Savantul Alexandru Borza este una dintre personalitățile Marii Uniri ușor dată uitării. Cunoscut în lumea științifică drept un reputat naturalist, Alexandru Borza a fost mult mai mult decât atât.
Puțini sunt cei care știu că Alexandru Borza, întemeietorul frumoasei Grădini Botanice din Cluj, a fost și preot greco-catolic. El a absolvit Seminarul Teologic şi Facultatea de Ştiinţe din Budapesta și a devenit doctor în ştiinţe naturale în 1913.
În 1918 a participant activ la pregătirea Marii Uniri. A fost secretar al Consiliului Naţional Român din Blaj şi delegat la Marea Adunare de la Alba Iulia din 1 decembrie. De altfel, datorită lui Alexandru Borza și a fiicei sale, la Cluj s-a păstrat unicul album al Marii Uniri, cu fotografiile făcute de Emanoil Samoilă Mârza în 1918. Este vorba despre albumul primit în dar de la fotograf de către Iuliu Hossu, episcop la vremea aceea, cel care a dat citire proclamației Marii Uniri, în fața mulțimii adunate la Alba Iulia.
Alexandru Borza a îndeplinit, între 1919 și 1947, la Universitatea din Cluj, funcţiile de prodecan şi decan al Facultăţii de Ştiinţe şi rector al Universităţii. Imediat după Unire, în 1919 a fost director şi organizator al noii Grădini Botanice a Universităţii, pe care o aşează pe rosturi demne şi azi de orice grădină botanică de renume din lume.
Tot Borza a organizat și primul Congres al Naturaliştilor din România şi prima excursie fitogeografică din România. Alexandru Borza a a fost promotorul Legii din 1930, privind ocrotirea monumentelor naturii din România. De asemenea, el este unul dintre fondatorii Parcului Naţional Retezat, primul parc naţional din România, şi a multor alte rezervaţii şi parcuri naturale din ţară.
Împreună cu un grup de profesori, ofiţeri, ziarişti, oameni de litere şi politicieni, Alexandru Borza a ajutat la pornirea mişcării de cercetaşi din România şi la dezvoltarea organizaţiei Cercetaşii României.
Un dicţionar etnobotanic publicat de el cuprinde nu mai puţin de 11.000 de nume româneşti de plante. A decedat în anul 1971, la Cluj-Napoca, însă de abia în 1990 a fost ales membru post-mortem al Academiei Române.
