aceste cuvinte, cu promisiunea lor privind darul Spiritului Sfânt, sunt debordante de viață pentru noi care le primim în credință. Ele arată sursa ultimă a întregului bine pe care l-am experimentat și celebrat aici în aceste zile: Spiritul lui Dumnezeu, care suflă în continuu viață nouă asupra lumii, în inimi, în familii, în case și în parohii. Fiecare nouă zi din viața familiilor noastre și fiecare nouă generație aduce cu sine făgăduința unor noi Rusalii, Rusalii domestice, o nouă revărsare a Spiritului, Mângâietorul, pe care Isus ni-l trimite ca Apărătorul nostru, Mângâietorul nostru și pe Cel care cu adevărat ne dă curaj.
Cât de mult are nevoie lumea de această încurajare care este darul și făgăduința lui Dumnezeu! Ca unul dintre roadele acestei celebrări a vieții de familie, fie să vă puteți întoarce la casele voastre și să deveniți izvor de încurajare pentru ceilalți ca să împărtășiți cu ei ”cuvintele de viață veșnică” ale lui Isus. Familiile voastre sunt, de fapt, atât un loc privilegiat cât și un important mijloc pentru a răspândi acele cuvinte ca ”vești bune” pentru fiecare, mai ales pentru cei care tânjesc să părăsească pustiul și ”casa robiei” (cf. Ios 24,17) ca să meargă către țara făgăduită a speranței și a libertății.
În cea de-a doua lectură de astăzi, Sfântul Paul ne spune că, în realitate, căsătoria este o participare la misterul fidelității perene a lui Cristos față de mireasa sa, Biserica (cf. Ef 5,32). Cu toate acestea, învățătura aceasta, deși este magnifică, poate să pară pentru unii ca un ”cuvânt greu”. Pentru că a trăi în iubire, după cum Cristos ne-a iubit (cf. Ef 5,2), comportă însăși imitarea jertfei sale de sine, comportă moartea pentru noi înșine pentru a ne renaște la o iubire mai mare și mai durabilă. Este acea iubire care singura poate să mântuiască lumea din sclavia păcatului, a egoismului, a lăcomiei și a indiferenței față de necesitățile celor mai puțin norocoși. Aceasta este iubirea pe care am cunoscut-o în Isus Cristos. Această iubire s-a întrupat în lume prin intermediul unei familii și, prin mărturia familiilor creștine din orice generație, are puterea de a frânge orice barieră pentru a reconcilia lumea cu Dumnezeu și a face din noi ceea ce dintotdeauna suntem destinați să fim: o unică familie umană care trăiește în dreptate, sfințenie și pace.
Îndatorirea de a da mărturie pentru această Veste Bună nu este ușoară. Cu toate acestea, provocările pe care creștinii de astăzi le au înaintea lor sunt, în felul lor, nu mai puțin dificile decât cele pe care au trebuit să le înfrunte primii misionari irlandezi. Mă gândesc la Sfântul Columban, care cu micul său grup de însoțitori, a dus lumina Evangheliei în țările europene într-o epocă de obscuritate și de decadență culturală. Succesul lor extraordinar nu era întemeiat pe metode tactice sau planuri strategice, dar pe o smerită și eliberatoare docilitate la îndemnurile Spiritului Sfânt. Ceea ce cucerea inimile care doreau cu ardoare un cuvânt de har și ceea ce a contribuit la renașterea culturii europene era mărturia lor zilnică de fidelitate față de Cristos și între ei. Atare mărturie rămâne o sursă perenă de reînnoire spirituală și misionară pentru sfântul și credinciosul popor al lui Dumnezeu.
Bineînțeles că vor exista mereu persoane care se vor împotrivi Veștii celei Bune, care vor ”murmura” împotriva ”cuvintelor grele” ale acesteia. Cu toate acestea, asemenea Sfântului Columban și însoțitorilor săi, care au înfruntat ape înghețate și mări învolburate ca să-l urmeze pe Isus, să nu ne lăsăm niciodată influențați sau descurajați de privirea de gheață a indiferenței sau de vânturile furtunoase ale ostilității.
Cu toate acestea, recunoaștem cu umilință că, dacă suntem cinstiți cu noi înșine, și noi putem găsi că sunt grele învățăturile lui Isus. Cât de greu este întotdeauna să iertăm pe cei care ne rănesc! Ce provocare este să primim migrantul și străinul! Cât de dureros este să suportăm dezamăgirea, respingerea sau trădarea! Cât de incomod este să ocrotim drepturile celor mai vulnerabili, a celor încă nenăscuți sau a celor bătrâni, care par să deranjeze sentimentul nostru de libertate!
Și totuși, chiar în acele circumstanțe Domnul ne întreabă: ”Vreți oare să plecați și voi?” (In 6,67). Cu puterea Duhului care ne încurajează și cu Domnul mereu alături de noi, putem răspunde: ”Noi am crezut și am cunoscut că tu ești Sfântul lui Dumnezeu” (v. 69). Împreună cu poporul lui Israel putem repeta: ”Și noi îl vom sluji pe Domnul, pentru că el este Dumnezeul nostru!” (Ios 24,18).
Prin sacramentele Botezului și al Mirului fiecare creștin este trimis să fie un misionar, un ”discipol misionar” (cf. Evangelii gaudium, 24). Biserica în ansamblul său este chemată ”să iasă” ca să ducă cuvintele vieții veșnice la periferiile lumii. Fie ca celebrarea de astăzi să-l confirme pe fiecare dintre voi – părinți și bunici, copii și tineri, bărbați și femei, frați și surori, contemplativi și misionari, diaconi și preoți și episcopi – în a împărtăși bucuria Evangheliei! Împărtășiți Evanghelia familiei ca bucurie pentru omenire!
Pregătindu-ne să reluăm fiecare drumul nostru, să reînnoim fidelitatea noastră față de Domnul și de vocația la care l-a chemat pe fiecare dintre noi. Însușindu-ne rugăciunea Sfântului Patriciu, să repetăm fiecare cu bucurie: ”Cristos în mine, Cristos în urmă, Cristos cu mine, Cristos dedesubt, Cristos deasupra”. Cu bucuria și tăria conferite de Spiritul Sfânt, să-i spunem cu încredere: ”Doamne, la cine să mergem? Tu ai cuvintele vieții veșnice!” (In 6,68).»
Se încheie astfel cea de-a 24-a călătorie apostolică a pontificatului. Vizita în Irlanda este cea de-a 8-a efectuată de pontiful argentinian în Europa, după Albania (2014), Franța-Strasbourg (2014), Bosnia și Herțegovina (2015), Polonia (2016), Suedia (2016), Portugalia (2017) și Elveția (2018). Următoarea călătorie apostolică internațională are loc în Țările Baltice (22-25 septembrie 2018).
A. Dancă
