«Am ascultat prima poruncă din Decalog: "Să nu ai alţi dumnezei în afară de mine" (Ex 20: 3). Este bine să ne oprim asupra temei idolatriei, care este extinsă și de actualitate», a spus Sfântul Părinte la începutul catehezei audienţei generale, amintind că porunca iubirii de Dumnezeu interzice facerea de idoli sau de imagini ale oricărui tip de realitate. Oprindu-se asupra idolatriei, pontiful a explicat că este o tendinţă umană care nu-i scuteşte nici pe credincioşi, nici pe atei.
Papa Francisc: «De exemplu, noi creştinii am putea să ne întrebăm: care este Dumnezeul meu cu adevărat? Este Dumnezeu Iubire - Unul [n.n. în fiinţă] şi Întreit [n.n. în persoane] sau este imaginea mea, succesul meu personal, poate chiar din Biserică? Ce este un "dumnezeu" la nivel existenţial? Este ceea ce se află în centrul vieţii şi de care depinde ceea ce se face şi ceea ce se gândeşte? Se poate crește într-o familie care se defineşte "creștină" dar care este, în realitate, orientată spre puncte de referinţă străine de Evanghelie. Fiinţa omenească nu trăieşte fără un aspect centrul asupra căruia să se concentreze. Şi atunci, lumea oferă "supermarketul" idolilor, care pot fi obiecte, imagini, idei, roluri.»
Succesiv, pontiful a explicat cum se dezvoltă o idolatrie, pornind de la anumite faze descrise de porunca iubirii de Dumnezeu, prezentată în capitolul 20 din Cartea Exodului. Porunca impune să nu-ţi faci idoli sau imagini, să nu te închini sau să le slujeşti lor.
Prezentând etimologia cuvântului "idol" care, în greacă derivă din verbul "a vedea", papa Francisc a evidenţiat: «Un idol este o "viziune" care tinde să devină o fixație, o obsesie. Idolul este de fapt o proiecţie personală în obiecte sau în proiecte. De această dinamică se foloseşte, de exemplu, publicitatea: nu văd obiectul în sine dar percep acel autoturism, acel smartphone, acel rol – sau alte lucruri – ca pe un mijloc de a mă realiza şi de a răspunde la nevoile mele esenţiale. Şi caut acel obiect sau proiect, vorbesc despre el, mă gândesc la el; idea de a deţine acel obiect sau de a realiza acel proiect, de a ocupa acea funcţie, pare să fie o cale minunată a fericirii, un turn pentru a atinge cerul (cf gen 11, 1-9) şi totul ajunge să se raporteze la acel obiectiv. »
Însă – atrage atenţia pontiful – "idolii promit viaţa dar, în realitate o iau", în vreme ce Dumnezeul adevărat "nu cere viaţa ci o dă", "ni-l dăruieşte pe propriul Fiu"; "Idolii proiectează ipoteze viitoare şi te determină să dispreţuieşti prezentul", în vreme ce "Dumnezeu adevărat ne învaţă să trăim în realitatea de fiecare zi".
«A recunoaşte propriile idolatrii este un început de har, şi ne aşează pe calea iubirii», a spus Sfântul Părinte în încheierea catehezei, evidenţiind că iubirea este incompatibilă cu idolatria: "dacă ceva devine un absolut şi de neatins, atunci devine mai important decât un soţ, decât un fiu sau decât o prietenie. Ataşamentul de un obiect sau de o idee ne face să devenim orbi în faţa iubirii. Pentru a iubi cu adevărat trebuie să fim liberi faţă de idoli.
