Petru și ceilalți ucenici tocmai au văzut minunea înmulțirii pâinilor, însă în momentul în care sunt singuri în barcă, înconjurați de valuri amenințătoare și de furtună, au nevoie de noi semne care să le confirme prezența Mântuitorului. Petru face o cerere cel puțin îndrăzneață: aceea de a merge pe ape la fel ca Isus. Totul se desfășoară în logica acelui faimos: “totul este cu putință celui ce crede”, completat desigur de cel puțin la fel de faimosul: “fie ție după credința Ta!” Pașii celui dintâi dintre apostoli se sprijină pe ape ca și pe pământ uscat atâta timp cât privirea și credința sunt ancorate în Fiul lui Dumnezeu. Când însă privirea se desparte de cea a lui Isus și credința se scufundă sub valurile neîncrederii, picioarele lui Petru devin de plumb și el se scufundă odată cu credința lui. Mâna Mântuitorului îl apucă și cuvintele Sale îl trezesc din mrejele fricii: “de ce te-ai îndoit puțin credinciosule?”
Momentul contemplat ne vorbește de calea Bisericii după Învierea Domnului și de cea a fiecăruia dintre noi în timp ce traversăm marea cea amară a acestei lumi. Ni se pare că suntem singuri, că Domnul este departe și că totul este o nălucire în jurul nostru. Avem nevoie încontinuu să vedem semne, să simțim prezența Mântuitorului, să auzim glasul Lui, și Isus ne vine în întâmpinare încontinuu. Este tot timpul cu noi, însă întunericul lumii, furtunile și valurile din viața noastră ne împiedică să-l vedem. Suntem tot timpul la un bob de credință distanță de Dumnezeu. Împreună cu Petru, suntem și noi în siguranță atâta timp cât vorbim cu Domnul, cât îi cerem ajutorul. De multe ori însă, la fel ca Principele Apostolilor, ne îndepărtăm privirea și ne lăsăm fascinați sau speriați de ceea ce vedem în jur. Spectacolul care ne înconjoară, astăzi ca și mereu probabil, este unul jalnic: suntem speriați de crize, pericole, vești de războaie. Pare că barca vieții noastre și barca Bisericii se apleacă periculos de mult, pare să ia apă și în loc să strigăm ca și Petru “Doamne ajută-ne”, ne lăsăm cuprinși de disperare. Isus ne spune: “îndrăznește, îndrăzniți, Eu am biruit lumea”, însă noi prin atitudinea noastră de multe ori îi replicăm: “ da, dar uite ce tsunami se apropie”, și inevitabil ne scufundăm.
Întrebarea pe care trebuie așadar să ne-o punem este următoarea: credem că Isus poate să facă tot ceea ce a promis, nu în general, ci în mod concret, în viața noastră? Și iarăși: credem că Cel ce a înmulțit pâinea, o mai face și astăzi, dăruindu-ne o frământătură nouă, diferită de cea a lumii în care trăim? Și mai ales: suntem dispuși să mergem pe urmele Lui, ieșind din logica cetății lumești pentru a intra în cea a Împărăției Cerurilor? Fiindcă într-adevăr marea este extrem de agitată, valurile înfricoșătoare și barca se clatină periculos de mult. Unul singur este Cel ce poate să ne mântuiască: Cel ce calcă orgoliul valurilor și poruncește furtunilor cu un simplu cuvânt. Așadar, ori El ori nimic!
PS Claudiu
Episcopul Curiei
Ev Mt 14,22-34
În vremea aceea a silit Isus pe ucenici să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui, pe ţărmul celălalt, până ce El va da drumul mulţimilor. Iar dând drumul mulţimilor, S-a suit în munte, ca să Se roage singur. Şi, făcându-se seară, era singur acolo. Iar corabia era acum la multe stadii departe de pământ, fiind învăluită de valuri, căci vântul era împotrivă. Iar la a patra strajă din noapte, a venit la ei Isus, umblând pe mare. Văzându-L umblând pe mare, ucenicii s-au înspăimântat, zicând că e nălucă şi de frică au strigat. Dar El le-a vorbit îndată, zicându-le: Îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi! Iar Petru, răspunzând, a zis: Doamne, dacă eşti Tu, porunceşte să vin la Tine pe apă. El i-a zis: Vino. Iar Petru, coborându-se din corabie, a mers pe apă şi a venit către Isus. Dar văzând vântul, s-a temut şi, începând să se scufunde, a strigat, zicând: Doamne, scapă-mă! Iar Isus, întinzând îndată mâna, l-a apucat şi a zis: Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit? Şi suindu-se ei în corabie, s-a potolit vântul. Iar cei din corabie I s-au închinat, zicând: Cu adevărat Tu eşti Fiul lui Dumnezeu. Şi, trecând dincolo, au venit în pământul Ghenizaretului.
